Maisky: „Există senzualitate în sunet“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Supranumit „Paganini al violoncelului“, artistul vorbeşte pentru „Adevărul literar şi artistic“ despre erotismul muzicii. La 27 octombrie, de la ora 19.00, violoncelistul de 62 de ani concertează la Ateneu alături de fiica sa, pianista Lily Maisky (23 de ani).

Născut în Letonia, educat în Rusia, repatriat în Israel şi locuind în prezent la Bruxelles, Mischa Maisky este unul dintre puţinii artişti ai lumii care l-au avut profesor pe Mstislav Rostropovich. Este, de asemenea, un jucăuş-excentric - apariţiile scenice înseamnă cămăşi în culori tari sau bijuterii -, deşi nu vrea s-o recunoască: „S-ar putea spune asta despre Salvador Dalí, dar eu sunt doar un om normal care are părul mai lung decât restul."

Citiţi şi:

Adevăruri de altădată: Omul înaintea operei

Cosmonauţii lui Radu Afrim

Maisky, singurul violoncelist care cântă de mai bine de 30 de ani împreună cu Martha Argerich, se autodefineşte drept un „profesionist al emoţiei". Şi consideră că cel mai important lucru în apropierea unui alt artist este sincronizarea frecvenţelor interioare, pentru a fi „suficient de liberi ca să fim spontani".

După cum mărturiseşte în interviul  publicat mâine de „Adevărul literar şi artistic": „Cu Martha se întâmplă acelaşi lucru ca şi cu fiica mea: nu trebuie să repetăm prea mult înainte de un concert şi abia dacă ne vorbim. Avem acelaşi fel de a ne apropia de muzică, vibaţii similare, iar pentru noi munca e o mare împlinire, nu o luptă".

Dependent de Bach

Pentru Maisky, erotismul muzicii nu ţine de apropierea fizică de instrument, ci de felul în care îl faci să sune: „Există o anumită senzualitate în produce sunetul, spune artistul. Cât priveşte inovaţia în muzică, răspunde anecdotic: „Când oamenii mă întreabă: «Cântaţi muzică modernă?», le răspund: «Sigur că da: cânt Bach! ».

Omenirii i-au trebuit câteva sute de ani să-l redescopere pe Bach. Şi,oricum, ar fi fost total împotriva minţii lui Bach sau a oricărui alt mare geniu compozitor să meargă trei sute de ani în urmă. Dar, cine ştie, s-ar putea să greşesc. Bach nu mi-a confirmat-o niciodată şi nici nu-mi răspunde la telefon când încerc să dau de el."

"Când oamenii mă întreabă: «Cântaţi muzică modernă?», le răspund: «Sigur că da: cânt Bach!»."
Mischa Maisky
violoncelist

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite