Bulgaria şi România vor egalizarea rapidă a subvenţiilor pentru agricultură

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bulgaria şi România insistă pentru acordarea de subvenţii egale pentru agricultură pentru noile şi vechile state membre ale Uniunii Europene, a declarat ministrul bulgar al agriculturii Miroslav Naidenov, într-un interviu pentru agenţia bulgară Focus. Oficialul bulgar a spus că această propunere este sprijinită de comisarul european pentru agricultură, Dacian Cioloş.

Cele mai optimiste previziuni sunt că acest lucru s-ar putea întâmpla în anul 2011, dar, potrivit ministrului bulgar al agriculturii Miroslav Naidenov, ar fi bine ca acest lucru să se întâmple începând din 2014. Potrivit lui Naidenov, ar fi greu de obţinut o echivalare înainte de termen, dar în condiţiile unei crize financiare, ţările membre ar fi trebuit să dea dovadă de o solidaritate mai mare cu Bulgaria şi România. În opinia sa, această solidaritate corespunde spiritului Uniunii Europene care în momentul de faţă ajută Grecia să facă faţă situaţiei dificile.

Egalizarea subvețiilor, abia în 2016

Oficialul bulgar a spus că această propunere este sprijinită de comisarul european pentru agricultură Dacian Cioloş, care chiar a introdus această propunere în programul său. Egalizarea nivelelor subvenţiilor pentru Bulgaria şi România cu cele pentru vechile ţări membre este prevăzută să aibă loc în 2016.

Naidenov a mai spus că unele ţări industrializate insistă ca, după anul 2013, ponderea bugetului pentru agricultură în bugetul comunitar să scadă de la 48% la 33%. Franţa şi Germania se opun însă acestei propuneri. Bulgaria este de asemenea împotrivă. 21 din cele 27 de ţări membre sunt pentru păstrarea ponderii bugetului pentru agricultură la nivelul actual, a spus Naidenov. Motivul pentru care Bulgaria face parte din acest grup este acela că această ţară face parte dintre noii intraţi în UE şi nu beneficiază încă de toate avantajele acestei politici comunitare.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite