Poezie şi comunism în viaţa lui Neruda

Memoriile poetului chilian răsplătit cu Nobelul literar au apărut recent în România. Pablo Neruda n-a mai apucat să-şi vadă tipărit volumul „Mărturisesc că am trăit“, publicat la un an după moartea sa, în 1974.

Rememorându-şi cu lux de amănunte existenţa agitată dintr-un secol al ororilor, controversata personalitate retrăieşte episoade din biografia de poet care, după cum el însuşi mărturiseşte, a trăit mai multe vieţi tocmai datorită acestei ipostaze. În memorialistica sa trăiesc deopotrivă poetul şi comunistul Neruda, care a deţinut numeroase funcţii în aparatul diplomatic al ţării sale, a cunoscut gloria, dar şi prigoana, stârnind controverse şi reacţii dure, de admiraţie necondiţionată şi de respingere tranşantă. În „Mărturisesc că am trăit" se creionează în primul rând un autoportret şi, în al doilea rând, portretele unor artişti legendari, printre care Garcia Lorca, Pablo Picasso sau Diego Rivera.

Cărţile sunt ca viaţa

Pablo Neruda îşi dezvăluie cele două dimensiuni care i-au alcătuit identitatea: cea de poet al cărui talent cucereşte la numai douăzeci de ani şi cea de activist politic, poziţie din care avea să candideze la preşedinţia Chile, ca senator al Partidului Comunist, din care a făcut parte din anul 1945.

Tânărul care la douăzeci de ani a fermecat cititorii cu un volum de poeme de dragoste, scrise pe când studia cultura franceză şi pedagogia la Universitatea din Santiago, avea să fie aclamat repede „poetul poporului". În memoriile publicate decenii mai târziu, Neruda (pseudonimul literar pe care Ricardo Eliécer Neftalí Reyes Basoalto l-a preluat de la poetul ceh Jan Neruda), mărturiseşte că literatura lui, pentru unii „suprarealistă", pentru alţii „realistă", desfide clasificările.  „Ador cartea, materia densă a creaţiei poetice, selva literaturii; îmi place totul, chiar şi cotorul cărţilor, nu însă şi etichetările; ador cărţile fără şcoli şi clasificări, cărţi aidoma vieţii", scria poetul pentru care poezia era sinonimă cu „insurgenţa".

Citiţi şi:

Cartea cu care înfunzi patru ani de puşcărie în China a fost prezentată la Timişoara

Poet bun, om controversat

După călătorii în Europa şi în Asia, în 1933 a revenit în America Latină, dar la Buenos Aires, unde l-a cunoscut pe celebrul poet Frederico Garcia Lorca. Un an mai târziu, a intrat în circuitul diplomatic, potrivit tradiţiei naţionale de a-şi onora poeţii, şi s-a angajat politic. Comunistul care avea să devenă consul în India, Singapore, Birmania, Spania şi Franţa a fost suspendat din funcţie în 1936, dar a rămas militant politic. 

Activismul i-a adus multe funcţii şi dezaprobarea unor importanţi colegi de breaslă din lumea întreagă. Jorge Luis Borges, de exemplu, spune despre Neruda că a fost „un poet foarte bun, dar un om pe care nu-l admir". După 1945, când a îmbrăţişat idealurile comuniste, au urmat prăbuşirea puterii roşii din Chile şi un mandat de arestare, emis pe numele lui la ordinul preşedintelui conservator González Videla. Poetul care scria manifeste politice s-a ascuns prin Valparaíso, după care a trebuit să fugă în Argentina din ţara care îl preamărise cu scurtă vreme în urmă. Avea să se întoarcă în paradiziacul Chile în 1953, când militanţii de stânga nu mai erau prigoniţi, continuându-şi cariera literară cu volume de succes. Peste ani, a fost colaboratorul apropiat al preşedintelui chilian socialist Salvador Allende, care va sfârşi asasinat. Câştigarea Premiului Nobel pentru Literatură în 1971 nu l-a suprins, pentru că ştia că se află pe lista de aşteptare de ceva vreme. În memoriile sale, episodul este comentat fără entuziasm.

„N-am avut greutăţi în partidul meu"

„Cumplite războaie blamabile, presiuni continue, bani agresivi: nedreptăţi tot mai evidente. Sistemul învechit a folosit «libertatea» condiţionată, sexualitatea, violenţa şi plăcerile plătite în rate lunare. Poetul contemporan a vrut să scape de angoasă. Unii se refugiază în misticism ori în somnul raţiunii, iar alţii caută violenţa spontană şi distructivă a tinereţii; trăiesc clipa prezentă, fără a înţelege că experienţa aceasta, în lumea violentă de azi, a dus mereu la represiune şi la supliciu steril.

Am găsit în partidul meu - Partidul Comunist Chilian - câţiva oameni simpli ce renunţaseră la trufie, putere şi interese materiale. M-am bucurat să cunosc oameni integri ce doreau să învingă cinstea şi dreptatea. N-am avut niciodată greutăţi în partidul meu, care a obţinut victorii extraordinare pentru popor. Ce să mai spun? Vreau să fiu la fel de simplu ca tovarăşii mei şi la fel de tenace şi hotărât ca ei. Avem de învăţat din umilinţă; trufaşul individualism - deghizat în scepticism pentru a nu se solidariza cu suferinţa umană - nu-mi spune nimic." (fragment din volumul „Mărturisesc că am trăit", traducere de Luminiţa Voina-Răuţ, Editura Vellant)

"Comuniştii alcătuiesc o familie bună... Au pielea tăbăcită şi inima tare..."
Pablo Neruda poet