Cea mai mare licitaţie telecom din România, pe ultima sută de metri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astăzi este ultima zi în care Cosmote, Orange, RCS& RDS, Vodafone şi 2K Telecom pot face oferte de achiziţie pentru blocurile de frecvenţă rămase nevândute de statul român în cadrul celei de-a doua runde suplimentare de vânzare organizate de Autoritatea de Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), instituţia care gestionează întreaga procedură.

„În urma încheierii primei runde suplimentare organizate în cadrul licitaţiei de spectru pentru alocarea frecventelor în benzile de 800, 900, 1800 si 2600 MHz, Comisia anunţă că va fi organizată o nouă rundă suplimentară luni, 17 septembrie 2012, pentru alocarea blocurilor de frecvenţe rămase nealocate în urma celor patru runde de licitaţie organizate până în prezent", se arată într-un comunicat remis de ANCOM.

CITIŢI MAI MULTE DESPRE CEA MAI MARE LICITAŢIE ANCOM

La rundele suplimentare pot participa toţi ofertanţii, indiferent dacă au obţinut sau nu blocuri de frecvenţe în urma rundelor primare, fiind însă aplicabile limitările privind dobândirea drepturilor de utilizare a spectrului.

„În rundele suplimentare, fiecare ofertant poate licita pentru un pachet format din unul sau mai multe blocuri de frecvenţe disponibile în aceste sesiuni, depunând o ofertă în care indică preţul pe care este dispus să-l achite pentru achiziţionarea respectivului pachet, cu anumite limitări. Fiecare pachet reprezintă în sine o ofertă. Pentru fiecare pachet, oferta va preciza numărul de blocuri din fiecare categorie pe care ofertantul doreşte să le achiziţioneze, precum şi preţul total al pachetului", se mai arată în documentul citat.

În cea de-a doua rundă suplimentară, preţul ofertei nu va putea fi mai mic decât preţurile de pornire (taxa minimă de licenţă) pentru blocurile incluse în ofertă.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite