Cum să faci bani pe timp de criză? Vezi cum a reuşit o româncă să însutească cifra de afaceri a companiei sale în numai patru ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Când alţii cumpărau fabrici mânaţi de mirajul profitului rapid adus de transformarea acestora în malluri şi ansambluri rezidenţiale, Doina Cepalis se hotăra să facă producţie în România.

În anul 2000 decidea să fie propriul stăpân şi cumpăra 97% din acţiunile unei fabrici de textile din Paşcani. După şase ani în care toţi banii câştigaţi au mers în retehnologizarea intreprinderii, falimentul a bătut la uşa firmei sale. Liberalizarea pieţei europene pentru companiile chineze a măturat mulţi jucători din industria textilă românească. Doina Cepalis nu a făcut excepţie.

A fost nevoită să concedieze 520 din cei 620 de angajaţi, a pierdut mulţi bani, însă a învaţat o lecţie. „Am înţeles că trebuie să mă reinventez", spune ea. Aşa că, din 2007, Te Rox Prod, firma la care Doina Cepalis este acţionar unic, a început producţia de huse şi centuri de siguranţă pentru scaune auto concepute pentru copii. Iar de atunci, în pofida anilor de criză, afacerea sa a crescut în ritm de Făt-Frumos. De la o cifră de afaceri de 230.000 de euro în urmă cu patru ani, acest indicator arata în 2010 un nivel fabulos: 20 de milioane de euro. Iar pentru acest an prognoza sa este că vânzările vor trece pragul de 22 de milioane de euro.

Ferarri, unul dintre clienţii antreprenorului român

„Am reuşit de frică. Mi-era frică să nu pierd tot", îşi aminteşte Doina Cepalis. Iar pe lista sa de reuşite personale se numără şi victoria împotriva companiilor din China, cele care i-au închis prima afacere. „Eu livrez produsele în 10 zile în toate cele 52 de ţări în care export. De asemenea, faptul că au fost multe accidente cu produsele fabricate în China mă ajută foarte mult", spune Cepalis.

În prezent firma sa produce peste 10.000 de produse pe zi pe care le vinde unor branduri renumite precum Ferarri, Chicco, Tex, Prenatal sau Fisher Price. Planurile şi bugetele de viitor sunt şi mai îndrăzneţe. Vrea ca până în 2013 să sporească capacitatea de producţie până la 20.000 de unităţi pe zi, iar numărul angajaţilor să atingă 2.000 de persoane, cam tot atâţia cât au anunţat finlandezii de la Nokia că vor concedia la Jucu, în judeţul Cluj. Vorbeşte şi de o cifră de afaceri care în 2013, spune ea, va depăşi 40 de milioane de euro. Motorul din spatele creşterii de proporţii a businessului este o nouă ideea. Nu se mai mulţumeşte să fie un simplu furnizor de componente pentru scaunele auto destinate copiilor şi vrea să facă întregul produs.

„Investim 7,2 milioane de euro pentru o nouă fabrică la Iaşi, unde vom produce scaunul de plastic pentru copii. Vreau să creez produsul complet, nu doar husele şi centurile de siguranţă pentru aceste scaune", a afirmat Doina Cepalis, cu ocazia lansării proiectului „Campioni în Business" realizat de Enterprinse Investors, BCR şi asociaţia Triple Helix.

Miliardarul Mangalea a sărit din "ghearele" Fiscului în cele ale Poliţiei/Afaceristul este cercetat penal pentru evaziune fiscală

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite