Cine plăteşte cele mai scumpe gaze din ţară

Locuitorii din Dobrogea şi din Moldova consumă gazele de cea mai bună calitate, care sunt şi cele mai scumpe, în timp ce ardelenii ard mai mult gaz pentru a încălzi acelaşi ibric de apă. Factura lunară poate varia cu 30 de lei pe teritoriul ţării, în funcţie de calitatea gazelor, la acelaşi volum consumat.

Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a introdus, de la 1 iulie 2008, un nou mod de calcul al consumului de gaze, exprimat în unităţi energetice, respectiv în kWh.

Citiţi şi:

O legătură a Serbiei la gazoductul cu Bulgaria este posibilă

South Stream nu va trece prin România

Nord Stream va trece prin în apele teritoriale ale Germaniei

Noua modalitate de facturare introduce, totodată, un parametru care măsoară calitatea gazelor, puterea calorifică superioară (de exemplu, cât gaz consumăm pentru a încălzi un ibric cu apă), exprimată în kWh pe metru cub.

Astfel că, pe lângă volumul de gaze consumat, pe factură se ia în calcul şi calitatea, iar consumul final se stabileşte înmulţind volumul de gaze utilizat cu puterea calorifică.

Aceasta variază pe teritoriul ţării în funcţie de zăcământul de unde provine gazul, de depozitul unde a fost înmagazinat sau dacă a fost adus din import. În România, puterea calorifică are o medie de 10,6 kWh pe metru cub şi variază cu circa 10%.

Astfel, cele mai ieftine gaze, dar şi cele de cea mai slabă calitate, sunt în centrul ţării: Harghita, Braşov, Covasna, Prahova, Sibiu, Mureş, dar şi în vest: Bihor, Arad, Caraş-Severin, cu valori sub 10,4 kWh pe metru cub. Gazele cu cea mai mare putere calorifică, de peste 11 kWh pe metru cub, sunt consumate de utilizatorii din zona Moldovei (judeţele Galaţi, Vrancea, Bacău, Neamţ), dar şi în Brăila, Constanţa şi Tulcea.

Gazul de import, calitate mai bună

Valorile puterii calorifice superioare variază zilnic şi sunt calculate în cele 321 de zone de calitate de pe întregul teritoriu al ţării de către Transgaz.

Potrivit specialiştilor din domeniu, gazul de import are aproximativ aceleaşi caracteristici cu cel autohton, însă puterea calorifică este de circa 11 kWh pe metru cub, adică peste media celui produs în România.

Astfel că puterile calorifice mari din estul ţării se explică prin faptul că utilizatorii din aceste zone consumă un volum mai mare de gaze ruseşti, în condiţiile în care două treimi din importuri intră în ţară prin conducta de la Isaccea, judeţul Tulcea.

Avantaj pentru cei cu gaze slabe

Un client casnic consumă, într-un an, circa 1.200-1.500 de metri cubi, din care aproximativ 300 de metri cubi pe lună în perioada rece. Calculând factura unui consumator dintr-o zonă cu putere calorifică mică, de exemplu judeţul Harghita, unde indicatorul are o valoare de 10,3 kWh/m3, rezultă un consum de 3.090 de kWh, la un volum de 300 de metri cubi pe lună.

Înmulţit cu preţul reglementat al gazelor pentru un kWh, respectiv 0,096 lei, factura totală se ridică la 296 de lei pe lună. Pentru un consumator din judeţul Galaţi, unde puterea calorifică este una dintre cele mai mari, de 11,4 kWh/m3, acesta va avea de plată pe lună 328 de lei.

Prin urmare, diferenţele de puteri calorifice în ţară se pot traduce în variaţii ale facturii de circa 30 de lei pe lună, la acelaşi volum de gaze. Totuşi, cel puţin teoretic, folosirea unui gaz de bună calitate înseamnă arderea unui volum mai mic, ceea ce ar trebui să egalizeze, în final, facturile plătite.

Trecerea la facturarea gazelor în funcţie de puterea lor calorifică îi avantajează pe cei cu gaze de slabă calitate, întrucât aceştia consumă o cantitate mai mare pentru acelaşi rezultat, deci plăteau mai mult după vechea metodă, mai spun specialiştii. Furnizorii de gaze sunt obligaţi să afişeze pe factură informaţii legate de puterea calorifică superioară a gazului, volumul consumat, în metri
cubi, şi cantitatea de energie, în kWh.

Consum mai mic cu 15%

Consumul de gaze al României la nivelul anului trecut a fost cu 15% mai mic decât cel din 2008, potrivit ANRE. Astfel, anul trecut s-au utilizat 141 milioane de MWh (13,3 miliarde de metri cubi), faţă de 165 de milioane de MWh (15,5 miliarde de metri cubi) în 2008.

Mai multe zile pentru plată

Din această toamnă, companiile de gaze au modificat contractele de furnizare, potrivit unui ordin al ANRE. Noile documente au fost deja trimise consumatorilor, care trebuie să le completeze şi să le returneze furnizorilor în 15 zile de la primirea lor.

„Acest proces este încă în desfăşurare, iar, în cazul în care clienţii noştri nu au reuşit să se încadreze în termenul iniţial de transmitere a contractelor semnate, pot returna în continuare contractele în cel mai scurt timp posibil", ne-au declarat reprezentanţii GDF Suez Energy România (fostul Distrigaz Sud).

Noile contracte acordă mai multe zile de plată consumatorilor. Astfel, factura poate fi plătită la 30 de zile de la emiterea ei, faţă de 15 zile, cum era până în prezent.

Penalizările, de 0,1% pe zi, sunt calculate după 31 de zile, iar furnizorul poate întrerupe gazele în caz de neplată după 46 de zile de la emiterea facturii, nu după 26, cum era prevăzut în vechiul contract. Mai mult, termenul de reziliere a contractului se prelungeşte la 180 de zile de la emiterea facturii neplătite, faţă de 65 de zile.

Contorul, citit de client

Odată cu noile contracte este introdusă şi posibilitatea clienţilor de a opta pentru facturarea gazelor prin autocitirea contorului şi comunicarea indexului către furnizor, online sau telefonic.

Reprezentanţii E.ON Gaz România spun că vor transmite fiecărui consumator care alege această variantă perioada când va putea transmite indexul contorului, care nu este aceeaşi pentru toţi utilizatorii.

Facturarea se mai poate realiza prin estimarea consumului, în baza istoricului pentru luna respectivă, urmând ca regularizarea să se facă la trei luni.