Festivismele Zilei Eminescu

Astăzi, 15 ianuarie, când instituţiile culturale şi educative organizează evenimente cu prilejul aniversării naşterii lui Mihai Eminescu, criticii literari deplâng monotonia manifestărilor. An de an, la 15 ianuarie, în România au loc festivităţi dedicate celui mai important poet român, care perpetuează tradiţionala „formă fără fond“, fără a găsi forme noi de manifestare.

CITIŢI ŞI: Galaţi: Autorităţile se pregătesc pentru Ziua lui Mihai Eminescu

                Scriitorii buzoieni au lansat trei cărţi dintr-un foc

                Buzău: Manifestările dedicate lui Eminescu, afectate de gripa nouă

La solicitarea ziarului „Adevărul", criticii literari Nicolae Manolescu, Dan C. Mihăilescu, Alex. Ştefănescu şi Ion Bogdan Lefter oferă viziunea lor asupra acestor sărbătoriri.

„La noi totul e formal"

Criticul literar Nicolae Manolescu este de părere că „manifestările obişnuite sunt, din nefericire, formale şi neinteresante. În loc să ni-l apropie pe Eminescu şi să ne facă să-l citim, ni-l fac mai antipatic".

Specialistul adaugă: „Asemenea aniversări au loc în toate ţările, dar sunt consistente. Un autor sărbătorit înseamnă ediţii noi ale operei sale, biografii, publicarea de scrieri inedite, simpozioane universitare şi academice. Se face tam-tam cu lucruri care pot atrage atenţia. La noi totul este formal. Avem nevoie de substanţă."

Dan C. Mihăilescu este, după propria declaraţie, adeptul introducerii unui element de normalitate în manifestările aniversare: „Dacă vrem să avem un Eminescu aniversar cât mai normal, fără festivismul păgubos din ceauşism, apoi tocmai pe Ceauşescu - adică Nimicul - trebuie să-l extragem din trupul statuii eminesciene. Să vorbim cât mai puţin şi să facem infinit mai mult", sugerează criticul literar.

„Instituţiile de cultură (edituri, Ministerul Culturii, ICR, mass media ş.a.), istoricii literari, Şcoala şi Biserica să evite frazeologia şi să facă ediţii, filme documentare cu viaţa şi opera gen BBC, antologia receptării, CD-uri cu marii actori parcă anume făcuţi să recite Eminescu (de la Vraca şi Emil Botta, la Caramitru, Poldi Bălănuţă, Ovidiu Iuliu Moldovan), un film artistic despre Cernăuţi şi studenţia vienezo-berlineză, despre iubirea pentru Veronica ş.a.m.d", susţine Dan C. Mihăilescu.

Criticul literar Alex. Ştefănescu face o diferenţă între evenimentele consistente şi festivităţile superficiale: „Manifestările organizate de instituţiile culturale de prestigiu merită toată atenţia. De exemplu, lansarea la Academia Română a unui volum cuprinzând reacţiile la publicarea ediţiei anastatice a manuscriselor eminesciene. Bineînţeles că în suita sutelor de festivităţi din întreaga ţară există şi multe ceremonii improvizate, grandilocvente, lipsite de conţinut".

Dar le judecă în contextul stării generale a prezentului: „Până la urmă, chiar şi această efervescenţă, desfăşurată uneori în gol, ca tiradele lui Rică Venturiano, sugerează importanţa care se acordă marelui poet. Dacă tot ridicăm în slăvi câte un detergent, de ce să nu facem agitaţie în jurul unui nume ilustru?"

Soluţia ideală ar fi, în opinia aceluiaşi critic, renunţarea la „glorificarea retorică a lui Eminescu" şi „întoarcerea repetată la textele lui". Numai că o asemenea revenire necesită o altă societate: „Este imposibil pentru un om normal să ia parte ziua la un stil de viaţă brutal şi vulgar, iar noaptea să se lase fermecat de splendoarea poeziilor lui Eminescu. Aceasta ar fi cu putinţă numai dacă fiecare dintre noi ar putea retrăi acea scindare a personalităţii pe care o retrăieşte Cătălina din «Luceafărul»".

Patetism romanţios

Criticul Ion Bogdan Lefter consideră că „în ciuda criticilor constante din ultimii 20 de ani şi a momentelor de polemică acută pe teme eminesciene, festivismul aniversar sau comemorativ continuă să însoţească datele de calendar «rituale»". El afirmă că păcatele cele mai grave sunt patetismul romanţios al recitărilor actoriceşti, eventual însoţite de mizanscene sau de coregrafii ilustrative, şi excesele de interpretare naţionaliste, cu ştiutele deviaţiuni conspiraţioniste.

„Remediile - continuă el - ar fi lectura curăţată de artificiozităţile liricoide şi dezbaterile profesioniste, fie ele academice, fie în limbaj de larg acces. N-ar trebui să fie greu, însă soluţiile din această din urmă categorie sunt sporadice, lăsând până la urmă scena celorlalte, infatigabile, ba chiar dureroase, căci decurg din ceea ce se diagnostica în limbajul mai vechi prin expresia «te chinuie talentul»..."