Dominique Strauss-Kahn, recompensat cu cel puţin 60% din salariul anual, în caz de demitere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Dominique Strauss-Kahn, va primi compensaţii echivalente cu cel puţin 60% din salariul anual în valoare de 421.000 de dolari, dacă va fi demis.

Boardul FMi îl poate demite pe Dominique Strauss-Kahn, recent pus sub acuzare pentru agresiune sexuală şi tentativă de viol.

Şeful FMI, Dominique Strauss-Kahn, arestat la New York după ce a fost acuzat de tentativă de viol

Conform contractului de angajare al lui Strauss-Kahn, publicat în noiembrie 2007 - când a preluat postul de director general pentru un mandat până în 2012 - dacă este demis de board, şeful FMI va primi compensaţii începând de la 60% din salariul anual.

Instituţia Fondului Monetar Internaţional impune angajaţilor să respecte un cod de conduită, care prevede respectarea legilor, dar şi "urmărirea celor mai înalte standarde de comportament etic, în concordanţă cu valori ca integritatea, imparţialitatea sau discreţia", notează AFP.

Codul de conduită prevede încetarea contractului de angajare în cazul unor încălcări "serioase".

Dominique Strauss-Kahn are un salariu anual de 421.000 de dolari, la care se adaugă un venit suplimentar de 75.000 de dolari, relatează Reuters.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite