Braşov: Hotel în Poiană, la 2,15 milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Hotelul a fost scos la vânzare, acum doi ani, la suma de 5.000.000 de euro, dar preţul a scăzut din cauza crizei. Imobilul este situat într-o zonă discretă, dar accesibilă. În maxim cinci minute de mers pe jos se poate ajunge în centrul  staţiunii Poiana Braşov.

CITEŞTE ŞI:

O braşoveancă a înşelat statul cu 500.000 de euro cu tranzacţiile imobiliare

Un hotel de 20 de camere, aflat în vecinătatea zonei Ruia din Poiana Braşov este unul dintre cele mai scumpe imobile scoase la vânzare în Braşov, pe timp de criză. Proprietarii se chinuiesc să-l vândă încă de acum doi ani şi, se pare, că acum există un potenţial cumpărător.

„Hotelul este de patru stele, iar în luna decembrie a anului 2008 a fost dat în folosinţă. Cu puţin înainte de a fi gata, în septembrie 2008, proprietarii l-au scos la vânzare.

Preţul iniţial a fost de cinci milioane de euro, dar aşa ceva nu se vinde de pe o zi pe alta. În acest moment avem un posibil cumpărător, cu care suntem aproape de finalizarea dicuţiilor", a spus Cristina Tilinca, reprezentantul agenţiei Unionimob.

Vândut cu tot cu afacere

Imobilul este situat într-o zonă discretă, dar accesibilă. În maxim cinci minute de mers pe jos se poate ajunge în centrul  staţiunii Poiana Braşov. De asemenea, priveliştea este atractivă, iar terenul se întinde pe o suprafaţă de 1546 de metri pătraţi.

Hotelul este compus din subsol, parter, două etaje, mansardă şi pod. Clădirea se intinde pe 280 de metri pătraţi, este utilată, mobilată şi se poate cumpăra la cheie.

„Hotelul funcţionează din luna decembrie a anului 2008, iar proprietarul care îl administrează vrea să îl vândă cu tot cu afacere ",  a mai spus agentul imobiliar.

Hotelul se compune din 20 de camere, 27 de băi, 12 balcoane şi patru terase, dar, potrivit anunţului de vânzare de pe site-ul imobiliare.ro podul este necompartimentat, iar aici se pot amenaja încă patru apartamente de câte două camere.

Hotelul mai are sală de fitness, saună, retaurant de 80 de locuri, cafenea, bar şi sală de conferinţe.

Alte oferte „grele"

Tot în Braşov, la categoria preţuri „grase", se încadrează şi o casă din buricul târgului, de cinci camere şi o suprafaţă de teren de aproape 3000 de metri pătraţi, la preţul de 1.500.000 de euro.

Mai mult, o casă de pe drumul Poienii, tot cu cinci camere, dar cu o suprafaţă de teren de 1100 de mteri pătraţi, este scoasă la vânzare la preţul negociabil de 1.600.000 de euro.  

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos

image
Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite