Leul, la cel mai mic nivel din anul acesta / BNR a cotat euro la 4.2808

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Moneda naţională s-a depreciat accentuat după ce Curtea Constituţională (CC) a anunţat că unele dintre măsurile de austeritate propuse de Guvern au fost declarate neconstituţionale.

După ce CC a anunţat că tăierea pensiilor nu este constituţională, BNR a publicat o referinţă de 4,2808 lei/euro, cel mai ridicat nivel din ultimele şapte luni.

Curtea Constituţională a hotărât astăzi că unele prevederi din legile austerităţii, pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea în Parlament, sunt neconstituţionale. Acestea se referă, în special, la reducerea pensiilor cu 15%.

În paralel cu dezbaterile Curţii Constituţionale, sindicaliştii au ieşit în stradă, în faţa Palatului Cotroceni, cerându-i preşedintelui să refuze promulgarea Legii privind instituirea unor măsuri necesare pentru restabilirea echilibrului bugetar.

Presa internaţională: Decizia CC din România pune în pericol împrumutul de la FMI. După decizia Curţii Constituţionale, agenţia de ştiri Reuters a scris despre consecinţele unui plan de austeritate care nu poate fi impus şi despre efectul hotărârii CC asupra monedei naţionale. Citeşte articolul aici.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite