Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

Încrederea în economia zonei euro a crescut în ianuarie mai puţin decât se aştepta

30 ianuarie 2012, 14:24 |  Autor: Laurenţiu Luca | 

Cuvinte cheie: criza economica, Davos, Europa, zona euro,

Revine încrederea în economia europeană, dar mai greu decât era de aşteptat

Revine încrederea în economia europeană, dar mai greu decât era de aşteptat

 

Încrederea în perspectivele economice ale zonei euro s-a îmbunătățit în luna ianuarie, dar creşterea a fost sub aşteptări, în ciuda tuturor eforturilor liderilor acestei regiunii economice de a stimula creșterea și de a găsi o soluție la criza datoriilor suverane, aflată, acum, în al treilea an.

Indicele increderii companiilor și consumatorilor din zona euro a crescut de la 92,8 în luna decembrie la 93,4 în ianuarie, conform informațiilor publicate astăzi de Comisia Europeană. Creșterea este însă media estimărilor celor 30 de economiști chestionaţi într-un sondaj realizat de Bloomberg, care a fost de 93,8.

Citeşte aici mai multe despre măsurile de soluţionare a crizei europene discutate la Davos

Semne de îmbunătățire a situației economice

Unii indicatori încep să arate semne de îmbunătățire a situației economice”, a declarat Peter Dixon, economist la Commerzbank AG înainte de publicarea raportului. „Piețele își recapătă, încet, încet, încrederea, dar mai avem mult până când vom putea observa o redresare adevărată”, a adăugat acesta.
Liderii Uniunii Europene se întâlnesc, astăzi, la Bruxelles pentru a discuta introducerea de reglementări bugetare stricte și, în același timp, implementarea de măsuri de stimulare a creșterii economice și de creare de locuri de muncă. Mario Draghi, președintele Băncii Centrale Europene, a declarat pe 19 ianuarie că 2012 va fi un an „mult mai bun” pentru zona euro, deși Fondul Monetar Internațional prevede o recesiune la nivelul zonei euro.
Cursul valutar al monedei unice a coborât, astăzi, cu 0,7%, la 1,3130 dolari la 12:08 ora României, nefiind, însă, afectat de publicarea acestui raport.
Prognoza FMI

Raportul Comisiei Europene arată că Indicele care reflectă încrederea în economie a reprezentanţilor sectorului industrial european, s-a menținut la -7,2 puncte în ianuarie. În acelaşi timp, indicatorul ce relevă sentimentul din sectorul serviciilor a crescut de la -2,6 la -0,6 iar indicele încrederii consumatorilor a crescut de la -21,3 la -20,7.

FMI a prognozat o recesiune pentru regiunea economică, creșterea economică a acesteia contractându-se cu 0,5% în 2012. La rândul său, BCE și-a redus prognoza de creștere economică a zonei euro de la 1,3% la 0,3%.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    INTERVIU „Mă întreb dacă n-ar trebui să se teamă că se poate trezi acuzat de spălare de bani oricare român care a primit o donaţie”

    Afirmaţia implicită îi aparţine doctorului Valentin Boldea, directorul Direcţiei Judeţene de S ...

    FOTOGALERIE Ea este femeia cu cel mai mare fund din Brazilia

    Andressa Soares, o braziliancă în vârstă de 24 de ani, face senzaţie pe internet după ce şi-a p ...

    Relaţia Ungureanu – PDL începe să scârţâie

    Premierul a părăsit, ieri, şedinţa Coaliţiei acuzând presiunile democrat-liberalilor pentru ban ...

    Mesajul de pe Facebook care i-a adus moartea unei tinere

    Lindsay Nichols, o tânără de 22 de ani din Statele Unite ale Americii, a dorit să-şi anunţe pri ...


    Adevarul on Facebook

    Constantin Iftime

    Realitatea străzii, uneori, e plină de bătrâni şi de adolescenţi, alteori de oameni fără mulţumire, care vibrează de nevroze. Oamenii au multe libertăţi, dar nu-s fericiţi. Uneori, şi un lucru neînsemnat poate să-i dezechilibreze. Continuare

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole