VIDEO Evaziunea „face bine“ la preţ, nu şi bugetului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În ciuda ploilor, dar şi a secetei din acest an, România va avea o recoltă de grâu de 5,7 milioane de tone, peste nivelul de 5,2 milioane tone din 2009, potrivit lui Mihail Dumitru (foto), ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prezent, ieri, în cadrul videochat-ului „Adevărul" şi adevarul.ro.

Cifra oficială este însă mult mai mică decât estimarea iniţială a oficialilor de 6,7 milioane tone, dar cu toate acestea ea acoperă consumul intern, potrivit oficialului. Ce omite să precizeze este că aproximativ 20% din suprafaţa cultivată cu grâu a fost afectată de inundaţii.

Ministrul Agriculturii la videochatul adevarul.ro:

Poate am făcut o greşeală că am acceptat acest post

Evaziunea face bine la preţ

Din această cauză, recent, reprezentanţii Federaţiei Agrostar spuneau că preţul pâinii ar putea creşte cu până la 30%. În schimb, Aurel Popescu, preşedintele Patronatului din Industria Panificaţie din România (ROMPAN), prezent şi el în cadrul videochat-ului, spune că nu MADR dictează preţul la grâu, care are o influenţă de 60% în costul pâinii, ci piaţa.

„Multe contracte externe s-au mutat din Ucraina şi din Rusia în România şi în Bulgaria, ceea ce a făcut ca cererea de grâu să crească cu până la 66% în portul Constanţa. Marea problemă sunt producătorii sau comercianţii care, speriaţi de o criză a grâului, nu vor să mai vândă. Din această cauză este un dezechilibru dintre cerere, a noastră, a morarilor, şi ofertă. Dacă ne apucăm să dăm cât cer ei, influenţa în preţul pâinii va fi substanţială", a punctat Popescu. El spune că singurii avantajaţi sunt fermierii care vor da produsul cu un preţ mai mare. Un kilogram de grâu se vinde acum cu 50-60 de bani.

„Trebuie să fim realişti, însă evaziunea face bine la preţ, însă este rău pentru bugetul statului, ea ajungând în prezent la circa 60-65%, adică aproape un miliard de euro", arată acesta. În replică, oficialul MADR spune că nu se va ajunge la o majorare a preţului la grâu şi că ministerul încearcă să elimine evaziunea fiscală. „Am făcut numeroase controale şi am confiscat transporturi care nu erau legale. Însă nu aceste controale ar trebui să fie soluţia", arată el. Doar în perioada 15 iunie-15 iulie 2010, MADR a dat amenzi de două milioane de lei pentru nereguli în depozitarea şi transportul grâului.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite