EXCLUSIV ONLINE Ministrul Comunicaţiilor: În proporţie de 70% putem accepta plata online a contribuţiilor de natură profesională

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gabriel Sandu, ministrul Comunicaţiilor, spune că portalul eRomânia poate accepta plata online a declaraţiilor de natură profesională în proporţie de 70% în prezent, urmând ca, la 25 septembrie, să poată fi plătite toate asigurările de sănătate, pensiile şi taxele datorate ANAF.

“Până la 15 septembrie vom derula câteva programe pilot pentru a vedea cum pot să-şi plătească contribuabilii toate impozitele de natură profesională”, a spus Sandu. El spune că, până acum 70% din formularele care trebuiesc completate pentru plata taxelor şi impozitelor sunt gata.

Vezi unde poţi plăti acum contribuţiile sociale în Bucureşti şi cât timp pierzi pentru a le achita

Cozi, nervi şi umilinţe la ghişeele din Arad, de asta au parte arădenii în ultimele două zile

Acesta adaugă că, de dimineaţă, a avut o întâlnire cu ministrul Muncii, Mihai Şeitan pentru a discuta despre plata contribuţiilor online. "Astăzi, la ora 09.29 am discutat cu Şeitan (n.red ministrul Muncii) şi am decis să facem toate demersurile necesare pentru ca toate taxele să poată fi plătite online până la 25 septembrie", adaugă oficialul. Sandu mai spune că problema majoră o constituie faptul că din cele peste 3.300 de autorităţi locale, doar 1.680 au site-uri. "Trebuie să găsim o soluţie să le conectăm şi pe acestea pentru că şi aici să fie disponibile aceleaşi servicii ca în cazul celor 1.680", arată el.

Cum vom putea plăti contribuţiilor online?

Ministrul mai spune că toţi cei care vor dori să-şi plătească online taxele vor trebui să acceze portalul eRomânia. "După ce-şi vor completa codul numeric personal (CNP) vor primi un mesaj scurt pe telefon cu un cod pe care îl pot folosi pentru plata securizată a impozitelor", spune el.

El dă ca exemplu sistemul informativ de eGuvernare din Austria folosit, lunar, de peste 800.000 de utilizatori pentru achitarea dărilor către stat.

Până acum, doar 5% din cei care trebuiau să-şi plătească contribuţiile sociale au făcut acest lucru, spune ministrul Muncii, Mihai Şeitan.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite