VIDEO „Visul“ lui Dan Puric, cu îmbulzeală şi poliţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de persoane se bat pentru bilete şi aşteaptă afară, înainte de spectacole, să prindă un loc la evenimentele din cadrul Festivalului Naţional de Teatru. În primele zile de festi­val, forţele de ordine au asigurat intrarea la spectacolele lui Eugenio Barba, Silviu Purcărete şi Dan Puric. Fostul ministru al Cul­turii a rămas pe-afară.

„Locurile în spaţiile de joc sunt limitate. Spectatorii trebuie să ştie că, după ora anunţată pe bilet, nu vor mai putea intra în sală. Nu vor fi acceptate niciun fel de excepţii", anunţă organizatorii celei de-a XVII-a ediţii a Festivalului Naţional de Teatru de la Sibiu (FITS), care a început vineri.

Mai citeşte şi:

Dan Puric "visează" în Centrul Istoric la FITS, în Sibiu

În primele patru zile, lumea s-a bătut pe bilete la spectacolele „Închisoarea de oase", montat de celebrul Eugenio Barba, care a avut trei reprezentaţii la Hala Simerom, la „Faust"-ul lui Silviu Purcărete, reprezentat duminică într-o altă hală, Libra-Balanţa, sau la „Visul" lui Dan Puric, dansat la o Casă a Sindicatelor devenită neîncăpătoare. Intrarea la aceste spectacole, jucate cu casa închisă, a fost asigurată de Poliţia Comunitară, însă zeci de doritori au rămas afară, protestând.  „Ce mai «Vis»!", spuneau cei care erau la coadă duminică seară.

Constantin Chiriac, directorul Teatrului „Radu Stanca" din Sibiu,  a anunţat că peste 35.000 de persoane au fost până acum, în fiecare zi, prezente la evenimentele din festival.

Bilete între 15 şi 25 de lei

Biletele au fost puse la vânzare şi pe site-ul festivalului (www.sibfest.ro), la preţuri modice, între 15 şi 25 de lei, excepţie făcând doar cele pentru faimoasele spectacole ale lui Eugenio Barba („Odă pregresului" şi „Închisoarea de oase"), ale lui Silviu Purcărete („Faust" şi „Metamorfoze") şi al lui Peter Brook („Întrebări, Întrebări"), care s-au vândut, fiecare, la preţul de 30 de lei pe reprezentaţie.

În prima zi de festival, erau deja vândute peste 95% din biletele la cele 350 de evenimente ale festivalului cu un buget de 5, 8 milioane de euro, care se va desfăşura la Sibiu până la 6 iunie. 

La înălţime

Cu adevărat spectaculos a fost showul trupei franceze Transe Express, care a zburat în prima seară de festival deasupra oraşului, la o înălţime de peste 30 de metri.

Cei 14 muzicieni de la Transe Express au cântat vineri noapte, înaintea focului de artificii din Piaţa Mare a Sibiului, la tobe şi la trompete, susţinuţi în aer de două macarale imense. Ei au trecut cu nonşalanţă şi cu acrobaţii, peste turla bisericii, iar sâmbătă şi duminică seară au devenit pietoni ai aerului, într-un program incendiar la tobe de foc, care a adunat sute de entuziaşti.

Cum să ai succes în teatru

Sâmbătă după-amiază au fost susţinute primele două conferinţe de excepţie: cea  a lui Mihai Şora despre „Brâncuşi, Fondane, Cioran sau despre riscurile întrebărilor" şi cea a lui Dan C. Mihăilescu despre „Teatrul şi vârstele întrebărilor", în concordanţă cu tema „Întrebări" a festivalului.

De asemenea, regizorul Eugenio Barba a fost prezent duminică, la Centrul Cultural Habitus, fiind invitat de teatrologul George Banu să dialogheze despre miezul artei sale şi despre temele din „Teatru, singurătate, meşteşug, revoltă", una dintre cărţile regizorului lansate de Editura Nemira.

Foarte volubil, Eugenio Barba a divulgat secretul succesului în teatru: să ai pe cineva căruia să-i oferi excelenţă - o instanţă superioară care să-şi stimuleze dragostea pentru teatru. Cunoscutul regizor a mai spus că negarea tradiţiei este un alt mijloc de căutare a excelenţei: „Tradiţia nu este aceea pe care o primim în mod automat. Dacă eşti român nu înseamnă că eşti legat de Caragiale. Tradiţia ţi-o construieşti tu însuţi".

Paleologu, rămas pe afară

La cele trei reprezentaţii ale spectacolului „Închisoarea de oase", în Hala Simeron au încăput câte 150 de persoane,  sâmbătă, duminică şi luni seara.

Spectatorii au fost strigaţi nominal, iar oamenii rămaşi afară au vociferat nemulţumiţi. Nici măcar fostului ministru al Culturii, Theodor Paleologu, nu i s-a permis să intre la spectacolul lui Barba de sâmbătă seară, el declarând pentru „Adevărul" că a văzut spectacolul de-abia duminică seara. 

În Hala Libra-Balanţa, unde s-a jucat, duminică seară, „Faust" au intrat 350 de persoane, potrivit staffului FITS. La „Metamorfoze", montarea lui Silviu Purcărete care se va juca în ultima zi de festival, organizatorii promit să primească 500 de oameni, deşi s-au pus în vânzare doar 400 de bilete.

Azi, la festival

Ora 11.00 Centrul Cultural Habitus, lansarea volumului „Mihai Măniuţiu. Spaţiul cameleonic", de Cristina Modreanu.

Ora 19.00 Teatrul Naţional „Radu Stanca": „Dumnezeul Nijinski", regia Piotr Tomaszuk, Teatrul Wierszalin, Polonia.

Ora 21.00 Casa Artelor:  „Ghidul copilăriei retrocedate", regia Gavriil Pinte, Teatrul Naţional  „Radu Stanca".

Video: Spectacolele şi invitaţii din primele zile ale FITS

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite