Volksbank a modificat o parte din creditele şi din dobânzile clienţilor fără ca aceştia să-şi dea acordul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O parte din clienţii Volksbank şi-au dat seama că le-au fost modificate dobânzile şi creditele fără ca aceştia să-şi dea acceptul, anunţă Hot News.

Conform sursei citate, chiar dacă preşedintele Volsbank a declarat că va menţine dialogul şi colaborarea cu experţii grupului de clienţi pentru adaptarea actelor adiţionale, reprezentanţii băncii au modificat dobânzile şi comisioanele fără a obţine acordul clienţilor.

Mai citiţi şi:

Gerald Schreiner pleacă de la conducerea Volksbank România

O parte dintre clienţi au sesizat schimbările operate de oficialii Volksbank şi s-au adresat deja Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC). Inspectorii autorităţii de control au declarat acest lucru ilegal, după cum informează Hot News.

Iată, mai jos, declaraţiile câtorva clienţi Volsbank:

"Am internet banking la Volksbank. În aplicaţie am şi opţiunea să vizualizez creditele. Am accesat această opţiune să verific o rată de la unul din credite. Iar ceea ce este într-adevar ciudat e faptul că două dintre acestea, începând cu luna septembrie, apar modificate", spune Adrian din Bucureşti.

"Pe luna august, în extrasul de cont, apare că mi-au luat din cont «comisionul de administrare», deci nu se mai cheamă de risc! Am observat pe Internet Banking. Le-am semnalat problema şi faptul că eu nu am primit nimic. Plus ca la unul din credite, unde nu e precizat că e dobânda fixă, mi-a scăzut dobânda cu 0,5%", a precizat Gabi din Iaşi.

"Eu am trei credite la Volksbank Craiova şi am cerut scadentarele la cele trei credite de la o agenţie din Cluj. Dobânda de 3,99% este modificată la 3,49%, începand cu luna octombrie. Comisionul de risc apare tot comision de risc. DAE a scăzut la 6,31% de la 7%. Le-am trimis şi notificare în legătura cu asta", a încheiat Mihaela din Craiova.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite