Adevarul.ro

După ani întregi de aşteptare, scriitorul peruan a fost recompensat cu celebra distincţie. Academia Suedeză a anunţat ieri decizia juriului de a-i decerna lui Mario Vargas Llosa Premiul Nobel pentru Literatură.

Comisia a decis că scriitorul în vârstă de 74 de ani, care se bucură de notorietate internaţională, merită premiul instituit de Alfred Nobel, pentru numeroasele sale volume care „cartografiază structurile puterii".

Mai citeşte şi:

Premiul Nobel, mereu imprevizibil

De altfel, acest exponent de anvergură al literaturii sud-americane este considerat de ani buni eligibil pentru prestigioasa recompensă, în valoare de 1,5 milioane de dolari.

„Am crezut că e o farsă"

Prozatorul peruan a declarat pentru postul de radio columbian RCN de la New York că premiul este „o recunoaştere a literaturii latino-americane şi de expresie spaniolă". El s-a arătat surprins când soţia sa i-a spus că a sunat un domn care vorbea în engleză. La telefon era, de fapt, secretarul general al Academiei Suedeze. La început, „am crezut că e o farsă. Lui Alberto Moravia i s-a făcut gluma asta perversă", a completat Llosa.

Mătuşa Julia şi rebelul

Autor  a zeci de volume de ficţiune, eseuri, teatru şi critică literară, scriitorul cu o carieră de aproape o jumătate de secol s-a născut în Peru, a copilărit în Bolivia, a studiat la Lima şi la Madrid şi a debutat cu  romanul „Oraşul şi câinii" (1963). Cartea sa a atras atenţia imediat şi a stârnit din prima nemulţumirea câtorva generali din Peru, fiind tradusă imediat în douăzeci de limbi.

Ficţiunea din roman se inspira din episodul biografic din 1950-1952, când tânărul Llosa mergea la o şcoală militară privată din Lima.Trei ani mai târziu, rebelul şi-a scandalizat familia, căsătorindu-se cu o mătuşă (de care avea să divorţeze în 1964). Acestei experienţe i se datorează unul dintre romanele care i-au sporit faima, „Mătuşa Julia şi condeierul".

Fermecătoarea poveste a amorului care sfida prejudecăţile a văzut lumina tiparului în 1977. După obţinerea licenţei în literatură, Mario Vargas Llosa şi-a continuat studiile şi, în 1959, a obţinut un doctorat în filosofie şi litere la Madrid. O vreme, a lucrat în Franţa ca profesor de spaniolă şi ziarist, perioada petrecută la Paris fiind una dintre cele mai rodnice pentru aspirantul la gloria care nu a întârziat să vină.

Entuziasmul cu care a fost primit romanul „Casa verde" (1965), care descrie lumea bordelului, spaţiu-tabu, l-a propulsat din nou în atenţia criticilor literari şi a publicului, volumul fiind o confirmare certă a talentului său. America Latină avea acum încă o voce puternică în literatură, romanul fiind recompensat cu numeroase premii.

Scriitorul, care acum locuieşte la Londra,  şi-a consolidat poziţia în literatura de primă mână odată cu apariţia celui de-al treilea roman, „Conversaţie la catedrală", publicat când autorul avea 33 de ani. 

Această carte, o reflecţie amară despre dictatură şi urmările ei, a avut un răsunător succes internaţional. După ea, au urmat numeroase volume, unele mai cunoscute decât altele: „Războiul sfârşitului lumii", „Elogiul mamei vitrege", „Paradisul de după colţ", „Povestaşul" sau „Rătăcirile fetei nesăbuite" (povestea unei iubiri care sfidează timpul şi spaţiul, scrisă la 70 de ani).

Aproape şi departe de Márquez

Adept activ al liberalismului şi admirator al lui Margaret Thatcher, Mario Vargas Llosa este un scriitor angajat politic. La început sedus de idealurile comuniste, a luat distanţă de  regimul lui Fidel Castro când dictatorul a ordonat întemniţarea poetului Herberto Padilla. 

Mai târziu, Mario Vargas Llosa şi-a făcut o profesiune din a milita împotriva sistemelor autoritariste, fie ele de dreapta sau de stânga.
De altfel, şi convingerile politice au dus la ruptura cu celebrul columbian Gabriel Garcia Márquez, scriitorul militant de stânga şi susţinător al lui Castro, prieten apropiat cu Llosa şi naş al celui de-al doilea fiu al său.

