Adevarul.ro

Cărţile laureatei cu Premiul Nobel pentru Literatură în 2009 au fost traduse din limba germană în română de Nora Iuga, Alexandru Al. Şahighian şi Corina Bernic. Herta Müller, care scrie în limba germană, va fi prezentă  luni şi marţi la Bucureşti, când va avea o conferinţă cu Gabriel Liiceanu şi  va lansa cele mai recente titluri traduse în limba română.

După absolvirea studiilor de filologie germană şi română, scriitoarea de origine germană Herta Müller, născută în 1953, a lucrat pentru scurt timp ca traducătoare într-o fabrică din Timişoara, de unde a fost concediată din cauza refuzului de a colabora cu Securitatea.

Citiţi şi:

Sub presiunea Securităţii

În 1982, la vârsta de 29 de ani, Herta Müller a debutat cu volumul de povestiri „Ţinuturile joase", scris în germană şi cenzurat în România, a cărui versiune integrală a apărut în RFG în 1984. Ameninţarea din partea Securităţii a obligat-o pe Herta Müller să emigreze în Republica Federală Germania în 1987, unde a continuat să scrie în limba germană. Traducătorii consacraţi ai volumelor Hertei Müller în limba română sunt Nora Iuga, Alexandru Al. Şahighian şi, recent, Corina Bernic.

Nora Iuga i-a tradus cinci cărţi

Scriitoarea şi poeta Nora Iuga este cea care a tradus „Ţinuturile joase",  prima carte a scriitoarei în română, în limba ţării în care ea s-a născut, dar nu a scris. Nora Iuga a tradus în total cinci cărţi ale laureatei cu Nobel în 2009, pe care a considerat-o întotdeauna o „scriitoare cu o voce inegalabilă".

„Am tradus «Niederungen» ⁄ „Ţinuturile joase" şi apoi  volumul de povestiri scurte «Der drueckenede Tango»", a povestit Nora Iuga, pentru „Adevărul". După 1990, tot ea a tradus în româneşte prima carte a scriitoarei bănăţene. Volumul „Încă de pe atunci vulpea era vânătorul", apărut în 1995 la Editura Univers, a fost reeeditat în 2009 la Humanitas Fiction, în seria de autor „Herta Müller" coordonată de Denisa Comănescu. 

Următoarea carte care „i-a plăcut cel mai mult"  traducătoarei a fost „Animalul inimii", editată de Polirom în 2006,  iar ultimul titlu pe care Nora Iuga l-a tradus a fost volumul de  poezie-colaj, „În coc locuieşte o damă", editat de Vinea în 2005.

„Müller îşi inventă propria-i limbă"

 Scriitoarea Nora Iuga „a predat" ulterior traducerea operei lui Müller lui Alexandru Al. Şahighian, prin eseurile din cartea „Regele se-nclină şi ucide", editată de Polirom în 2005. 

„Când în a doua jumătate a anilor '90 m-am apucat să traduc din eseurile ei autobiografice încă n-o cunoşteam personal pe autoare. La început au fost  convorbirile noastre telefonice, apoi, cu timpul, ne-am întâlnit când la venirile ei la Bucureşti, când atunci când plecam eu la Berlin", a povestit Alexandru Al. Şahighian pentru „Adevărul".

„Provocarea pe care-o constituie textele ei, dificultăţile deseori extreme pe care i le pun traducătorului pesemne că nu fac decât să-l incite pe acesta şi să-i sporească plăcerea de a le traduce. Cu mine cel puţin aşa se-ntâmplă", explică Alexandru Al. Şahighian, care a tradus cel mai recent roman al scriitoarei, „Leagănul respiraţiei", pentru Humanitas Fiction.

Dacă limba română poate cuprinde toate nuanţele scriiturii ei în germană a fost o problemă cu care traducătorii Hertei Müller s-au confruntat. „Nicio limbă nu se suprapune perfect peste o alta - de-ar fi aşa, nici n-ar mai fi nevoie de noi, traducătorii. Dar aş mai adăuga că nici chiar germana nu cuprinde totdeauna toate nuanţele scriitoarei - o spune chiar Herta:  «nu pentru orice există cuvinte... adeseori tocmai despre lucrurile esenţiale nu se mai poate spune nimic». Şi-atunci, Herta Müller îşi inventă propria-i limbă", precizează traducătorul Şahighian.

