Cocor: De la „cutia de tinichea" profitabilă de ieri, la spațiul „strălucitor" de astăzi care este la un pas de faliment FOTOGALERIE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Magazinul Cocor din centrul Capitalei
Magazinul Cocor din centrul Capitalei

Istoria magazinului Cocor nu are povești frumoase precum multe alte obiective turistice din București, însă această unitate a fost profitabilă atât în perioada comunistă cât și după. Dar de când magazinul a fost modernizat, oamenii nu au mai pășit în Cocor, acest lucru aducându-l în prezent la un pas de faliment.

Magazinul din centrul Capitalei a fost construit în anii ‘70 și a fost dat în funcțiune la data de 13 septembrie 1973, potrivit Wall-street.ro.

Oficial, spațiul comercial trebuia să ofere oamenilor muncii confort și o gamă largă de produse. Neoficial, inchidea frontul bulevardului, mascând străzile Bărăției și Patriei, care faceau parte din Centrul Istoric.

FOTOGALERIE CU IMAGINI VECHI, DAR ŞI RECENTE CU MAGAZINUL COCOR

Magazinul Cocor înainte de '89

Cel mai mare magazine din țară

La acea vreme magazinul Cocor era cel mai mare din țară, titulatura păstrata, de altfel, multă vreme, și singurul care avea activitatea de desfacere informatizată - urmărirea activității de comerț se făcea în timp real cu ajutorul unui calculator electronic, dotat cu un sistem de calcul Oliveti, la care erau legate casele de marcat din gestiuni și din depozitele de mărfuri.

În 1976, magazinul Cocor avea un aspect de cutie de tinichea pe care l-a păstrat până în 2008.

În 1991 ia ființă societatea comercială, ințial cu capital integral de stat. În septembrie 1994 în baza Legii 77/1994 s-a infiintat Asociatiei PAS COCOR , care în baza contractului 511/1994 cu F.P.S. a cumpărat 120.676 acțiuni, însă procesul de privatizare a societătii s-a definitivat tocmai în 1996.

Timp de 35 de ani magazinul Cocor a avut același aspect, iar oamenii nu erau deranjați de acest lucru. Chiar și după revoluție proprietarii aveau profit.

În 2008, magazinul era închiriat în proporţie de peste 90% şi genera o chirie medie de 47 de euro pe metrul pătrat, potrivit Ziarului Financiar.

Compania Cocor, care deţine magazinul, avea profit în fiecare an şi lichidităţi importante plasate în acţiuni listate la bursă.

Modernizarea a trimis magazinul în cascada datoriilor

Conducerea Cocor a investit aproape 25 de milioane de euro în 2008 şi 2009 pentru schimbarea din temelii a Cocor. Iar o parte din bani au fost luați de la BCR, în urma unui credit.

Practic, doar scheletul a mai rămas în picioare. În rest, centrul comercial s-a ales cu o faţadă nouă de sticlă, care stârneşte invidia oricărui mall din Bucureşti, şi cu o faţadă media alcătuită din ecrane gigant promovată încă de la început de conducerea companiei ca fiind cea mai mare din Europa de Est. Cocor a mai construit şi o parcare supraetajată în spatele magazinului, pentru a facilita accesul clienţilor, lipsa locurilor de parcare fiind o mare problemă înainte de renovare.

Magazinul a fost recompartimentat cu spaţii comerciale mai mari, similare celor din mall-uri. Iniţial, conducerea Cocor îşi propunea să atragă în magazin branduri de lux, precum Gucci, Versace, Prada, care ar fi trebuit să ia locul vechilor buticuri de haine care comercializau marfă cumpărată din Europa sau Dragonul Roşu, ale magazinelor de lustre sau perdele. A venit însă criza, iar planurile nu s-au mai materializat. Cocor a schimbat strategia şi conceptul, orientându-se către branduri româneşti.

Magazinul a fost relansat la data de 1 octombrie 2010 având o suprafaţă închiriabilă de 10.000 de metri pătraţi, faţă de 6.000 de metri pătraţi înainte de renovare. La deschidere, rata de ocupare era de 85%, iar chiria medie era de 47 de euro pe metrul pătrat plus TVA, iar conducerea Cocor estima creşterea chiriei la 52,23 de de euro pe metrul pătrat până în 2012. Estimările s-au dovedit însă prea optimiste, iar criza a lovit şi ea puternic strategia companiei, astfel că în 2011 Cocor a redus chiria medie la 22,5 de euro pe metrul pătrat, doar ca să-şi păstreze chiriaşii nemulţumiţi de faptul că numărul de vizitatori este foarte mic, iar vânzările sunt slabe.

Magazinul Cocor, scos la vânzare

Mulţi consideră că strategia "noului Cocor" nu a fost cea mai bună din start. Alţii spun că de vină este criza care a lovit piaţa imobiliară începând din 2008.

În plus, criza a făcut ca tot mai mulţi români să se reorienteze către produse mai ieftine, astfel că marfa pe care o vindeau magazinele din vechiul Cocor este probabil mai căutată decât produsele care se regăsesc în prezent în centrul comercial.

În cele din urmă deschiderea din 2010 a "noului Cocor" nu a avut succesul scontat, ceea ce au dus la datorii din ce în ce mai mari. Așadar, Cocor SA, cea care deţine magazinul, ar putea fi executată silit de către Banca Comercială Română (BCR) din cauza unui împrumut de 19 milioane de euro acordat societăţii în 2009 pentru modernizarea unități din centrului Capitalei, informa un raport al societăţii remis Bursei de Valori Bucureşti.

Sub presiunea datoriilor și a crizei, acționarii Cocor Bucureşti au aprobat vânzarea prin licitație a magazinului din centrul Capitalei. Bordul administraţional al magazinului a stabilit ca întregul centru comercial să fie scos la vânzare pentru suma de 50 de milioane de euro.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite