VIDEO Răzvan Rădulescu: „Nu fac parte din vreo gaşcă“

Regizorul şi scenaristul filmului „Felicia, înainte de toate“ arată starea cinematografiei româneşti şi îşi imaginează viitorul ei într-un interviu acordat „Adevărului literar şi artistic“. Cu umor, Răzvan Rădulescu se gândeşte la ce vor face colegii lui peste 20 de ani: Corneliu Porumboiu va juca tenis cu piciorul şi Sergiu Nicolaescu va ieşi la pensie.

Autor al scenariilor celor mai puternice filme din generaţia regizorilor noului val, Răzvan Rădulescu spune despre el însuşi, în interviul acordat „Adevărului literar şi artistic", nu fără o tuşă subtilă de autoironie: „În douăzeci de ani, mă imaginez retras la casa bunicii mele, într-o stare de senilitate precoce".

Mai citiţi şi:

„Felicia, înainte de de toate”, cel mai premiat film la TIFF 2010

Pentru un ipotetic scenariu despre filmul românesc al viitorului, Rădulescu îşi imaginează ce vor face regizorii români: „În douăzeci de ani ar trebui să ajungem cu toţii să ne liniştim, în sfârşit, şi să facem ce ne-am dorit dintotdeauna: Radu Muntean să facă filme cu karate şi roboţi, Mungiu să facă comedii după modelul cehoslovac, Porumboiu să joace tenis cu piciorul, Cristi Puiu să picteze, Sergiu Nicolaescu să iasă la pensie".

Inserţii autobiografice

„Felicia, înainte de toate", realizat şi scris împreună cu regizoarea de origine olandeză, Melissa de Raaf, este cronica fină, minimalistă şi emoţionantă a degradării relaţiilor de familie, a distanţei de comunicare care creşte exponenţial, odată cu înaintarea în vârstă.
Filmul are şi câteva inserţii discret-autobiografice: a fost filmat acasă la Răzvan Rădulescu, iar personajele mamei şi tatălui din film au racorduri fine cu viaţa privată a regziorului. O intimitate despre care Rădulescu vorbeşte cu căldură şi deschidere.

„Am ales să filmez la mine acasă tocmai pentru că e un spaţiu pe care îl cunosc. Am scris cu spaţiul acela în minte. Nu are neapărat legătură cu «Felicia»: toate spaţiile locuibile pe care mi le imaginez, când scriu, se metamorfozează, subtil, în acest apartament, sau în casa bunicii mele de la Păpăuţi, sau în apartamentul unchiului meu Gheorghe din Covasna, sau în apartamentul de trei camere de pe 1 Mai în care s-a născut fiica mea".

Premiat la TIFF cu două trofee şi cu succese la Festivalurile de Film de la Sarajevo şi Göteborg, „Felicia, înainte de toate" o are în rolul principal pe actriţa Ozana Oancea, şi ea aflată la debut în cinema. Filmul a intrat în cinematografe la 11 iunie.

O dublă confruntare

Ca scenarist, aflat la debutul regizoral în lungmetraj, Rădulescu a fost faţă în faţă cu o dublă confruntare: cea cu publicul, dar şi cea cu regizorii, cu colegii săi de generaţie, cărora le-a fost scenarist. În interviul care va apărea miercuri în „Adevărul literar şi artistic", regizorul şi scenaristul nuanţează diferenţele dintre aceste provocări.

„Publicul arată, în capul meu, în felul următor: într-un întuneric negru ca cerul nopţii, sclipesc stins şi aciclic entităţi greu de distins. Câteodată, când mă concentrez asupra unui astru care sclipeşte mai puternic, îmi imaginez că e un prieten, sau maică-mea, sau sor-mea, sau cineva drag. În momentul acela, reprezentarea se schimbă şi entitatea pe care o identific devine mai puţin abstractă, pentru un timp scurt. Nu mă gândesc la ce-or să înţeleagă din ce fac. Mă gândesc la ei cu afecţiune, atâta tot. În ce-i priveşte pe regizori, unii dintre ei se întâmplă să-mi fie prieteni. Am scris împreună. Sigur că mi-am dorit să le placă filmul. În judecata estetică a multora dintre ei mă încred. La fel, în probitatea, generozitatea şi lipsa lor de parti-pris".

„Când banii sunt publici, responsabilitatea e vagă"

Cu aceeaşi sinceritate, Răzvan Rădulescu admite că există diferenţe de concepţie între generaţiile de regizori. „Există un conflict. Pur întâmplător, de o parte a lui se află oameni mai tineri, iar de cealaltă parte oameni mai în vârstă. Asta îl face să pară un conflict între generaţii. Din păcate, nu există nici un fel de diferend de natură estetică între cele două tabere, atâta timp cât valoarea estetică a filmelor făcute în tabăra cealaltă este cvasinulă".

În ceea ce priveşte posibilitatea apartenenţei la o gaşcă artistică, Rădulescu e şi mai categoric: „Nu mă văd făcând parte din vreo gaşcă. Efortul pe care îl depui când îţi cauţi auctorialitatea te scuteşte să fii gregar. Sigur, să faci film e un exerciţiu de autoritate şi unul financiar, în egală măsură. Ambele căi sunt alunecoase, mai ales atunci când banii sunt publici, iar responsabilitatea e vagă".

Coaliţie anti-Sergiu Nicolaescu

Conflictul dintre generaţii are o recurenţă în cinematografia românească. Anul acesta, gala de premiere TIFF - cel mai important festival de film din România - a stat sub semnul protestului. Actorul Victor Rebengiuc a lansat „Proclamaţia de la Cluj", un protest ca reacţie la încercarea legislativă a senatorului Sergiu Nicolaescu de a modifica, din nou, concursul pe proiecte cinematografice al CNC.

Printre semnatarii proclamaţiei s-a numărat şi regizorul Răzvan Rădulescu, alături de alţii oameni de film importanţi, printre care Radu Muntean, Cristi Puiu, Corneliu Porumboiu, Cătălin Mitulescu, Călin Peter Netzer, Tudor Giurgiu, Andrei Ujică, Radu Gabrea sau Alexandru Solomon.

A colaborat cu Melissa de Raaf

Filmul „Felicia, înainte de toate" este realizat şi scris împreună cu regizoarea de origine olandeză, Melissa de Raaf. Răzvan Rădulescu locuieşte şi la Bucureşti, şi la Berlin. A predat, în limba engleză, dramaturgie la HFG Karlsruhe în Germania. A scris scenariile unora dintre cele mai puternice filme ale generaţiei tinere de regizori români, printre care: „Moartea domnului Lăzărescu" (2005, în colaborare cu Cristi Puiu), „Hârtia va fi albastră" (2005, în colaborare cu Alexandru Baciu şi Radu Muntean) sau recentul film de la Cannes, „Marţi, după Crăciun" (2010, în regia lui Radu Muntean).

A fost consultant de scenariu pentru „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile" în regia lui Cristi Mungiu, film premiat cu Palme d'Or la Cannes în 2007. Ca scriitor a debutat în 1995 într-un volum colectiv. Volumul său „Viaţa şi faptele lui Ilie Cazane" (reeditare Polirom, 2008) a primit Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor.