Spitalele-hotel ale bugetarilor de lux vor fi în curând accesibile tuturor cetăţenilor, susţine Ministrul Sănătăţii din Republica Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Andrei Usatâi a promis că în 2012, statutul mai multor instituţii medicale speciale va fi schimbat, astfel ca toată lumea să se poată trata în Spitalul Ministerului de Interne, a Cancelariei de Stat şi a Ministerului Transporturilor.

Anterior ziarul „Adevărul" a arătat condiţiile în care se tratează poliţiştii, miniştii, deputaţii, dar şi angajaţii Căilor Ferate ale Moldovei. Saloanele sunt dotate cu covoare persane, televizoare de ultimă generaţie şi sonerii pentru chemat asistenta medicală, iar tratamentul se face cu aparate ultramoderne.

Vezi aici imagini:

GALERIE FOTO Iată ce spitale de lux şi-au construit demnitarii din Republica Moldova!

Ministrul Sănătăţii a promis că şi cetăţenii de rând vor putea beneficia de condiţiile unui hotel de cinci stele atunci când se tratează.

„Sistemul sănătăţii este eficient atunci când este integrat. Astăzi spitalele sunt gestionate de către mai mulţi fondatori. Spitalul Cancelariei de Stat, a Ministerului de Interne şi cel al Ministerului Transporturilor ar trebui să treacă în subordinea Ministerului Sănătăţii, astfel încât să poată contribui la formarea fondului de asigurări medicale şi, iar tratamentul în aceste intituţii să fie accesibil pentru toată lumea“, a declarat Andrei Usatâi, ministrul Sănătăţii.

El a adăugat că această reformă va fi făcută în 2012.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite