Baconschi: Mulţumim Finlanda. Nu-mi fac iluzii că Olanda îşi va schimba poziţia pe Schengen anul acesta

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Teodor Baconschi, ministrul de Externe al României
Teodor Baconschi, ministrul de Externe al României

Ministrul român de externe Teodor Baconschi a anunțat luni seară (14 noiembrie) că Finlanda acceptă parțial aderarea României și Bulgariei la spațiul comun fără frontiere Schengen, ceea ce aduce România mai aproape de aderare, chiar dacă Olanda va continua să se opună cu vehemență cel puțin până la sfârșitul acestui an.

„Nu-mi fac mari iluzii că Olanda îşi va flexibiliza poziţia până la Consiliul din decembrie", a spus Baconschi. "Dar suntem aproape," a adăugat acesta, amintind că Franța și Germania sprjină aderarea României și Bulgariei la spațiul comun fără frontiere, precum și Parlamentul European, Comisia Europeană și șeful Consiliului European, Herman Van Rompuy, care la ultimul consiliu al miniștrilor de justiție și afaceri interne (JAI) a propus aderarea în trepte a României, mai întâi cu granițele aeriene și maritime în martie 2012, iar apoi prin luarea unei decizii în iulie 2012 privind aderarea cu granițele terestre.

"Acesta este un pas foarte important pentru a obține unanimitate în Consiliu," a spus Baconschi, anunțând, de fapt, primele vești bune din ultimul an privind aderarea României la spațiul Schengen, care era, inițial, prevăzută pentru prima jumătate a anului acesta (2011).

Ministrul român de externe l-a invitat pe omologul său finlandez să viziteze România la începutul anului viitor(2012) și a mai invitat ofițeri finlandezi să se alăture celor români în punctele de frontieră, pentru a-i asigura că granițele sunt păzite conform regulilor Schengen.  

FOTO (jos): Odată cu aderarea României la zona Schengen sporesc şi măsurile de securitate la hotarele ţării

Odată cu aderarea României la zona Schengen sporesc şi măsurile de securitate la hotarele ţării

Potrivit şefului diplomaţiei române, Finlanda şi-a exprimat "parţial opinia", aşteaptând cu "speranță" încă o evaluare pe raportul UE privind progresele în privinţa sistemului judiciar (al Mecanismului pentru Cooperare și Verificare, MCV) în februarie, dar "e constructivă, mai flexibilă şi în căutarea unei soluţii". Baconschi a lăudat "mișcările spectaculoase" înregistrate recent în lupta împotriva corupției din România și a spus că acestea "atestă virilitatea sistemului, dorința de reformă și independența factorului judiciar". 

Ministrul Afacerilor Europene de la Helsinki, Alexander Stubb, a declarat luni (14 noiembrie) că ţara sa nu se mai raliază opoziţiei Olandei şi a devenit adepta variantei de compromis, aderarea în etape a României şi Bulgariei.  Baconschi a declarat în această după-amiază, la Bruxelles, că autorităţile de la Helsinki luaseră vineri (11 noiembrie) decizia de a susţine actualul compromis pe Schengen - o aderare în etape.

La Consiliul JAI din septembrie, Olanda şi Finlanda au respins compromisul susţinut de celelalte state membre privind aderarea României şi Bulgariei la Schengen, sub motivul că cele două țări nu au făcut suficiente progrese în combaterea corupţiei, deși acestea îndeplinesc cerinţele tehnice necesare.

Ministrul olandez pentru imigrație Gerd Leers a declarat atunci că nu își va schimba poziția cel puțin până la următorul raport pe justiție din cadrul Mecanismului pentru Cooperare și Verificare (iunie 2012). Raportul MCV interimar, pe care îl așteaptă finlanzii, va fi prezentat în februarie 2012. "În februarie mă mai gândesc," a spus și ministrul olandez Leers.

Conform unor oficiali UE există însă "mai multe țări" care nu sunt de acord cu felul în care românii și bulgarii își păzesc granițele, frontiere care ar deveni, o dată cu intrarea în spațiul comun Schengen, porțile de la intrare ale tuturor statelor membre.

"Mai există și anumite alegeri prezidențiale în unele state membre anul viitor, ceea ce ar îngreuna aderarea României și Bulgariei cu granițele terestre, în 2012," spunea, în urmă cu o lună, un diplomat senior din Bruxelles. Franța, un stat care a cerut anul trecut (2010) amânarea aderării celor două țări la spațiul comun fără frontiere, se îndreaptă spre noi alegeri prezidențiale în 22 aprilie și 6 mai 2012. Extinderea spațiului Schengen este o problemă "foarte sensibilă", care a fost discutată "intens" înaintea ultimul consiliu JAI, au confirmat surse ale președinției poloneze.

Citește și: Europarlamentar finlandez: Finlanda are o poziție foarte dură față de aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite