Euro pierde teren, în ciuda acordului UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Crearea Mecanismului European de Stabilizare Financiară nu a reuşit să menţină moneda unică pe tendinţa de apreciere. Euro a pierdut ieri tot ce câştigase luni, în contextul reactivării îngrijorărilor legate de evoluţia economiei europene.

Încrederea în potenţialul salvator al pachetului financiar convenit de statele UE a durat numai o zi, după care atenţia pieţelor financiare s-a reorientat spre problemele structurale cu care se confruntă blocul comunitar. Moneda unică europeană a pierdut, ieri, tot ce câştigase cu o zi înainte. În jurul prânzului, euro s-a depreciat cu 0,8% faţă de dolar, tranzacţionându-se sub nivelul la care se situa înaintea anunţului legat de stabilirea pachetului UE.

Mai citeşte şi:

UE instituie un amplu pachet de protejarea euro în faţa "haitelor" de speculatori

„Este puţin probabil ca mecanismul european de ajutor financiar să reprezinte o soluţie pe termen lung pentru regiune", a declarat directorul departamentului european al FMI, Marek Belka. La rândul său, şeful diviziei europene a Bank of Tokyo-Mitsubishi, Derek Halpenny, a spus că euforia aprecierii euro a durat numai 24 de ore.

Urmează spania şi Portugalia

„Nu suntem convinşi că deciziile luate vor susţine moneda unică, iar pachetul financiar nu schimbă faptul că Spania şi Portugalia, în particular, vor avea încă de suportat măsuri de austeritate", a spus Halpenny. La reuniunea Consiliului ECOFIN de duminică, miniştrii de finanţe ai UE au decis crearea unui Mecanism European de Stabilizare Financiară. Acesta constă într-un sprijin acordat statelor în situaţii excepţionale, cu garanţia bugetului comunitar, în limita unei sume de 60 de miliarde de euro.

În completarea acestui mecanism, printr-un Vehicul Financiar Special, statele membre ale zonei euro vor acorda împrumuturi şi garanţii bilaterale în limita unui plafon de 440 de miliarde de euro.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite