Colecţie de lux Dinu Săraru

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Seria de autor va fi lansată luni, 8 februarie, ora 11.30, la Librăria Adevărul din Bucureşti, de pe Bulevardul Magheru nr. 18. Noua serie face parte din Colecţia Adevărul, carte de lux, şi cuprinde opt titluri, reunite în şase volume.

„Ciocoii noi cu bodyguard", trilogia „Dragostea şi Revoluţia" („Toamna roşie", „Cei care plătesc cu viaţa", „Speranţa"), publicată în două volume, „Nişte ţărani", „Clipa", dar şi „Iarba vântului" şi „Crimă pentru pământ" (într-un singur volum) sunt cărţile care alcătuiesc seria de autor „Dinu Săraru", care se găseşte deja în toate librăriile din ţară.

Mai citiţi şi:

Louis de Funès, simpaticul jandarm Cruchot

"Versetele satanice", o carte pe care nu trebuie să o ai în bibliotecă

VIDEO Tony Blair, agent CIA într-o carte

La evenimentul de luni vor vorbi: autorul, Răzvan Theodorescu, Ion Cristoiu şi Valeriu Râpeanu. Actriţa Monica Davidescu va citi din opera lui Dinu Săraru. Preţul colecţiei este de 235 de lei, însă cărţile pot fi achiziţionate şi separat. Un volum costă 40 de lei. Trilogia „Dragostea şi Revoluţia", apărută în două volume, are preţul de 75 de lei.

Romanele lui Săraru

„Ciocoii noi cu bodyguard", roman satiric, scris la mai bine de zece ani de la Revoluţie, este o replică a operei „­Ciocoii vechi şi noi" a lui Nicolae Filimon. Publicată prima dată în 1981, trilogia „Dragostea şi Revoluţia" are ca personaje principale ţăranii.

Problema colectivizării l-a urmărit pe autor în permanenţă: „Mă duceau la exasperare imaginile din literatură în care ni se descria un ţăran continuu fericit şi care nu mai ştia ce să facă de bucurie că a venit în sfârşit revoluţia socialistă să-l invite la colectivizare ca la o serbare".

Apărut în ediţie princeps în 1976, romanul „Clipa" este acum reeditat de Editura Adevărul în cadrul unei colecţii de lux. Făcând referire la opera sa „Nişte ţărani", Dinu Săraru a spus: „Atunci când am scris-o, în 1974, era prima carte care denunţa atrocităţile petrecute în lumea satului românesc în epoca colectivizării forţate, cu amestecul brutal al Securităţii în procesul de colectivizare". „Iarba vântului" (1993) şi „Crimă pentru pământ" (1994) continuă trilogia începută de „Nişte ţărani" (1974), roman considerat de unii critici drept memorabil.

Titlurile din Colecţia Dinu Săraru:

-„Ciocoii noi cu body­guard" (preţ: 40 de lei)
-„Dragostea şi Revoluţia" (trilogia „Toamna roşie", „Cei care plătesc cu viaţa", „Speranţa") - în două volume (preţ: 75 de lei)
-„Nişte ţărani" (preţ: 40 de lei)
-„Iarba vântului"; „Crimă pentru pământ", într-un singur volum (preţ: 40 de lei)
-„Clipa" (preţ: 40 de lei)

Cultură

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite