Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

Turbinele eoliene, ţinute la sol de hăţişul legislativ

31 august 2010, 19:51 |  Autor: Florentina Cioacă Bălăceanu  | 

Cuvinte cheie: Turbinele eoliene, sol, lege, energie,

Energia eoliană poate atrage investiţii de până la şase miliarde de euro în România în următorii trei ani

Energia eoliană poate atrage investiţii de până la şase miliarde de euro în România în următorii trei ani

 

Legea care promovează producţia de energie verde nu poate fi aplicată fără avizul Comisiei Europene. Executivul de la Bruxelles nu a primit nici până acum notificarea autorităţilor de la Bucureşti, pentru a aviza schema de sprijin pentru investitori.

Epopeea legislaţiei care stimulează investiţiile în energia regenerabilă din România pare desprinsă din teatrul absurdului. Vestita Lege 220, votată de Parlament şi intrată în vigoare în toamna lui 2008, nu poate fi nici acum aplicată.

Pe Aceeaşi Temă

Mai citeşte şi:

Furturile de electricitate - o cincime din consumul anual al României

Ea a fost modificată în această vară, în luna iulie, însă, din lipsa normelor de aplicare şi a avizului Comisiei Europene, actul normativ nu produce niciun efect.

Mai mult, în scenă a intrat o nouă propunere de modificare din partea Ministerului Economiei, de data aceasta printr-o odonanţă de urgenţă, pentru preluarea unei directive europene uitate la elaborarea legii.

Între timp, energia produsă de cele câteva turbine eoliene din ţară este preluată în sistem în baza unei hotărâri de guvern din 2004.România şi-a asumat în faţa Uniunii Europene atingerea până în 2020 a unei ponderi de 24% din consum a energiei verzi, de la 17%, cât era în 2005. Legislaţia secundară trebuie finalizată în maximum 90 de zile de la intrarea în vigoare a noii legi, adică până în octombrie.

O scrisoare pierdută pe drumul Bruxelles-ului

Însă cea mai importantă problemă este avizul Direcţiei de Concurenţă din cadrul Executivului European, întrucât noua lege oferă o schemă de sprijin investitorilor care poate fi considerată ajutor de stat.

Aici începe o nouă scenă a absurdului. Atât reprezentanţii Ministerului Economiei, cât şi cei ai Consiliului Concurenţei ne-au declarat că notificarea schemei de sprijin din noua lege adoptată în această vară a fost transmisă Comisiei, însă cei de la Bruxelles spun că nu au primit un astfel de document.

„Pot să confirm că România a trimis o pre-notificare în 2009 a unei scheme concepute pentru a promova producţia de electricitate din surse regenerabile printr-un sistem bazat pe certificate verzi şi cote obligatorii. Comisia a cerut mai multe informaţii în martie 2010, pe care încă le aşteaptă", a declarat, pentru „Adevărul", Amelia Torres, purtător de cuvânt al comisarului european pentru Concurenţă. Ea a adăugat că, atunci când Comisia va avea toate informaţiile pe baza cărora poate lua o decizie, fie avizează schema, cu sau fără modificări, fie începe o investigaţie formală, dacă există semne de incompatibilitate cu legislaţia europeană, dând şanse tuturor părţilor implicate să îşi spună cuvântul.

Ce primesc investitorii

Potrivit legii regenerabilelor, producătorii de energie din astfel de surse primesc certificate verzi pe care le tranzacţionează pe o piaţă specializată, independent de producţia de energie, la un preţ între 27 şi 55 de euro pe certificat. Spre exemplu, pentru livrarea în sistem a unui MWh de energie din surse eoliene, sector spre care se vor îndrepta 80% din investiţiile în regenerabile, producătorii vor primi două certificate verzi, faţă de unul, cât primesc în prezent în baza hotărârii de guvern din 2004. Comisia Europeană trebuie să stabilească dacă noua schemă reprezintă o supracompensare a investiţiilor în producţia de energie.

Şase miliarde de euro, în stand-by

Proiecte eoliene în valoare de până la şase miliarde de euro aşteaptă punerea în aplicare a noii legislaţii din domeniu, potrivit Asociaţiei Române pentru Energia Eoliană. Dobrogea este zona cu cel mai mare potenţial eolian din sud-estul Europei, potrivit unei analize a Grupului Erste.

UPDATE Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat miercuri dimineaţă, pentru "Adevărul", că nu a fost trimisă la Comisia Europeană o notificare formală a noii legi adoptate în luna iulie. "Suntem în faza discuţiilor informale. După aprobarea legii, ANRE a completat o notificare, care a fost transmisă la Bruxelles, le vom răspunde la întrebări, apoi vom trimite notificarea formală", a spus Chiriţoiu.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Sabin Orcan

    Nu, titlul nu reprezintă intenţia autorului. Nici nu mă gândeam la demisia proaspăt desemnatului premier, Mihai Răzvan Ungureanu. Deşi pretexte s-ar găsi, la o adică... Continuare

    Corupţia ca stare de fapt

    Liviu Avram

    Butada care caracterizează guvernările de stânga-dreapta din România: unii sunt prea hoţi, ceilalţi sunt prea proşti.

    Noapte bună, ţară dragă

    Dinu Patriciu

    Criza a creat oportunitatea reîntoarcerii la Europa unită a libertăţilor. În schimb, politicienii europeni ne-au aşezat pe drumul Europei imperiale.

    Ordin de zi pe unitate: demolaţi-l pe Ungureanu!

    Grigore Cartianu

    Există în România actuală o furie demolatoare care-şi trage seva din bezmetica tranziţie de la comunism la capitalism, de la dictatură la democraţie.

    Da svidanije, Felix!

    Radu Calin Cristea

    Scriam, în 2007, în „Adevărul", un comentariu cu titlul „Onoarea pătată a Rodicăi Culcer".

    Marea coafare

    Ion M. Ionita

    Schimbarea garniturii PDL îi face bine lui Ungureanu.

    Adevarul on Facebook
     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole