OPINIE: “Proprietatea privată” - ca argument de contestare a sancţiunilor impuse petroliştilor
0Amenzile spectaculoase date de Consiliul Concurenţei (CC) petroliştilor pentru practici ilegale au provocat multe reacţii de bucurie printre cetăţenii supăraţi de creşterea preţurilor la combustibili. Doar că, din perspectiva respectării proprietăţii private decizia CC poate fi considerată o încălcare a unui drept fundamental.
Din perspectiva proprietății private, libertatea unui individ se termină acolo unde începe libertatea altuia. Printr-o traducere în termeni economici, aceasta ar însemna că orice individ/antreprenor este liber să-și angajeze și să-și retragă în/din producție orice bun/serviciu asupra căruia el are drept de proprietate privată exclusiv.
Orice interferență în aceste acțiuni, fără consimțământul proprietarului este agresiune. Astfel, prin aplicarea sistemului proprietății private putem avea garanția că proprietarii de resurse implicați în schimburi sunt direct interesați de satisfacerea nevoilor consumatorilor și își obțin veniturile în mod pașnic. Piața deci, îi va premia pe cei mai eficienți, iar consumatorii câștigă.
Din perspectiva statului (o perspectivă fundamental opusă de cea expusă anterior), care este, după cum bine zicea Ludwig von Mises “aparatul social de constrângere și coerciție”, libertatea unui individ nu este o chestiune absolută. Sau cel puțin nu în raport cu statul.
Taxarea/impozitarea sunt activități care din perspectiva proprietății private pot fi ușor clasificate ca agresiuni, prin prisma absenței consimțământului persoanei taxate.
Când agresiunea predomină, piața nu mai premiază eficiența pașnică, ci eficiența obținută prin canalul politic/agresiv. În acest fel, se produce o redistribuire a avuției în mediul antreprenorial, de la cei care fac avere în mod just (cei eficienți) la cei care “fac avere” injust. Piața deci, îi va premia pe cei mai ineficienți, iar consumatorii pierd.
De la „teoria” dreptului de proprietate la „realitatea” amendării petroliştilor
Dar să trecem un pic de la teorie la practică sau la cum arată realitatea. Și pentru asta, mă voi folosi de cazul amenzii (celebru deja) impuse de Consiliul Concurenței (C.C.) petroliștilor de pe piața românească OMV Petrom, OMV Petrom Marketing SRL, Rompetrol Downstream, ENI Romania (operează benzinăriile Agip), MOL Petroleum si Lukoil Romania. Cauza aceste amenzi este coordonarea tacită a companiilor, cu scopul de a retrage de pe piață sortimentul de combustibil ECO Premium. A fost sau nu un act agresiv?
Cum se aplică dreptul de proprietate pe un caz de concurență
Foarte simplu. Dreptul de proprietate al companiilor menționate asupra produselor dezvoltate include (în mod just) și dreptul acestora de a retrage oricând de pe piață produsele. Sigur că, o astfel de măsură nu va bucura consumatorul, dar acesta își poate manifesta puterea numai prin capacitatea lui de a alege/respinge un produs. Consumatorul nu are un drept de proprietate pe bunurile viitoare ale unui antreprenor, după cum antreprenorul nu are un drept asupra capitalului viitor al consumatorului. Despre drepturi și obligații economice discutăm doar în contextul unor tranzacții.
Ce presupune coordonarea tacită
În viziunea Consiliului Concurenței (care achiesează mai mult sau mai puțin la modelele neoclasice ale pieței – problematice prin prisma realismului și consistenței asumpțiilor) orice coordonare tacită este în sine un act ilegal. “Nedreptatea”, zice C.C.-ul, decurge din acest caracter “tacit”, motiv pentru care nu mai este nevoie de o demonstrație clară a efectelor economice derivate din coordonarea tacită.
Este suficient dacă C.C.-ul descoperă că antreprenorii s-au întâlnit în secret sau au schimbat emailuri cu scopul de a cădea de acord asupra unei anumite strategii de preț/produs. Și a și descoperit, după cum anunța recent președintele instituției. Însă actul de coordonare tacită nu este un act agresiv, din perspectiva proprietății private. Este un drept de asociere care decurge din același drept de proprietate.
Cu alte cuvinte, sunt liber să mă asociez sau nu cu cine doresc. Justețea acțiunii de asociere nu decurge deci din calitatea “legală” a actului, după cum injustețea sa nu decurge din calitatea “ilegală” a acestuia. Spre exemplu pot exista fapte considerate ilegale de legislația în vigoare, dar perfect legitime sau juste/drepte dacă judecăm din perspectiva proprietății private. Urmând strict această logică, ceea ce au făcut petroliștii este perfect legitim.
Ce se întâmplă dacă autoritatea sancționează acte non-agresive?
În primul rând, cei eficienți vor fi penalizați, urmând ca asta să aibă efect direct asupra calității și cantității bunurilor. În al doilea rând, cei ineficienți, vor avea stimulentul de a produce ei înșiși proiecte de lege/reglementări care să îngreuneze intrarea pe piață a concurenței.
Concret, dacă am influența politică semnificativă, iar pârghia instituțională există (C.C.), voi suna la Consiliu și voi reclama orice atitudine care mă deranjează pe mine, în funcție de concepțiile și părerile mele pur subiective despre piață. Dar pentru a ușura munca C.C.-ului, mă ocup și de elaborarea unei propuneri de reglementare a sectorului în care operez. În acest fel, pe piață vor concura firmele eficiente (tot mai puține) cu firmele protejate politic. Dar asta nu are nici o legătură cu concurența adevărată.
Nu mă plasez numaidecât un susținător al acțiunii acestor companii (al căror statut public/privat e discutabil), dar nici în poziția de a utiliza legislația pentru a le sări la gât. Însă așa cum am arătat mai sus, există câteva probleme economice și etice pe care legislația în domeniul concurenței le bagă sub preș ... cum s-ar zice.
Andreas Stamate este asistent universitar în cadrul ASE Bucureşti şi cercetător Institutului Ludwig von Mises Romania
Se încarcă comentariile...
