Arghezi, trimis în lagăr de nazişti, apoi elogiat de comunişti

Scriitorul, care a scris pamflete necruţătoare şi a impus tableta ca specie literară, a străbătut un drum contradictoriu, fiind arestat pentru ofensele aduse nemţilor şi reabilitat în vremea comuniştilor. „Un rol l-a jucat pecuniarul. Arghezi se lăsa plătit, din ce în ce mai gras, şi nu pregeta să plătească, la rândul lui, poliţe celor care-i tăiau subvenţia“, spune Nicolae Manolescu, în „Istoria critică a literaturii

Biserica nu l-a iertat nici azi pe Tolstoi

Părinţii scriitorului născut la 21 mai 1880, în Bucureşti, sub numele de Ion N. Theodorescu, au fost originari din judeţul Gorj, „cel mai sărac şi mai pietros din regiune", după propria mărturisire, cu „ţărani primitivi" şi un „folclor admirabil":„Cu vocabularul restrâns al cuţitului îşi aranjau ei tărăşeniile de dragoste sau interesele. În ce mă priveşte, cred că şi eu port în umbră o părticică din acest cuţit familial".

Sub pseudonimul Ion Theo (Ion Theodorescu), a debutat la 16 ani cu poezia „Tatăl meu" publicată în „Liga Ortodoxă" a lui Macedonski (nr. 4 / 1896). Poetul a scris şi pentru alte reviste macedonskiene („Revista modernă",„Viaţa nouă") poezii influenţate de şcoala simbolisto-instrumentalistă. Macedonski i-a apreciat „cutezanţă fără margini", dar şi tehnica versificării, la acea vârstă fragedă.

De altfel, la cenaclul lui Macedonski îl va cunoaşte pe Grigore Pişculescu (Gala Galaction), cu care va rămâne prieten apropiat peste şase decenii , „ca doi plugari vecini, întâlniţi primăvara pe brazdă şi aprinzându-şi unul de la celălalt luleaua". A fost prieten bun şi cu pictorul Ştefan Luchian, fiindu-i  acestuia alături în momentele grele ale bolii.
Numele de Arghezi, provine, potrivit scriitorului, din Argesis - vechiul nume al Argeșului, dar pseudonimul ar putea proveni și din unirea numelor a doi celebri eretici, Arie și Geza, potrivit criticului  Ovid S. Crohmălniceanu.


Relaţie contorsionată cu Dumnezeu

O criză de misticism şi mai ales exemplul unui unchi ierarh l-au îndreptat spre viaţa monahală. În 1900 a fost uns diacon, slujind o vreme la Biserica Stavropoleos. La vârsta de 19 ani a intrat cu numele de Iosif la Mănăstirea Cernica, unde a stat patru ani, până în 1904, când a fost trimis în Elveţia. În 1905, la 30 ianuarie, s-a născut, la Bondy, lânga Paris, Eli-Lotar, fiul său şi al profesoarei Constanţa Zissu.

Îngrijorat de soarta copilului, lăsat pe  „un braţ străin" al unei doice de mama nevoită  să-şi ascundă maternitatea, Tudor Arghezi a hotărât să plece la Paris. A călătorit mult în această perioadă, renunţând la viaţa monahală după un an şi făcând tot felul de munci: „am cărat cu spinarea, am vândut bibelouri, am învăţat să fac inele şi capace de ceasornicar".

În uma experienţei monahale eşuate,  relaţia lui cu Dumnezeu a rămas sinuoasă şi contorsionată: de la credinţă la tăgadă, de la resemnare la cutezanţă, Arghezi a străbătut o cale lungă a îndoielii şi a revoltei, a căutarii lui Dumnezeu, reflectată cu toate suişurile şi coborâşurile, mai ales în „Psalmii" publicaţi în „Cuvinte potrivite" (1927).

Doi copii cu Paraschiva

În 1916, la 5 noiembrie, s-a însurat cu Paraschiva Burda, pe care o cunoscuse în 1910, la întoarcerea în ţară. Prin devotamentul ei nemărginit, Paraschiva, pe care a numit-o „soţia, sora şi prietena de-o viaţă", i-a inspirat multe poezii de dragoste, dar şi romanul „Ochii Maicii Domnului" din 1934. În 1924 şi, respectiv, 1925, s-au născut cei doi copii ai lor, Domnica şi Iosif, alintaţi Mitzura şi Băruţu.

Domnica şi-a căpătat numele după ce Arghezi a citit într-un dicţionar japonez că Mitzura înseamnă rază de soare, iar Iosif a fost numit Băruţu, de la modul cum spunea „dă băruţu" (păhăruţul), când era foarte mic. De altfel, tot în 1926, Arghezi a cumpărat un teren de 17.000 de metri pătraţi, în vecinătatea închisorii Vacăreşti, unde şi-a construit casa de la Mărţişor.

A scris pentru „Adevărul literar şi artistic"

Vreme de şaptezeci de ani, între 1896 şi 1967, cu puţine întreruperi, Arghezi a scris pentru toate publicaţiile importante ale vremii. A scos de unul singur ziarul „Bilete de papagal", în patru serii, iar mai înainte revista „Cronica", a colaborat la „Linia dreaptă" a prietenului său Vasile Demetrius, la „Viaţa socială" şi „Facla" lui N.D. Cocea, la „Seara" lui Bogdan-Piteşti înainte de 1916, la „Gazeta Bucureştilor" în anii ocupaţiei, la „Hiena" lui Pamfil Şeicaru, la „Adevărul literar şi artistic", la „Informaţia zilei" şi la altele în interbelic, la „Adevărul" după 1944, la „Contemporanul" sau la „Gazeta literară".

„Biografii vor încerca să găsească atitudinilor scriitorului o coerenţă sau o ideologie. Sunt totuşi prea mari variaţii şi un caracter prea apăsat personal în simpatiile şi antipatiile publicistului, care se des¬parte de unii contemporani tot aşa de pe nepusă masă cum îi îmbrăţişează pe alţii", precizează Nicolae Manolescu, în „Istoria critică a literaturii române. 5 secole de literatură" (Editura Paralela 45). Criticul mai punctează: „Un rol l-a jucat pecuniarul. Arghezi se lăsa plătit, din ce în ce mai gras, şi nu pregeta să plătească, la rândul lui, poliţe celor care-i tăiau subvenţia".

Trimis în lagăr

Dupa izbucnirea Primului Război Mondial, Arghezi a scris articole împotriva taberei politice conduse de Partidul Naţional Liberal şi de grupul de susţinători ai lui Take Ionescu, care doreau ca România să intre în razboi alături de puterile Antantei. A susţinut unirea Basarabiei cu Vechiul Regat, detestând alianţa implicită cu Rusia Imperială. Între 1918 - 1919 a fost închis, împreună cu 11 ziarişti şi scriitori (printre care şi Ioan Slavici), la penitenciarul Văcăreşti, fiind acuzat de trădare, pentru colaborarea cu autorităţile germane de ocupaţie. 

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, poetul a publicat şi articole antifasciste, culminând cu un virulent pamflet „Barone", împotriva baronului von Killinger, reprezentantul Germaniei hitleriste la Bucureşti. După acest act sfidător a fost arestat şi trimis pentru un an în lagărul de la Târgu Jiu (1943). „Într-o singură privinţă, Arghezi a dovedit o atitudine precisă şi neschimbată,  şi anume faţă de germani şi de civilizaţia lor, şi tocmai aceasta i-a atras neplăceri", subliniază Nicolae Manolescu, în „Istoria critică a literaturii române".

De la detenţie la omagiere

În 1948 a apărut în „Scânteia", în patru episoade, articolul articolul lui Sorin Toma intitulat „Poezia putrefacţiei sau putrefacţia poeziei", în care autorul, printre altele, sancţionează un „urât mirositor vocabular" în scriitura lui Arghezi. Ameninţat cu moartea în finalul articolului, Arghezi a fost interzis şi  s-a retras din viaţa publică în casuţa de la Mărţisor unde va supravieţui din traduceri şi din vânzarea cireşelor.

Între 1952 şi 1967, poetul este „reabilitat" treptat, la sugestia lui Gheorghiu-Dej, fiind distins cu premii şi titluri, ales membru al Academiei Romane şi sărbătorit, cu mari elogii, ca poet naţional la aniversarea a 80 şi, respectiv, a 85 de ani. S-a bucurat de avantaje în regimul comunist, scriind poezii  pe placul acestuia. A murit la 14 iulie 1967, la vârsta de 87 de ani, fiind îngropat la Mărţişor, lângă credincioasa Paraschiva, cea care prin simplitatea ei a transformat locul într-o „grădină".

ZOOM

A condus câteva publicaţii de mare prestigiu precum „Cronica" (1915-1916), „Cugetătorul românesc" (1922-1923) şi mai ales „Bilete de papagal" (1928-1930, 1937-1938). Abia în anul 1927, la vârsta de 47 de ani, i-a apărut primul său volum de versuri, „Cuvinte potrivite".

Opera

1927 Cuvinte potrivite, poezii
1929  Icoane de lemn, tablete
1930 Poarta neagră, tablete
1931 Flori de mucigai, poezii
1933 Tablete din Ţara de Kuty, povestiri swiftiene
1934  Ochii Maicii Domnului
1935 Cărticica de seară, poezii
1934 Cimitirul Buna-Vestire, roman parabolic
1936 Versuri
1937 Ce-ai cu mine vântule?
1942  Lina, roman
1943 Eminescu, studiu critic
1946 Versuri alese
1946  Bilete de papagal
1948 Prisaca, poeme pentru copii
1955 1907-Peisaje
1955  Pagini din trecut, publicistică
1955 Cântare omului
1961 Frunze
1963 Poeme noi
1964 Cadenţe
1965 Silabe
1965 Răzleţe
1965 Versuri lungi
1966 Ritmuri
1967 Litanii
1967 Noaptea