În 1976, cei doi s-au încăierat în faţa unui cinematograf din Mexico City, dar adevăratul motiv a rămas necunoscut. Se pare că, în timpul unei şederi la Barcelona, Márquez şi soţia lui ar fi sfătuit-o pe Patricia, soţia lui Llosa, să divorţeze de soţul infidel, ceea ce se presupune că l-a înfuriat la culme pe scriitorul care a câştigat acum Premiul Nobel. Alte voci au sugerat că gâlceava ar fi fost iscată de „o trădare mai mare". În 2007, presa anunţa că cei doi s-ar afla pe drumul împăcării.

Serie de autor, în librării

Editura Humanitas a publicat, în seria de autor dedicată scriitorului, volumele: „Oraşul şi câinii", „Mătuşa Julia şi condeierul", „Adevărul minciunilor", „Povestaşul",  „Peştele în apă", „Casa verde", „Paradisul de după colţ", „Rătăcirile fetei nesăbuite", „Pantaleon şi Vizitatoarele",  „Băieţii şi alte povestiri", „Scrisori către un tânăr romancier", „Elogiul mamei vitrege", „Tentaţia imposibilului", „Lituma în Anzi",   „Cine l-a ucis pe Palomino Molero", „Chipuri ale răului în lumea de azi".

Sud-american la Londra

Mario Vargas Llosa locuieşte acum la Londra, dar petrece cel puţin trei luni pe an în Peru şi merge des în Spania, având cetăţenie spaniolă din 1993. Scriitorul călătoreşte mult şi conferenţiază intens.

Llosa l-a criticat pe Iliescu în „El Pais"

Scriitorul Mario Vargas Llosa a venit la Bucureşti, între 12 şi 16 octombrie 1995, pentru a-şi lansa volumul „Peştele în apă". Cartea a fost scrisă de Llosa în 1990, dupa ce a pierdut în faţa lui Alberto Fujimori alegerile prezidenţiale din Peru. La şase zile de la plecarea din România, Llosa publica în cotidianul „El Pais", din Spania, la 22 octombrie 1995, un editorial, intitulat „Casa lui Ceauşescu".

Llosa nu înţelegea religiozitatea excesivă a unor intelectuali români, critica xenofobia împotriva ţiganilor şi se întreba cum a ajuns preşedinte un personaj ca Ion Iliescu. Llosa îl caracteriza pe Constantinescu, contracandidatul de atunci al lui Iliescu, drept lipsit de „charismă", cu puţine şanse în alegeri.

A ştiut „să se facă util"

Victoriile lui Iliescu, potrivit lui Llosa, s-ar fi datorat mult mai mult lipsei de competenţă a opoziţiei decât meritelor proprii: „Inginerul Ion Iliescu seamănă leit cu poetul dominican Joaquin Balaguer. Ambii au ştiut să se facă utili, fără a părea periculoşi, dictatorilor pe care i-au slujit, respectiv Nicolae Ceauşescu şi generalul Trujillo, şi apoi să se îndepărteze suficient de aceştia, fără a risca vreo pedeapsă sau neplăcere, pentru ca, mai târziu, o dată cu instaurarea democraţiei, să se poată lăuda că, tot timpul, în secret, erau de fapt democraţi. (...) Ambii sunt probe vii că anumite regimuri mor mult mai târziu decât tiranii care i-au condus".

Autorul credea că „o bună parte a societăţii româneşti pare a fi căzut pradă paranoiei, boală caracteristică ţărilor supuse dictaturii". Una dintre concluziile lui Llosa, dupa vizita sa din 1995 în România, este că „pe Ceauşeşti i-au mâncat viermii, dar poporului român îi vor trebui timp, muncă şi imaginaţie pentru a se debarasa de moştenirea pe care această pereche i-a lăsat-o".

De două ori în România

Mario Vargas Llosa a vizitat România de două ori. În 1995, a venit la Bucureşti  pentru lansarea volumului „Peştele în apă", publicat de Editura Humanitas, şi pentru vernisajul unei expoziţii de fotografie a fiicei sale, Morgana. 

În 2005, scriitorul a participat la Festivalul „Zile şi Nopţi de Literatură" de la Neptun, când Uniunea Scriitorilor din România i-a decernat Premiul Ovidius (în valoare de 10.000 de euro) pentru „valoarea operei literare şi pentru contribuţia la afirmarea libertăţii de expresie şi a toleranţei interetnice".