Arderea Coranului, un gest protejat de Constituţia SUA

Decizia celor doi pastori americani Terry Jones şi Wayne Sapp – de a da foc Coranului – este permisă chiar de Constituţia SUA, al cărei Prim Amendament garantează dreptul la liberă expresie. Până unde merge puterea Primului Amendament? Poate fi oprit Terry Jones în vreun fel? Ziarul „Adevărul“ a stat de vorbă cu experţi americani în drept.

Pastorul Jones, un simbol al intoleranţei

Vestea arderii Coranului de către doi pastori din Florida a făcut înconjurul globului pe 24 martie, când preşedintele Afganistanului, Hamid Karzai, a ieşit în faţa reporterilor pentru a condamna gestul habotnicilor americani şi pentru a cere pedepsirea acestora. După incidentele violente din Mazar-i-Sharif, tot mai multe voci au cerut sancţionarea lui Terry Jones şi a lui Wayne Sapp pentru incitare la ură interconfesională.

 Autorităţile americane însă s-au văzut nevoite să ridice neputincioase din umeri şi să explice că nu prea au ce să le facă celor doi provocatori. Obstacolul practic insurmontabil din calea trimiterii în judecată a pastorilor este Primul Amendament la Constituţia Statelor Unite, care interzice Congresului american să dea legi care să lezeze libertatea de expresie a cetăţeanului.

„În America nu există o doctrină legală prin care să se poată pedepsi discursul jignitor sau rasist, aşa cum există în alte ţări. Cred că majoritatea americanilor consideră acţiunile pastorului a fi reprobabile, dar dreptul său la cuvântul liber este protejat prin lege. Statul nu-ţi poate interzice să fii habotnic", spune Bryan Fair, profesor de drept la University of Alabama.

„Blasfemia, condiţie a liberei expresii"

În ultimii 30 de ani, Curtea Supremă a Statelor Unite a luat decizii aproape exclusiv în favoarea celor care-şi susţineau dreptul de a împroşca cu tot felul de mesaje veninoase spaţiul public. Au primit permisiunea de a-şi afirma fără teamă principiile simpatizanţi ai Ku Klux Klan-ului care voiau să dea foc unei cruci pentru a comunica mesaje rasiste, protestatari antirăzboi care doreau să dea foc la steagului american, precum şi cetăţeni care ţineau neapărat să-i înjure pe poliţiştii care le dădeau amendă.

Primul Amendament, susţin de regulă judecătorii, există tocmai pentru a proteja discursul nepopular şi potenţial jignitor. „Dreptul de a fi blasfemic este, din mai multe puncte de vedere, o condiţie necesară a dreptului la liberă expresie", spune Ronald Greene, profesor de comunicare la University of Minnesota.

Cei care doresc să-l vadă pe Jones la puşcărie sau măcar amendat pentru provocările sale au totuşi o speranţă firavă: un caz juridic din 1942 când Curtea Supremă a fost de acord cu interzicerea aşa-ziselor „cuvinte combative," adică a acelui tip de discurs care prezintă un pericol iminent pentru siguranţa cetăţeanului. S-ar putea încadra arderea Coranului în această categorie de expresie lipsită de protecţia Primului Amendament? „Nu prea cred. Din punct de vedere al legii americane, nu cred că s-ar considera că un asemenea gest ar constitui un «pericol iminent»", spune Jane Kirtley, profesor de etică şi drept mass-media la University of Minnesota.

10 ani fără „incitare la violenţă"

„În primul rând, arderea a avut loc pe 20 martie, iar incidentele din Afganistan nu au început decât după câteva zile. În al doilea rând, cele două evenimente au avut loc la mii şi mii de kilometri distanţă unul de altul. În sfârşit, Curtea Supremă s-a dovedit a fi extrem de reticentă când vine vorba de stabilirea unei legături de cauzalitate între o reacţie violentă şi un lucru pasiv de genul unei emisiuni TV sau al unui website. Părerea mea este că lipsa interactivităţii şi a proximităţii geografice fac imposibil un verdict cum că acest gest nu se află, din punct de vedere legal, sub protecţia Primului Amendament", explică Kirtley. Deşi nu a abandonat oficial doctrina „cuvintelor combative", Curtea Supremă nu a mai găsit pe nimeni vinovat de incitare la violenţă de zeci de ani.

Dar, dacă niciun procuror american nu pare dispus să-l ia în vizor pe Jones, cum poate fi acesta oprit de la a-şi continua provocările? „Ignorându-l", răspunde Amina Rubin, purtătoarea de cuvânt a celei mai importante organizaţii a musulmanilor americani, Consiliul pentru Relaţiile Americano-Islamice.

„Acţiunile lui Jones reprezintă o încercare disperată de a atrage atenţia. Biserica sa este foarte mică şi, din câte înţeleg eu, are probleme financiare. Poate că s-a gândit că dacă face ceva de genul ăsta va primi niscaiva donaţii. Cel mai mult şi mai mult îşi doreşte să atragă atenţia, aşa că dacă îl ignorăm cu toţii se va opri până la urmă, pentru că nu va mai avea efectele scontate", spune Rubin.

Iar dacă această strategie nu funcţionează, atunci lumea trebuie să-l înfrunte în acelaşi mod în care acţionează şi el: folosindu-se de dreptul la libera exprimare. „Tradiţia democratică americană se bazează pe presupunerea că singurul mod în care poate fi combătut discursul negativ este prin discurs pozitiv, adică prin aducerea unor argumente alternative", spune şi profesorul Greene.

Cine îi dă dreptul să fie „pastor"?

Acelaşi Prim Amendament îi permite şi să-şi aroge titulatura de „pastor" fără să aibă vreo diplomă de studii teologice. „Ştiu că acet lucru îi lasă perplecşi pe cei care provin din ţări unde există mult mai multe reglementări decât la noi", spune profesoara Jane Kirtley. „Statul american nu prea are autoritatea de a hotărî cine poate fi preot, pastor şi aşa mai departe.

Nu-l poate opri nimeni pe Jones să se autointituleze «servitor al lui Dumnezeu» cât timp nu înşeală pe nimeni de bani. Iar dacă fraudează pe cineva, comite o infracţiune care n-are nimic de-a face cu titlul de «pastor»", continuă Kirtley. America nu are o religie de stat, toate cultele au calitatea de organizaţii private. Nimeni nu-l poate opri pe Jones deci de la a-şi înfiinţa propria „biserică" şi de a se proclama preot-şef.    

"În America nu există o doctrină legală prin care să se poată pedepsi discursul jignitor sau rasist, aşa cum există în alte ţări. Statul nu-ţi poate interzice să fii habotnic."
Bryan Fair
profesor de drept la University of Alabama

Islamofobie nejustificată

Comunitatea musulmanilor americani include milioane de oameni de toate rasele, etniile, limbile, clasele sociale şi profesiile Pământului. Deseori, singurul lucru pe care indianul musulman care conduce un taximetru în New York îl are în comun cu doctorul arab din Michigan sau cu agentul imobiliar somalez din Minnesota este botezul în credinţa islamică.

Bineînţeles, acel botez nu aduce neapărat după sine şi pioşenia religioasă. Însă, aşa cum bine ştiu „minoritarii" din toate ţările din lume, atunci când majoritatea „normală" te defineşte în orice interacţiune socială drept „unul dintre ăia", e extrem de dificil să eviţi identificarea, măcar la nivel politic, cu cei despre care ţi se tot spune că ar fi „de-ai tăi", chiar dacă în realitate nu ai mai nimic de împărţit cu ei. Gestul oamenilor lui Jones de a arde Coranul, aşadar, nu a ofensat doar musulmanii religioşi ci şi pe toţi acei americani care se revendică uneia dintre multe culturi influenţate profund de către versetele coranice şi de către faptele profetului Mohamed. 
  
Amina Rubin, purtătoarea de cuvânt a Consiliului pentru Relaţiile Americano-Islamice, spune că ceea ce o îngrijorează pe ea cel mai mult este climatul din ce în ce mai islamofob care tinde să normalizeze astfel de acţiuni simbolice. „Acţiunile pastorului sunt mai degrabă un simptom a unei molime destul de răspândite. Mulţi oameni nu ştiu mai nimic despre Islam. Când unii le spun tot felul de lucruri îngrozitoare despre Islam, ei îi cred. Există un grup de oameni care îşi construiesc cariera cu ajutorul unor dezinformări al căror scop este de a înspăimânta lumea şi de a-i face să urască Islamul" spune Rubin.

Două cazuri faimoase

În 1977, Partidul Naţional Socialist American a cerut permisiunea oficială de a organiza o demonstraţie în orăşelul Skokie (Illinois), unde 40.000 dintre cei 70.000 de locuitori erau evrei. Autorităţile au cerut unui judecător să interzică neo-naziştilor să calce în Skokie. Au câştigat, în primă instanţă. Partidul a făcut însă apel iar o Curte de Apel federală a hotărât că, indiferent cât de ofensator ar fi fost mesajul, nimeni nu putea îngrădi dreptul la libera exprimare. 

Un alt caz: Fred Phelps, pastorul care pichetează înmormântărilor soldaţilor americani ucişi în Irak şi Afganistan. În opinia sa, Dumnezeu îi omoară pe soldaţi pentru că este supărat că America permite avorturile şi tolerează homosexualitatea. În martie a.c., Curtea Supremă a decis cu o majoritate de 8 la 1 că adepţii lui Phelps au dreptul să-şi comunice mesajul în locurile publice.