Producţia de cartofi a României a scăzut cu 17,5% anul trecut

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Recolta de cartofi a României a scăzut anul trecut cu 17,5%, până la 3,3 milioane de tone, pe fondul reducerii randamentului la hectar, dar şi a suprafeţei cultivate comparativ cu cea din 2009, potrivit Institutului Naţional de Statistică.

Tot anul trecut, cartoful a înregistrat cea mai mare creştere de preţ din rândul alimentelor, respectiv cu 45,57%. De la începutul anului, cartoful s-a mai scumpit cu încă 17%. Şi recolta de legume a scăzut anul trecut cu 7,7%, până la 3,6 milioane de tone, din cauza diminuării suprafeţei cultivate cu 6,4%. Astfel, producţia a coborât la ardei (8,9%), la 224.000 de tone, la ceapă (6,9%), la 352.000 de tone, castraveţi (6,8%), la 164.000 de tone, la varză (4,6%), la 956.000 de tone şi tomate (2,4%), la 738.000 de tone.

Citiţi şi:

Fermele urbane dintre blocuri

În schimb, producţia agricolă vegetală din România a crescut anul trecut, faţă de 2009, la cerealele pentru boabe, leguminoase pentru boabe, plante uleioase, sfeclă de zahăr şi la fructe. Recolta de cereale pentru boabe a urcat cu 11,4%, la 16,57 milioane tone, faţă de 14,87 milioane tone în 2009, datorită creşterii randamentelor la hectar (producţia medie la hectar) cu 17,2% la ovăz, cu 15,8% la grâu şi cu 11,1% la orz şi orzoaică. România cultivă cu preponderenţă porumb boabe, respectiv 44,3% din suprafaţa cultivată cu cereale pentru boabe şi grâu (40,7%). 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite