Barack Obama, părăsit de doi oameni-cheie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Plecarea iminentă a directorului pentru buget, Peter Orszag, şi vestea retragerii şefului de cabinet Rahm Emanuel slăbesc actuala Administraţie. Demisia lui Peter Orszag, responsabil cu întocmirea bugetului, a fost deja anunţată de presă, iar plecarea lui Rahm Emanuel va avea loc în următoarele luni.

În calitate de director al Biroului pentru Management şi Buget (OMB), Orszag a fost unul dintre principalii consilieri ai lui Barack Obama, contribuind la două iniţiative legislative importante - legea pentru relansarea economică, adoptată la începutul mandatului actualei administraţii, şi legea pentru reforma sistemului de sănătate, adoptată anul acesta.

Mai citiţi şi:

VIDEO Comandantul american McChrystal îl ironizează pe Joe Biden: "Mă întrebaţi de vicepreşedintele Biden? Cine este acesta?"

Negocierile dintre România şi SUA pe tema scutului antirachetă încep joi la Bucureşti

Momentul exact în care urmează să demisioneze nu este cunoscut, dar la Washington zvonurile privind plecarea sa circulă de mai multe luni. Un oficial din cadrul administraţiei a precizat că Orszag şi-ar putea amâna retragerea până când OMB va publica bilanţul, la 15 iulie.

Disensiuni şi frustrări

Washington Post scrie că Orszag a intrat în atenţia presei, după ce jurnaliştii au aflat că are un copil cu fosta sa prietenă, Claire Milonas, şi că s-a logodit cu o ziaristă de la ABC News. Potrivit sursei citate, informaţiile despre planurile de căsătorie ale lui Orszag au alimentat speculaţiile. Şi Rahm Emanuel şi-ar putea părăsi postul de la Casa Albă până la sfârşitul mandatului lui Obama, scrie „Daily Telegraph".

Nominalizat primul de către preşedintele Obama în echipa sa, Emanuel era considerat un „stâlp" al actualei administraţii americane. Deşi încă la nivel de zvonuri, motivele plecării sale sunt plauzibile. El s-a declarat de mai multe ori „frustrat"din cauza politicii preşedintelui, inclusiv pe plan extern. Iar divergenţele sale cu alţi consilieri ai lui Obama, prea „idealişti" pentru gustul său, în special pe reforma sistemului de sănătate, sunt notorii. Retragerea lui a fost confirmată de un consultant al Partidului Democrat şi ar putea avea loc în şase luni de-acum încolo. Plecarea lui Emanuel ar fi încă un semn al disensiunilor din interiorul actualei administraţii americane, care, susţin analiştii, nu e la fel de sudată ca echipa lui Bush.

Rahm Emanuel a fost zgârcit în declaraţii, spunând doar că funcţia deţinută la Casa Albă" „e prea solicitantă" şi că ar vrea să consacre mai mult timp familiei. În acest sens, el a vizitat Israelul, în mai, pentru ceremonia de Bar Mitsva a fiului său, prilej cu care a avut şi o întâlnire neoficială cu premierul israelian Beniamin Netanyahu. Din tată israelian, Emanuel a servit ca voluntar civil în armata israeliană, în timpul primului război din Golf, din 1991. După demisie, el ar putea candida pentru Primăria oraşului său natal, Chicago.

Demisie cu cântec

Echipa Obama a avut parte şi de alte demisii celebre, precum cea a cunoscutului militant de stânga Anthony Jones. Numit în 2009 consilier special pentru job-urile „verzi", el a demisionat în acelaşi an, la cererea lui Obama. Motivul: Jones a semnat în 2004 o cerere de reluare a anchetei asupra atentatelor teroriste de la 11 septembrie, sugerând implicarea Guvernului SUA în aceste atacuri.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite