Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

Preţul grâului ajunge la un nou maxim

20 iulie 2010, 06:48 |  Autor: Elena Dumitru | 

Cuvinte cheie: vladimir putin, pret grau, seceta, subventii, precipitatii,

Premierul Vladimir Putin le-a promis fermierilor afectaţi de secetă credite şi subvenţii

Premierul Vladimir Putin le-a promis fermierilor afectaţi de secetă credite şi subvenţii

 

Rusia este lovită de cea mai gravă secetă din ultimul secol, fiind afectată peste jumătate din producţia de grâu a ţării, care anul trecut s-a ridicat la 97 de milioane de tone. Lipsa precipitaţiilor aruncă în aer preţul cerealelor, iar autorităţile sunt nevoite să intervină pentru a ajuta fermierii.

Statul rus a declarat stare de urgenţă pentru 17 regiuni, anunţând cea mai gravă secetă din ultimii 100 de ani. Astfel, suprafeţele agricole din apropierea râului Volga, regiunea munţilor Ural şi Rusia Centrală au fost afectate în proporţie de 50-70% şi vor produce cu aproximativ o treime mai puţin grâu în acest an faţă de 2009, când recolta totală a fost de 97 de milioane de tone.

Pe Aceeaşi Temă

Mai citiţi şi:

Bulgaria şi România vor egalizarea rapidă a subvenţiilor pentru agricultură

Ministerul Agriculturii din Rusia şi-a redus estimările privind producţia din 2010, acestea ajungând la 85 de milioane de tone.

Cu toate acestea, ministrul de resort, Yelena Skrynnik, a insistat că recolta va fi suficientă pentru a acoperi cererea internă de 77 de milioane de tone.

SUBVENŢII PENTRU FERMIERI

În acest context, preţul grâului a atins maximul ultimelor şapte luni. La bursele din Chicago şi Paris, cotaţiile futures ale grâului pentru luna septembrie au crescut cu 36 de cenţi, reprezentând o majorare de 6,4%. Producătorii au cerut statului împrumuturi de peste 1,3 miliarde de dolari pentru a putea face faţă situaţiei. „Este o problemă majoră.

Trebuie să ne concentrăm asupra salvării cel puţin a unei părţi din recoltă", a declarat Dimitri Medvedev, preşedintele Rusiei, citat de „Financial Times".

La rândul său, premierul Vladimir Putin a declarat că statul va acorda credite şi subvenţii fermierilor loviţi de secetă. Mai mult, el a insistat ca aceştia să fie protejaţi împotriva speculei. „Trebuie să eliminăm din start orice încercare de îmbogăţire de pe urma acestei nenorociri", a declarat Putin în timpul unei întâlniri guvernamentale.

EXPORTURILE, AFECTATE DE CATASTROFĂ

Şi veniturile din exporturi ale statului din estul Europei vor fi afectate de condiţiile meteo nefavorabile. În plus, există voci care susţin că Rusia va fi nevoită să apeleze la importuri pentru a-şi satisface cererea internă, arată „The Moscow Times". Anual, Rusia exportă 20 de milioane de tone de grâu, situându-se astfel pe locul patru la nivel mondial.

POTENŢIAL AGRICOL

În 1992, suprafeţele agricole cultivate în Rusia erau de 114,6 milioane de hectare. În 2009, acestea au scăzut la 77,8 milioane de hectare, din care 28,7 milioane erau cultivate cu grâu. Peste 9,3 milioane de hectare din totalul acestora au fost deteriorate de secetă.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     


    Adevarul on Facebook

    Constantin Iftime

    Realitatea străzii, uneori, e plină de bătrâni şi de adolescenţi, alteori de oameni fără mulţumire, care vibrează de nevroze. Oamenii au multe libertăţi, dar nu-s fericiţi. Uneori, şi un lucru neînsemnat poate să-i dezechilibreze. Continuare

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole