Apreciat în străinătate, contestat în ţara natală

Lui Gao Xingjian i s-a decernat Premiul Nobel pentru Literatură, dar China i-a pus la îndoială meritele. Distincţia i-a fost acordată pentru „opera sa de o amară intuiţie şi de mare ingeniozitate lingvistică, care a deschis un drum nou pentru romanul şi dramaturgia din China“.

Gao Xingjian s-a născut în Ganzhou, provincia Jiangxi (estul Chinei), la 4 ianuarie 1940. Din cauza scrierilor sale considerate subversive, avea să se autoexileze în Franţa la sfârşitul anilor '80, obţinând cetăţenie franceză.

Mai citiţi şi:

VIDEO Comunismul, o comedie mai degrabă cenuşie

Înclinaţiile artistice ale tânărului Gao, care picta, scria şi cânta la vioară, au fost încurajate de la început de mama sa, actriţă amatoare şi cititoare de literatură occidentală. Mai târziu, Gao a studiat literatură franceză la Institutul de Limbi Străine din Beijing, pe care l-a absolvit în 1962.

În timpul revoluţiei culturale din China (1966 - 1976), Gao a fost trimis la reeducare pentru şase ani. Scria deja, însă, temându-se că lucrările îi vor fi descoperite, şi-a ars o valiză plină cu manuscrise.

Cenzură şi interdicţie

Mai târziu a mărturisit: „Întotdeauna m-a obsedat dorinţa de a scrie. Ea mi-a adus neplăceri şi suferinţe în China, dar nu m-am oprit niciodată. Chiar şi în perioada cea mai grea am continuat să scriu în taină, fără să mă gândesc că într-o zi o să fiu publicat".

După reeducare, a lucrat ca traducător. Abia în 1979 i-a apărut prima povestire, a obţinut pentru prima dată permisiunea de a călători în străinătate şi a vizitat Italia şi Franţa. În 1980-1987 a publicat eseuri, povestiri şi piese de teatru în reviste literare chineze şi patru volume, două dintre ele de teorie literară.

Xingjian a adus în cultura chineză teatrul experimental şi absurd, traducând opere de Samuel Beckett şi Eugen Ionescu. Propriile sale piese de teatru arătau o ruptură de teatrul chinez modern şi o apropiere de teatrul absurd. „Semnal de alarmă", spectacol jucat în 1982 pe scena Teatrului de Artă din Pekin, şi „Staţia de autobuz" (1983) n-au fost pe placul cenzurii chineze, fiind interzise imediat. Dar Xingjian nu s-a oprit şi a publicat„Monologul" în 1984, piesă care a dus la interzicerea definitivă a tuturor spectacolelor după piesele sale.

Pledoarie pentru om

În 1987, Xingjian pleca la Paris şi, un an mai târziu, se stabilea definitiv acolo ca refugiat politic. În 1982, începuse cel mai important roman al său, „Muntele sufletului", apărut abia în 1995. Cartea descria călătoria iniţiatică a unui personaj ce străbate China în căutarea rădăcinilor şi a împăcării cu propria viaţă. Tot în exil a scris „O undiţă pentru bunicul" (1997) şi romanul autobiografic „Biblia unui om" (2000). Acesta din urmă are în centru revoluţia culturală din China.

În cărţile sale se simte scepticismul faţă de orice mentalităte autoritară. Într-un eseu, scriitorul îşi mărturisea credinţa că „menirea literaturii nu este să se preocupe de politică, ci să fie o expresie a individualismului pur".

Renegarea premiului

Gao Xingjian şi-a câştigat existenţa lucrând ca artist vizual, şi nu din literatură. În anul 2000, când Academia Suedeză a anunţat că el este laureatul Premiului Nobel pentru Literatură, Ministerul de Externe al Chinei a susţinut că distincţia este o manevră politică cu care naţiunea chineză nu se mândreşte.

Membrii Partidului Comunist au făcut analize care să arate dacă scriitorul merita prestigiosul premiu. După ani întregi în care Xingjian criticase guvernul chinez pentru abuzurile săvârşite, acesta nu făcea decât să comită încă un abuz.

Bucuria existenţei

„Nu mai trăieşti în umbra altor oameni şi nici nu mai descoperi în această umbră inamici imaginari. Pur şi simplu ai păşit în afara umbrei, ai încetat să inventezi absurdităţi şi fantasme şi te afli acum într-o întindere vastă, goală şi liniştită. Ai păşit în această lume dezbrăcat şi fără griji şi nu e deloc necesar să iei ceva cu tine când pleci şi, chiar de ai vrea, nu ai putea. Singura ta spaimă este moartea indescifrabilă. Îţi aduci aminte că frica ta de moarte a început în copilărie şi că atunci era mult mai teribilă decât acum". (fragment din „Biblia unui om")

Autoexil

Gao Xingjian a condamnat public Partidul Comunist Chinez pentru masacrul din Piaţa Tiananmen, din vara lui 1989, în care au fost ucişi în jur de 3.000 de protestatari. Nu s-a întors niciodată în ţara natală, devenind, în 1997, cetăţean francez.