Despre îngerii tulburi

După ce a  redactat traducerea la „Leagănului respiraţiei", Corina Bernic, cea mai tânără „interpretă" a Hertei Müller, a lucrat în continuare cu Alexandru Al. Şahighian. Astfel, el i-a devenit redactor al cărţii „Călătorie într-un picior", cel mai recent titlu al scriitoarei editat de Humanitas Fiction.

„Pe tot parcursul traducerii volumului «Călătorie într-un picior» m-a urmărit o expresie, «îngeri tulburi». În original, «zwielichtige Engel». Am avut o mulţime de variante pentru «zwielichtig», le-am încercat rând pe rând pe toate, dar m‑am oprit la cuvântul «tulbure» pentru că din text am înţeles că este cel mai potrivit. Când autoarea s-a arătat şi ea încântată, mi-am dat seama că a fost soluţia cea mai bună", a  subliniat Corina Bernic.

Herta Müller, în vizită  la Bucureşti

-Luni, de la ora 18.30, la Ateneul Român, Herta Müller va fi în dialog cu Gabriel Liiceanu, într-o lectură publică.
-Marţi, de la ora 17.00, Librăria Humanitas Kretzulescu va găzdui lansarea seriei de autor „Herta Müller".

"Nici chiar germana nu cuprinde totdeauna toate nuanţele scriitoarei."
Alexandru Al. Şahighian
traducător

Nora Iuga, prima traducătoare

Ultimul titlu tradus de Nora Iuga este volumul de colaje „În coc locuieşte o damă" (2005).

„Această carte mi-a dat multă bătaie de cap. Pentru ea am colaborat foarte mult cu Herta. Iar ea a avut o atitudine de adevărat scriitor: mi-a dat mână liberă şi mi-a spus că nu doreşte să mă ţin strict de originalul cu versurile ludice, ci să le reinterpretez in limba română. Ea s-a arătat mereu mulţumită de munca mea", povesteşte scriitoarea Nora Iuga. 

"Mi-a plăcut mereu stilul Hertei, iar eu consider că ea are o voce inegalabilă."
Nora Iuga
traducător

Alexandru Al. Şahighian, „Leagănul respiraţiei"

Printre cărţile Hertei Müller traduse de Alexandru Al. Şahighian se numără „Regele se-nclină şi ucide" şi „Leagănul respiraţiei". "Scrierile Hertei Müller le-am îndrăgit chiar de la prima lectură. Era o literatură pe care am simţit-o imediat ca fiindu-mi foarte apropiată şi care mă uimea prin acuitatea şi limpezimea cu care reuşea să surprindă situaţii şi psihologii din trecutul nostru comunist recent, al tuturor românilor – fiindcă scriind despre germanii de-aici, Herta Müller scrie în fapt despre noi toţi –, şi asta într-un fel cum n-o făcuse nici un alt scriitor de la noi, nu atât de intens, nu atât de tranşant, nu atât de adevărat. În tot ce scria Herta Müller despre dictatura din România acelor ani, şi despre umbra ce-o mai aruncă ea până în zilele noastre, recunoşteam tot ceea ce simţisem tulbure şi eu, şi probabil foarte mulţi alţii dintre noi.

Când în a doua jumătate a anilor '90 m-am apucat să traduc din eseurile ei autobiografice încă n-o cunoşteam personal pe autoare. La început au fost  convorbirile noastre telefonice, apoi, cu timpul, ne-am întâlnit când la venirile ei la Bucureşti, când atunci când plecam eu la Berlin. Cum este ca om? Este simplă şi fără fasoane, caldă în raporturile cu cei apropiaţi, încrezătoare (până la proba contrarie), intransigentă cu sine şi cu alţii, pretenţioasă, modestă, sensibilă la umor (uneori), acidă, pătimaşă, adevărată ca şi literatura ei. Şi... multe altele: e om, cu alte cuvinte. În multe privinţe ca mulţi dintre noi. Şi spre deosebire de mulţi, foarte mulţi dintre noi, scriitoare clipă de clipă, cu fiecare fibră a fiinţei ei. O mare scriitoare.

Provocarea pe care-o constituie textele ei, dificultăţile deseori extreme pe care i le pun traducătorului pesemne că nu fac decât să-l incite pe acesta şi să-i sporească plăcerea de a le traduce. Cu mine cel puţin aşa se-ntâmplă. Dacă limba română poate cuprinde, mă întrebaţi, „toate nuanţele scriiturii ei în germană“? Nici o limbă nu se suprapune perfect peste o alta – de-ar fi aşa, nici n-ar mai fi nevoie de noi, traducătorii, maşinile ar rezolva totul şi bine, şi iute (noi, traducătorii buni, suntem uneori al naibii de lenţi, spre nemulţumirea editurilor). Dar aş mai adăuga că nici chiar germana nu cuprinde totdeauna toate nuanţele scriitoarei – o spune chiar ea: „nu pentru orice există cuvinte... adeseori tocmai despre lucrurile esenţiale nu se mai poate spune nimic.“

Şi-atunci, Herta Müller îşi inventă propria-i limbă. Iar traducătorul? Tot ce se poate spune despre el e că, dacă-i onest, se străduieşte din răsputeri, şi că, uneori, când mai dă peste el şi niţică inspiraţie şi, poate, şi-un dram de noroc (să nu dispreţuim niciodată norocul, e nevoie şi de el în orice întreprindem!), atunci, da, i se-ntâmplă să mai şi reuşească: adică „s-o aducă“ bine pe româneşte, dar să-i păstreze textului şi privirea străină ", afirmă Alexandru Al. Șahighian.

"Herta este scriitoare clipă de clipă, cu fiecare fibră a fiinţei ei. O mare scriitoare."
Alexandru Al. Şahighian
traducător

Corina Bernic i-a tradus ultimul titlu

"S-a apelat la serviciile mele şi am acceptat cu plăcere, mai ales că, după ce am redactat traducerea Leagănului respiraţiei m-am bucurat să lucrez în continuare cu Alexandru Al. Şahighian, de această dată, el fiindu-mi redactor.

Nu aş putea spune că am avut dificultăţi in traducere. Provocări, mai degrabă. În multe cazuri mi s-a întâmplat să descopăr o limbă română mult mai frumoasă traducând-o pe Herta Müller. În cele mai grele situaţii, când anumite imagini nu se lăsau nicicum descifrate, am avut norocul să pot apela direct la autoare, iar ea mi le-a descifrat.

Pe tot parcursul traducerii volumului Călătorie într-un picior m-a urmărit o expresie „îngeri tulburi". În original, „zwielichtige Engel". Am avut o mulţime de variante pentru „zwielichtig", le-am încercat rând pe rând pe toate, dar m-am oprit la cuvântul „tulbure" pentru că din text am înţeles că este cel mai potrivit. Când autoarea s-a arătat şi ea încântată, mi-am dat seama că a fost soluţia cea mai bună. Scrierile Hertei Müller au darul, prin ritmul şi potrivirile de imagini în cuvinte să îţi taie uneori respiraţia. Nu mi s-a mai întâmplat decât în foarte puţine cazuri să citesc un autor şi să trebuiască, la un moment dat, în mijlocul frazei să mă opresc, să ies să mă plimb puţin, să-i dau timp textului să mi se aşeze cum se cuvine în minte. 

Pe Herta Müller am avut bucuria să o cunosc acum aproape cinci ani, când i-am organizat o lansare de carte la Bucureşti. Ştiam că este un om direct, de o francheţe care pe mulţi îi poate speria - mai ales aici, în România, unde să gândeşti altfel şi să îţi expui pe faţă opiniile sunt încă acte de curaj. Nu ştiu dacă aş putea să o caracterizez pe Herta Müller. Aş putea spune doar că este cel mai dechis şi direct om pe care îl cunosc.

Am intuit cumva că  va primi Premiul Nobel, deoarece Herta Müller fusese deja propusă de mai multe ori. Dar, până în ultimul moment, atunci când la Academia Suedeză se deschide uşa şi se anunţă premiatul nu ai cum să ştii. Cu atât mai mare a fost bucuria când, atunci când i-am auzit numele", spune Corina Bernic.

"Scrierile ei au darul, prin potrivirile de imagini în cuvinte, să îţi taie respiraţia."
Corina Bernic
traducător