BCE lasă băncile fără finanţări pe un an

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unele bănci ar putea avea de suferit după ce programul prin care Banca Centrală Europeană a acordat credite pe un an de 442 de miliarde de euro expiră mâine. Creat iniţial pentru a preveni lipsa de lichidităţi a instituţiilor bancare, programul BCE a devenit vital supravieţuirii multora dintre ele.

Anticipând temerile investitorilor faţă de viitorul monedei europene şi dificultăţile creditorilor de a atrage capital de pe pieţele internaţionale, şefii BCE au lansat, vara trecută, un program de împrumut disponibil băncilor din zona euro.

Mai citiţi şi:

Spania împrumută sume-record

Oficial al Băncii Centrale Europene: Dezechilibrele economice aflate la originea crizei sunt pe cale să reapară

Prin termenul de un an până la scadenţă şi dobânda de 1%, sistemul a reuşit să menţină pe linia de plutire mai multe bănci, care au devenit însă dependente de lichidităţile obţinute astfel.

Programul de ajutor de urgenţă acordat băncilor din zona euro expiră însă joi. Cele mai afectate vor fi instituţiile bancare din statele lovite puternic de criză, precum Spania şi Portugalia. Ministrul spaniol al Economiei, Elena Salgado, a cerut BCE să analizeze situaţia băncilor din Spania, care sunt nevoite să se împrumute pentru a-şi continua operaţiunile.

Bancherii sunt nemulţumiţi

Reprezentanţii băncilor care au beneficiat de astfel de împrumuturi s-au arătat nemulţumiţi de decizia BCE de a nu înnoi programul de finanţare, potrivit „Financial Times". Ei au declarat că se ignoră realitatea financiară, numind hotărârea „absurdă".

Motivul refuzului de a prelungi acest sistem este noua politică internă a Băncii Centrale Europene, de a evita împrumuturile cu scadenţe ce depăşesc o perioadă de trei luni.

Această decizie a venit în urma colapsului Lehman Brothers, când s-au impus măsuri excepţionale. Cu toate acestea, reprezentanţii mai multor state europene, printre care şi Germania, au cerut revizuirea protocolului.

Apropierea scadenţei a determinat băncile să se îndrepte către alte programe de creditare. Pentru a nu exercita şi mai multă presiune asupra băncilor comerciale, instituţia centrală europeană plănuieşte introducerea unor noi oportunităţi de creditare, a declarat Christian Noyer, membru în consiliul BCE, citat de Reuters.

Astfel, 114 instituţii bancare au participat la cea mai recentă operaţiune de refinanţare elaborată de BCE, care pune la dispoziţie  băncilor din regiune aproximativ 870 de miliarde de euro, sub formă de fonduri temporare.

Pentru facilitarea rambursărilor, băncilor le va fi oferită posibilitatea de a împrumuta fonduri nelimitate cu scadenţă la trei luni, la o dobândă de 1%, aceeaşi ca a creditelor pe 12 luni. Ajutorul acordat astfel de BCE creditorilor s-ar putea dovedi, totuşi, costisitor. Virarea de împrumuturi cu dobânzi reduse în sectorul bancar ar putea cauza majorarea inflaţiei.

De cealaltă parte, specialiştii consideră că sistemul trebuie schimbat. „Ne apropiem de al treilea an în care se injectează lichidităţi şi piaţa tot nu poate supravieţui singură", a declarat Simon Samuels, analist bancar la Barclays Capital. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite