Un Nobel aşteptat

Mario Vargas Llosa (născut în 1936) primeşte, în sfârşit, Nobelul literar, după ani lungi de aşteptare pe lista favoriţilor. Distincţia a fost acordată pentru romanele sale ce „cartografiază structurile puterii şi pentru imaginile ce descriu rezistenţa individului, revolta şi înfrângerea sa“.

Născut în Arequipa, oraş istoric din sudul Perului, Mario Vargas Llosa avea să-şi petreacă primii zece ani din viaţă în Bolivia, alături de mama sa şi de părinţii acesteia.

Trăind cu convingerea eronată că tatăl său murise ca un erou, când de fapt acesta o părăsise pe mamă pe vremea când era însărcinată, Mario avea să-şi întâlnească părintele pentru prima dată la vârsta de zece ani, atunci când familia s-a reîntors în Peru, iar mama şi tatăl şi-au reluat legătura.

La Lima, unde au trăit toţi împreună începând cu 1946, Mario a fost înscris de către tată la Academia Militară Leoncio Prado. Experienţa a fost folosită ulterior de scriitor ca sursă de inspiraţie pentru romanul de debut - „Oraşul şi câinii", publicat în 1963. Llosa nu a absolvit Academia. A plecat, în schimb, la Piura, unde s-a angajat ca jurnalist la un ziar local.

Citiţi şi:

Gabriel Liiceanu şi Nicolae Manolescu despre „povestaşul“ Llosa

Nobelul pentru Llosa a surprins Frankfurtul

În 1953, reîntors în Lima, s-a înscris la Universitatea Naţională San Marco pentru a studia dreptul şi literatura. Doi ani mai târziu îşi şoca familia căsătorindu-se cu Julia Urquidi, o mătuşă îndepărtată, cu 13 ani mai în vârstă decât el.

Episodul real a fost prefăcut ulterior în ficţiune, în superbul roman „Mătuşa Julia şi condeierul", publicat în 1977. După absolvire, împreună cu „mătuşa", Llosa a plecat la Madrid, unde şi-a continuat studiile, obţinându-şi doctoratul, apoi la Paris, unde, în anii următori, a trăit cea mai prolifică perioadă a carierei sale literare.

Debut premiat

Inovator prin tehnica narativă, „Oraşul şi câinii" l-a aşezat imediat pe Llosa în atenţia criticii şi, în timp ce îi aducea autorului „Premio de la Crítica Española" în Europa, în Peru romanul stârnea controverse. Critic la adresa sistemului militar aflat la guvernarea ţării, romanul a stârnit mânia autorităţilor, câţiva ofiţeri de la Leoncio Prado recurgând chiar la gestul teatral de a arde în public 1000 de copii ale volumului.

Dar Llosa se afla deja pe drumul sigur către succes. Al doilea roman, „Casa verde" (1966), era povestea complexă a unui bordel şi a unei fete, Bonifacia, crescută de maici, dar forţată să devină prostituată.

La fel de abil prin tehnica narativă contrapunctică, romanul i-a adus noi premii lui Llosa, consacrându-i locul în noua generaţie de aur a literaturii sud-americane, alături de Gabriel Garcia Marquez, prietenul şi viitorul său rival.

„Conversaţie la catedrală", roman publicat pentru prima dată la Barcelona în 1969 şi „Războiul sfârşitului lumii", apărut în 1981, sunt considerate de majoritatea criticilor ca fiind cele mai complexe şi mai reprezentative romane ale autorului.

Numitorul comun al ambelor cărţi este construcţia complexă şi tehnica de alternare a punctelor de vedere a naratorilor, pe de o parte, şi plasarea acţiunii pe fundalul politic tensionat al ţărilor din America Latină, pe de altă parte.

Implicarea în politică

Llosa a avut întotdeauna convingeri politice puternice. În tinereţe, fusese atras de comunism, simpatizând ascensiunea la putere a lui Fidel Castro. S-a îndepărtat însă definitiv de acest sistem politic, atunci când conducătorul cubanez a început să recurgă la măsuri coercitive pentru a se impune şi, în special, după întemniţarea poetului cubanez Heberto Padilla. Scriitorul peruvian s-a convins treptat că egalitarismul este o iluzie şi că lupta pentru acest ideal înseamnă sacrificarea inutilă a libertăţii.

Ca expresie a vederilor sale politice, scriitorul a făcut mai mult decât să radiografieze structurile puterii în romanele sale. În 1990, Llosa s-a implicat activ în politică, candidând la preşedinţia ţării sale ca reprezentant al partidului de dreapta FREDEMO (Frente Democrático). A pierdut însă alegerile, fiind învins de contracandidatul Alberto  Fujimori. Participarea sa în cursa prezidenţială a fost reluată în volumul „Peştele în apă", publicat la trei ani după înfrângere. 

Doi laureaţi Nobel rivali

Mai întâi un mare admirator al lui Garcia Marquez (tema dizertaţiei de doctorat a lui Llosa a fost chiar opera scriitorului columbian), apoi prieten apropiat al său (Marquez fiind chiar naşul celui de-al doilea fiu al scriitorului peruvian), Llosa a stârnit uimirea tuturor atunci când, la o premieră cinematografică, în 1976, i-a tras un pumn, în public, vechiului său prieten.

Au fost cântărite diferite cauze posibile ce ar putea să explice încăierarea celor doi, printre care rivalităţile amoroase sau politice (Marquez a rămas întotdeauna un admirator loial al lui Fidel Castro, iar Llosa l-a acuzat pe columbian de servilism în această chestiune).

Adevăratul motiv al disputei rămâne însă un mister. Ceea ce rămâne sigur este că ambii scriitori au fost recunoscuţi ca exponenţi esenţiali ai literaturii sud-americane, Llosa afirmând chiar că vede în premiul Nobel recent primit „o recunoaştere a literaturii latino-americane şi de expresie spaniolă". 

Llosa în România

Scriitorul peruan a vizitat ţara noastră de două ori. Prima dată, în 1995, a fost prezent la Bucureşti pentru a-şi lansa romanul „Peştele în apă" şi pentru a participa la vernisajul de fotografie al fiicei sale, Morgana. A doua oară, în 2005, laureatului Premiului Nobel i-a fost decernat, la Neptun, Premiul Ovidius al Uniunii Scriitorilor din România.