Libertăţile lui Severin: arestat − nu, percheziţionat − da!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un vot în plenul Parlamentului European pentru ridicarea imunităţii eurodeputatului Adrian Severin ar permite procurorilor anticorupţie să înceapă imediat ancheta. Comisia pentru Afaceri Juridice a votat deja pentru ridicarea imunităţii europarlamentarului român. Un vot similar este anticipat şi mâine în plenul de la Bruxelles.

Citiţi şi:

Severin, zdrobit la Bruxelles  în unanimitate

Raportorul italian Francesco Enrico Speroni, cel care a propus Comisiei pentru Afaceri Juridice (JURI) ridicarea  imunităţii eurodeputatului Adrian Severin, după solicitarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie, a menţionat că acesta poate fi anchetat în cauză, dar fără ca "alte libertăţi ale deputatului să fie afectate".

Interpretările pentru această recomandare au fost însă diferite. Potrivit unor membri ai comisiei JURI a Parlamentului European, aceste libertăţi s-ar referi la posibilitatea ca Severin să fie reţinut sau arestat. Solicitarea procurorilor anticorupţie din România, adresată Parlamentului European, s-a referit însă, în această etapă, doar la ridicarea imunităţii parlamentare pentru ancheta sub acuzaţiile de trafic de influenţă şi luare de mită şi nu la alte măsuri judiciare.

La judecată, ca omul de rând

Ancheta nu a avansat deloc în dosarul „Euroşpaga", în care Adrian Severin, unul dintre eurodeputaţii cu cea mai consistentă avere, a fost înregistrat de reporterii de la „The Sunday Times" în timp ce accepta plata a 100.000 de euro pentru servicii de consultanţă cu angajamentul de a introduce amendamentele cerute de „client", au precizat surse judiciare pentru „Adevărul Europa". Procedura legată de imunitate a blocat orice măsură juridică. Dacă imunitatea îi va fi ridicată, susţin surse judiciare, procurorii vor putea să înceapă ancheta, inclusiv percheziţiile.  

Vicepreşedintele Comisiei JURI, Sebastian Bodu, martor în dosarul „Euroşpaga", a precizat însă că libertăţile la care se referă raportorul italian implică acţiunile pe care un eurodeputat le poate face în timpul mandatului. „Afectarea altor libertăţi se referă la opinii. Nouă aici nu ni se pot îngrădi opiniile şi, aşa cum a interpretat domnul Speroni, probabil nici cele în calitate de deputat. Adică, dacă ai făcut ceva în calitate de deputat, atunci eşti protejat de imunitate", a declarat Bodu.

 În momentul în care un europarlamentar rămâne fără imunitate el va fi anchetat ca un simplu cetăţean. Dacă aceasta îi va fi ridicată, susţin surse judiciare, procurorii vor putea să înceapă ancheta inclusiv percheziţiile. „Percheziţie? Şi ce să găsească în biroul lui. Ce? În afară de e-mailul către mine, ce ar fi putut să mai dea? E-mailul către pseudofirmă? L-a publicat deja toată lumea!", a adău­gat Bodu.

Severin: „Sunt complet nevinovat"

Eurodeputatul Adrian Severin a anunţat imediat după decizia de luni seară a Comisiei pentru Afacaeri Juridice că se consideră în continuare „complet nevinovat". „Am convingerea că adevărul în legătură cu înscenarea şi provocarea puse la cale împotriva mea vor ieşi la lumină. Salut orice hotărâre care deschide calea către o asemenea cercetare", a spus Severin. El nu a fost prezent la decizia colegilor săi europarlamentari din Comisia JURI. El a adăugat că aşteaptă decizia „definitivă" şi „oficială" a Parlamentului European de mâine şi se va pronunţa apoi asupra acesteia.

Avere de un milion de euro

Adrian Severin are în conturile din ţară şi din străinătate peste un milion de euro, potrivit ultimei declaraţii de avere.  Europarlamentarul a depus în 2010, în conturi, 150.000 de euro, care s-au adăugat celor 870.000 din anii precedenţi. Severin a avut anul trecut încasări din şapte surse de venit, pe lângă indemnizaţia de la Parlamentul European. El are 20 de conturi în şase bănci diferite din România şi din străinătate. A declarat ca surse de venit pe anul trecut 74.364 de euro de la Parlamentul European, 5.381 de euro de la Universitatea „Titu Maiorescu", 4.112 euro de la Universitatea Bucureşti şi 6.061 de euro de la Institutul „Ovidiu Şincai", unde este director-coordonator. De asemenea, a declarat că a avut venituri şi din activităţi de consultanţă.

"Salut orice hotărâre care deschide calea către o asemenea cercetare."
Adrian Severin
europarlamentar

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite