Piaţa imobiliară maghiară a ajuns sub nivelul înregistrat în perioada interbelică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scăderea cererii pe piaţa imobiliară a provocat prăbuşirea sectorului construcțiilor din Ungaria la cel mai scăzut nivel din 1930, în timp ce băncile maghiare au înregistrat pierderi de sute de miliarde de forinţi.

Piața imobiliară maghiară a înghețat după ce ipotecile în valută, care au stat la baza expansiunii acestui sector înainte ca acestea să fie interzise în 2010, au împovărat proprietarii cu dobânzi imense după prăbușirea forintului, fapt care a provocat fuga clienților.

Citește mai multe despre declinul economiei Ungariei pe Forbes.ro

Chiriile din Iaşi, mai mici decât în alte oraşe din ţară. Cât este cea mai mare chirie pentru o locuinţă din capitala Moldovei

Tranzacțiile imobiliare au scăzut de la 270.000 în 2003, anul de vârf al acestui sector, la doar 90.000 în 2011, conform estimărilor băncii de tranzacții imobiliare OTP, anunță agenția de știri Bloomberg.

Sectorul construcțiilor sub nivelul crizei din anii 30

Din 2008, prețurile pentru locuințe au scăzut, în medie cu 15%, conform instituției de creditare. Ajustate cu inflația, prețurile au scăzut cu 30% în cei patru ani încheiați în 2011, se arată într-un comunicat al Royal Institute of Chartered Surveyors, publicat în februarie.

Citeşte aici despre sancţiunile propuse de Uniunea Europeană pentru Ungaria

Numărul de locuințe noi construite în Ungaria anul trecut a scăzut cu 39% față de 2010, la 12.655, mai puține decât au fost construite în timpul crizei dintre cele două războaie mondiale și a celei de la începutul erei comuniste, în deceniile patru și cinci ale secolului trecut, a declarat Erika Csetenyi, statistician al guvernului de la Budapesta. Numărul de noi permise de construcții a scăzut, anul trecut, cu 28%, coborând la cel mai scăzut nivel din 1990.

Citeşte aici care au fost compromisurile pe care guvernul maghiar a trebuit să le facă pentru a primi sprijinul FMI

„Există o paralizie pe piața imobiliară și trebuie să folosim toate mijloacele disponibile pentru a o stimula”, a declarat Daniel Gyuris, șeful unității de tranzacții imobiliare al OTP Bank Nyrt, cea mai mare bancă maghiară. „Condițiile actuale de pe piețe au fost provocate de frica de șomaj a oamenilor, precum și de valul de știri economice negative, împreună cu înghețarea împrumuturilor cauzată de aversiunea extremă față de risc”, a declarat acesta, citat de Bloomberg.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite