Noul proprietar al Loganului indian, obligat să-l ieftinească

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noul proprietar al Loganului indian, Mahindra, reduce preţurile cu până la 1.400 de euro. Pentru a depăşi situaţia creată de taxa pe maşinile lungi, Mahindra a tăiat din preţurile Logan. Astfel, reducerea este cuprinsă între 403 şi 1.346 de euro. 

Prima decizie a indienilor de la Mahindra, după ce au preluat pachetul majoritar de acţiuni de la Renault, a fost să reducă preţul Loganului. Pentru că anul trecut s-au comercializat numai 5.339 de unităţi, Mahindra vrea, măcar în ultimul ceas, să impulsioneze vânzările de Logan.

VIDEO Dacia Duster, sub lupa presei străine

Constanţa: Loganborghini - Loganul cu portiere de Lamborghini

Testul „Adevărului“: Dacia Duster i-a facut KO!

Ca urmare, indienii au hotărât să comercializeze maşina cu reduceri cuprinse între 5% şi 12%. Cei de la Mahindra spun că discountul, cuprins între 24.000 şi 80.000 de rupii (403-1.346 euro) este fix ceea ce căutau clienţii din India, a treia mare piaţă auto din Asia, după China şi Japonia.

„Taxa pe lungime"

Totuşi, reducerea de preţ nu va reuşi să acopere taxa de 22% aplicată de autorităţile indiene pentru autoturismele mai lungi de patru metri. Aşa că şoferul indian nu prea iese în câştig, pentru că trebuie să acopere 10%, cât reprezintă diferenţa dintre reducerea de cel mult 12% şi 22% cât reprezintă „taxa de lungime". Suma de acoperit din buzunar creşte dacă posesorul de Logan şi-a cumpărat maşina cu o reducere de numai 5%.

Cu toate acestea, oficialii Mahindra se arată extrem de optimişti în privinţa succesului vânzărilor de Logan. „Dealerii şi clienţii noştri au privit cu incertitudine viitorul modelului Logan pe piaţă, iar reducerea de preţ sunt sigur că le va reda încrederea în noi", afirmă Rajesh Jejurikar, directorul opreaţional de la Mahindra.

Modelul Logan a fost întâmpinat cu entuziasm la lansarea din 2007, însă vânzările au scăzut ulterior, după ce autorităţile indiene au impus „taxa pe lungime". Astfel, maşina a devenit prea scumpă pentru segmentul de clienţi vizat.

„Un preţ competitiv"

Înainte de ieftinire, un Logan dotat cu motorul pe benzină de 1,6 litri costa în India cel puţin 7.800 de euro, în timp ce preţul variantei diesel pleca de la 11.100 de euro, preţuri cu cel puţin 2.500 de euro peste concurenţă. De exemplu, Maruti Swift Dzire (varianta locală a Suzuki Swift), Tata Indigo şi Ford Ikon, au lungimi mai mici de patru metri. Loganul are o lungime de 4,25 metri, iar Sandero 4,02 metri.

În 2009, Renault-Mahindra a vândut 5.332 de unităţi Logan, cu 50% mai puţin faţă de cele 13.423 comercializate în 2008, ajungând la aproximativ o cincime din cele 25.891 vândute în 2007. „Prin actualele reduceri propunem un preţ mai mult decât competitiv pentru segmentul de clienţi ai modelului Logan", a mai spus Rajesh Jejurikar.

Actualele reduceri de preţ transformă Loganul într-una dintre cele mai ieftine maşini din segmentul său, cu aproximativ 35.000 de rupii (aproape 600 de euro) mai puţin decât sedanul Maruti Swift cu motor diesel. Mai mult, reprezentanţii Mahindra susţin că au la dispoziţie o perioadă de aproxiamtiv 18 luni pentru a reîmprospăta produsul, dar şi pentru a dezvolta diverse alternative.

Vânzările, scădere vertiginoasă

În 2009, Renault-Mahindra a vândut 5.332 de unităţi Logan, cu 50% mai puţin faţă de cele 13.423 comercializate în 2008, ajungând la aproximativ o cincime din cele 25.891 vândute în 2007. Ca urmare, Renault a cedat celor de la Mahindra participaţia de 49% pe care o deţinea la compania mixtă.

Pe pieţele din Vestul Europei, vânzările Dacia au crescut cu peste 100%, dar au scăzut cu aproape 40% în zona de sud-est a continentului. Mai mult, în România, Ungaria sau Rusia, pieţe de la care Dacia aştepta foarte mult au tras în jos vânzările producătorului.

Auto



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite