A murit regizorul Cornel Todea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Regizorul Cornel Todea, directorul Teatrului Ion Creangă din Bucureşti, a decedat joi, la vârsta de 76 de ani, au declarat pentru MEDIAFAX angajaţii instituţiei de spectacole. El fusese internat într-un spital din Capitală.

Cornel Todea, directorul Teatrului "Ion Creangă" din Bucureşti - funcţie pe care a ocupat-o din 1991 -, s-a născut pe 18 noiembrie 1935, la Cluj. A urmat, între anii 1954 - 1959, Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografie "I. L. Caragiale", Facultatea de Teatru, specializarea Regie, Bucureşti, şi era doctor în arte.

Tragicul eveniment a survenit în a doua zi de desfășurare a celei de-a XV-a ediții a Galei Tânărului Actor HOP de la Mangalia, inițiată și coordonată de cunoscutul regizor, scrie revista Yorick (www.yorick.ro). 2012 este primul an în care Cornel Todea nu a urcat pe scenă pentru a deschide evenimentul organizat de UNITER la Mangalia.

Printre spectacolele montate de Cornel Todea la Teatrul "Ion Creangă" se numără: "Cărăbuşii", după o povestire de Stanislaw Ignacy Witkiewicz (premiera pe 1 octombrie 2011); "Un lup, o capră şi trei iezi", scenariu de Monica Patriciu, după Ion Creangă (premiera 10 octombrie 2009); "Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici" (premiera 6 octombrie 2007); "Harap Alb", după Ion Creangă (premiera pe 14 mai 2005), "Pinocchio" după Carlo Collodi (premiera pe 14 februarie 2003).

Citiți și: Curtea de Apel Bucureşti: Regizorul Cornel Todea a colaborat cu Securitatea

În noiembrie, anul trecut, Cornel Todea a primit verdictul de colaborator al Securităţii din partea CNSAS. În dosarul CNSAS se preciza că Todea ar fi fost "turnător" încă de la vârsta de 15 ani, relaţia cu Securitatea a directorului Teatrului "Ion Creangă" începând în 1950. Elevul Todea ar fi semnat un angajament "pentru acoperirea informativă a colegilor de clasă".

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite