Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

Furturile de electricitate - o cincime din consumul anual al României

31 august 2010, 14:14 |  Autor: Florentina Cioacă Bălăceanu | 

Furturile de energie provoacă pagube de peste un miliard de euro anual

Furturile de energie provoacă pagube de peste un miliard de euro anual

 

Furturile de electricitate reprezintă circa 20% din consumul anual al României, iar pierderile provocate producătorilor se ridică între 1,1 şi 1,4 miliarde de euro, susţine directorul general al Nokia Siemens Networks (NSN) România, Dragoş Chivu.

„Spre comparaţie, numărul de autovehicule furate anual se situează în jurul cifrei de 9.000, adică sub 0,2% din dimensiunea parcului auto naţional, care depăşeşte cu puţin pragul de cinci milioane de unităţi", a spus Chivu într-o conferinţă de presă.

Pe Aceeaşi Temă

"Potrivit cercetătorilor independenţi, aproximativ 86% din consumul de energie al unui operator de telecomunicaţii mobile provine din reţeaua radio, astfel ne concentrăm pe soluţii pentru staţiile de bază care contribuie la reducerea acestui nivel de consum", a adăugat el.

NSN, companie mixtă a grupului finlandez Nokia cu germanii de la Siemens, are 64.000 de angajaţi la nivel internaţional şi este prezentă în 150 de state.

În România, la nivelul anului 2009, afacerile NSN s-au ridicat la 23,4 milioane de lei, de la 49,3 milioane de lei în urmă cu un an.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     


    Adevarul on Facebook

    Constantin Iftime

    Realitatea străzii, uneori, e plină de bătrâni şi de adolescenţi, alteori de oameni fără mulţumire, care vibrează de nevroze. Oamenii au multe libertăţi, dar nu-s fericiţi. Uneori, şi un lucru neînsemnat poate să-i dezechilibreze. Continuare

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole