Un Nobel la confluenţa a două culturi

Vidiadhar Surajprasad Naipaul (n. 1932) primeşte singurul Nobel literar acordat vreodată unui scriitor născut în Trinidad-Tobago. Distincţia i-a fost acordată pentru meritul de a fi „combinat naraţiunea instructivă cu cercetarea integră în opere ce ne impun prezenţa istoriilor ascunse“.

Aşezat pe locul şapte într‑o listă a celor mai buni 50 de scriitori britanici postbelici, publicată de către cotidianul britanic „The Times", Vidiadhar Surajprasad Naipaul este un scriitor născut în Republica Trinidad şi Tobago care a exprimat, în opera sa, conflictul cultural resimţit de un intelectual nomad strămutat în Europa Occidentală în perioada postcolonială.

Citiţi şi:

VIDEO Amorul rămâne eficient în literatură

Traumele Hertei Müller

Născut în 1932 într-un oraş mic din insula Trinidad, într-o familie de origine indiană, Naipaul a fost încurajat să scrie de la o vârstă fragedă de către tatăl său, de asemenea scriitor şi jurnalist.

Până la vârsta de 18 ani scrisese deja povestiri scurte şi o primă variantă a unui roman, refuzat însă de către editori. În 1950, Naipaul primea o bursă pentru a studia la Oxford. Avea să rămână pentru totdeauna în Marea Britanie, ţara sa adoptivă, unde avea să resimtă o dezrădăcinare profundă, pe care a folosit-o însă ca sursă de inspiraţie şi material pentru romanele sale ulterioare.

Nostalgiile unor dezrădăcinaţi

După absolvire, Naipaul şi‑a început cariera de scriitor, publicând volumul de debut abia în 1957. Între timp a lucrat la postul de radio BBC şi a publicat regulat cronici literare în săptămânalul britanic „New Statesman". „The Mystic Masseur", primul său roman, este povestea unui scriitor frustrat şi sărac de origine indiană, care devine un om politic de succes. Romanul, deşi iniţial fără prea mult succes, a fost ulterior adaptat cinematografic, într-o producţie regizată de Ismail Merchant, în anul 2001.

„Miguel Street", publicat doi ani mai târziu, în 1959, este un roman semi-autobiografic, a cărui acţiune se desfăşoară în capitala Republicii Trinidad şi Tobago - Port of Spain. Alături de o serie de personaje „colorate", cum ar fi poetul B. Wordsworth care lucrează la cel mai măreţ poem scris vreodată, dar care nu a scris încă niciun rând, sau Man-Man, un nebun care devine profet, cartea prezintă traiectoria personajului narator, care, în finalul naraţiunii, reuşeşte să părăsească strada Miguel şi Trinidad în speranţa de a deveni cineva important. Cartea a câştigat Premiul Somerset Maugham în anul 1961. Caracteristic tuturor romanelor din prima etapă a operei lui Naipaul este umorul ce maschează nostalgia şi tristeţea.

Un intelectual nomad

În 1961 apărea romanul „A House for Mr. Biswas", considerat una dintre cele mai importante lucrări ale sale. Personajul principal al cărţii este Mohun Biswas, un om care caută în mod constant să obţină succesul în ţara sa natală, Trinidad, dar care eşuează de tot atâtea ori. Biswas a fost urmărit de ghinion de la începutul existenţei sale, dar tot ce vrea este să aibă o casă a sa. În descrierea traiectoriei personajului - inspirat parţial de către tatăl autorului - cartea amestecă umorul cu patosul. În 1999, Naipaul avea să publice un alt volum ce reitera figura părintelui său, de data aceasta sub forma corespondenţei dintre tată şi fiu, întreţinută la începutul anilor '50. Volumul poartă denumirea „Between Father and Son. Family Letters".

Pe parcursul anilor '60‑'70, Naipaul a călătorit extensiv în Caraibe, India, America de Sud, Africa şi Asia, publicând, ca urmare, o serie de lucrări având ca temă diferitele regiuni vizitate. Printre acestea - „The Middle Passage" (1962), „India: a Wounded Civilization" (1977), sau „A Bend in the River" (1979), acesta din urmă un roman pesimist despre Africa.

Existenţa ca literatură

Într-un alt roman semiautobiografic, „The Enigma of Arrival" (1987), Naipaul descrie un scriitor din Trinidad care ajunge, pentru prima dată, să accepte împăcat stablirea sa în Marea Britanie, după ani îndelungaţi de pribegie. Scriitorul reexaminează propria sa traiectorie, iar naraţiunea sa ilustrează înţelegerea crescândă pentru mediul în care trăieşte şi relaţiile complexe dintre personajele ce îl populează.

Pe parcursul anilor '90, Naipaul s-a concentrat cu precădere asupra volumelor non-ficţionale. Cele mai recente romane de ficţiune ale autorului sunt „A Way in the World" (1994), „Half a Life" (2001) şi „Magic Seeds" (2004) - anunţat de către autor a fi ultimul său roman. Ele au păstrat însă ca sursă de inspiraţie parcursul şi transformările la care a fost supus însuşi scriitorul în existenţa sa.

De altfel, în cuvântarea dată cu ocazia acceptării Premiului Nobel, V.S. Naipaul a afirmat că toate lucrurile însemnate ce se pot spune despre persoana sa se află în cărţile sale. Nobelul a fost contorizat în dreptul Angliei, ţara sa de adopţie.

Alte distincţii

V.S. Naipaul a primit titlul de cavaler britanic în 1989, Premiul Booker Prize în 1971 pentru romanul „In a Free State" şi Premiul literar britanic David Cohen oferit de către Arts Council of England în 1993. Deţine, de asemenea, titluri onorifice acordate de către universităţile Cambridge, London şi Oxford.

"Toate lucrurile de însemnătate ce pot fi spuse despre mine se găsesc în romanele mele. Sunt suma cărţilor mele. Se poate spune că în oricare moment al carierei mele literare, ultima carte le conţine pe toate cele scrise înainte de ea."
Vidiadhar Surajprasad Naipaul
scriitor

Fragment din „Măscăricii"

„Câtă dreptate aveau strămoşii noştri arieni să creeze zei. Alergăm după sex şi nu ne alegem decât cu două trupuri despărţite, într-un pat întinat. Idealul erotic, zeul, ne ocoleşte. Se întâmplă astfel de fiecare dată când, ieşind din noi înşine, nu căutăm decât prelungiri ale propriei noastre fiinţe. Cu oraşele se întâmplă ca şi cu sexul. Căutăm un oraş tangibil şi găsim doar un conglomerat de celule separate. În oraş, mai mult ca oriunde, ni se reaminteşte că suntem indivizi, unităţi.

Şi totuşi, ideea de oraş rezistă; ceea ce căutăm, în zadar, este zeul oraşului. Atât de repede m-a decepţionat Londra. Marele oraş, centrul lumii, unde, fugind de dezordine, am sperat să găsesc începutul ordinii. Atât de multe îmi promisese concreteţea acestui oraş! Acel miracol al luminii, suav, fără umbre, întotdeauna protector. Se vorbeşte de lumina de la tropice sau din sudul Spaniei. Dar nici o altă lumină nu e ca cea din zonele temperate. Era cea care dădea substanţă tuturor lucrurilor şi desfăcea culoarea din inima tuturor obiectelor.

Pentru mine, care veneam de la tropice, unde ziua se preschimbă brusc în noapte, apusul era ceva nou şi fascinant. Stăteam în camera lui Lieni de la subsol şi, din mijlocul acelui talmeş-balmeş, studiam lumina, nedorind să pierd nici o nuanţă din culorile în schimbare. Lumina dispărea imperceptibil; rămânea un albastru care se adâncea treptat, astfel încât, înainte ca felinarele să-l tulbure, lumea părea a fi una acvatică, ca şi cum am fi fost pe fundul unui ocean".

Traducere în limba română de Ana Maria Baciu