Comisia Europeană: Încetarea monitorizării pe justiţie în cazul României este o decizie a Bruxelles-ului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Încheierea Mecanismului de Verificare şi Cooperare (MCV) prin care justiţia din România este încă monitorizată este o decizie a Comisiei Europene (CE), a declarat astăzi, la Bruxelles, Mark Gray, purtător de cuvânt al instituţiei.

El a răspuns astfel întrebărilor jurnaliştilor legate de riposta lui Teodor Baconschi, ministrului român de externe, care a avertizat, într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Adevărul Europa, că România ar putea „denunţa unilateral” acordul de monitorizare pe justiţie stabilit prin MCV câtă vreme acesta este invocat în chestiunea Schengen.  



Purtătorul de cuvânt al CE, Mark Gray, a arătat că România şi Bulgaria şi-au asumat, la momentul aderării la Uniunea Europeană, că vor îndeplini criteriile legate de reforma sistemului judiciar şi lupta împotriva corupţiei. „A fost o decizie a Comisiei, luată la sfârşitul lui 2006, prin care s-a stabilit Mecanismul de Verificare şi Cooperare. În ultimii patru ani am văzut diferite progrese, iar evaluările Comisiei arată că multe dintre ele nu ar fi fost posibile fără Mecanismul de Verificare şi Cooperare”, a spus Gray. El a dat ca exemplu Direcţia Naţională Anticorupţie şi adoptarea noilor coduri, cel penal şi civil, precum şi codurile de procedură.

Procedural, încetarea treptată a Mecanismului de Verificare şi Cooperare va fi bazată pe o decizie a Comisiei după îndeplinirea celor patru obiective la care acesta se referă. Acest lucru poate fi realizat cel mai bine prin contiunarea angajamentelor politice pentru reformă şi prin cooperare între România şi Comisia Europeană”, a spus Gray.

Întrebat explicit dacă un stat membru poate renunţa unilateral la MCV aşa cum şeful diplomaţiei române a avertizat, purtătorul de cuvânt al CE a fost foarte clar: „Este decizia Comisiei!”

image


CITEŞTE Riposta României la opoziţia statelor europene de la ne primi în Schengen

CITEŞTE Reacţiile societăţii civile la ameninţarea Ministerului de Externe de a renunţa la monitorizarea pe justiţie

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite