Bruxelles-ul cere noi reguli pentru Schengen/Franţa insistă pe condiţii anti-corupţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Franţa este principalul stat care se opune aderării României la Schengen
Franţa este principalul stat care se opune aderării României la Schengen

Clauză de suspendare din Schengen, vizite neanunţate, evaluări anuale chiar dacă nu mai sunt controale la graniţe - acestea sunt regulile pe care Comisia Europeană le cere pentru spaţiul Schengen.

Corupţia şi evaluarea pe justiţie ar trebui şi ele introduse ca şi criteriu în evaluările spaţiului fără frontiere, presează Franţa.

Urmăreşte, pe Adevărul Europa, ce au spus astăzi experţii Franţei în Parlamentul European

Comisia de Libertăţi Civile, Justiţie şi Afaceri Interne din Parlamentul European (PE) a discutat în această după amiază despre noi reguli ale Europei fără frontiere prin care se introduc mai multe controale, evaluări dar şi sancţiuni pentru membrele Schengen. Sancţiunile se referă la posibilitatea suspendării din Schengen a unui stat, în momentul în care sunt dovezi că nu respectă regulile spaţiului fără frontiere.

Clauză de suspendare

Raportorului PE pe dosarul Schengen, Carlos Coelho, a precizat că noul sistem de evaluare nu va intra în vigoare până la sfârșitul acestui an. "Noile criteriie de evaluare se vor înmulți, dar trebuie să îndeplinească două condiții importante: să se aplice tuturor statelor membre Schengen, iar suspendarea drepturilor unui membru să fie posibilă pe baza unor dovezi foarte concrete", a declarat, pentru Adevărul Europa, Carlos Coelho. La ultima evaluare a României, mai multe ţări au propus admiterea aderării la Schengen dar cu posibilitatea invocării unei aşa numite "clauze de suspendare".

Clauză anti-Franţa

Raportorul PE pe Schengen susține şi stabilirea unor clauze "anti-subiectivitate" în noul regulament. Mai exact, Franța nu va putea suspenda drepturile României doar pe baza unui argument general referitor la nivelul ridicat de corupție, decât dacă toate statele membre decid că situația din această ţară reprezintă un pericol pentru securitatea Schengen. Experţii cehi au spus că ar trebui să existe şi sancţiuni de natură nefinanciară cum ar fi suspendarea unui stat membru. "Din păcate, prin actualele practici, care se referă doar la inspecţii suplimentare sunt ineficiente", susţin experţii.

Citeşte şi Compromisul pe Schengen în cazul României şi Bulgariei: aderare pe bucăţi sau cu clauză de suspendare

Ce schimbă noul regulament

Propunerea pentru noul mecanism Schengen vine din partea Comisiei Europenene care vrea să preia controlul deciziei în această chestiune şi susţine că actualele reguli nu sunt coresponzătoare.

"Normele privind coerența și frecvența evaluărilor nu sunt clare, nu se fac vizite neanunțate la fața locului, nu sunt analize de risc şi nici nu este urmărită aplicarea recomandărilor făcute după vizite", arată propunerea. O altă vulnerabilitate se referă la cunoştinţele juridice şi experienţa practică a experţilor Schengen.

"Trimiterea unui expert din fiecare stat membru pentru fiecare vizită la fața locului ar putea avea un impact negativ asupra eficienței exercițiului. Trebuie stabilit un număr corespunzător de experți care să participe la vizite", se arată în propunere. De asemenea, vor fi introduse programe multianuale și anuale pentru vizitele la fața locului, anunțate sau neanunțate.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite