Europa admite că are o problemă cu dictatorii

Controverse UE nu s-a dat în lături de la cooperarea cu liderii autoritari ai lumii musulmane. Acoperire politică şi morală a existat: erau lideri care se opuneau terorismului şi asigurau stabilitate în relaţiile politice. Vor declanşa revoluţiile din nordul Africii o schimbare de abordare la Bruxelles? Marţi, comisarul pentru Extindere, Stefan Fule, şi-a turnat cenuşă în cap – un posibil semn.

Când preşedintele uzbec Islam Karimov păşea, alături de preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, pe covorul albastru de la Bruxelles, pe 25 ianuarie, furtuna din lumea islamică nu se transformase încă în taifun. În Tunisia, Ben Ali căzuse, dar încă se mai putea paria pe supravieţuirea lui Mubarak. Gaddafi părea intangibil.

Citiţi şi:

Florin Marinescu, fosta gardă de corp a dictatorului comunist: „Ceauşescu era dominat de Elena"

Dar cine este Islam Karimov? Unul dintre cei mai odioşi dictatori de pe planetă. Conduce ţara cu mână de fier încă din 1990. În 1995 a câştigat cu unanimitate de voturi un referendum menit să-i prelungească mandatul până în 2000. După care s-a ales din nou, în urma unui scrutin în care până şi singurul contracandidat a declarat, la urmă, că a votat pentru Karimov! Însă viaţa lui de dictator nu a fost totdeauna simplă. În 2005 a avut şi el parte de o revoltă, precum azi liderii nord-africani, dar pe care a rezolvat-o printr-un masacru.
Prezenţa lui Karimov la Bruxelles era legată, desigur, de gazul natural şi bumbacul pe care Uzbekistanul le deţine, iar Europa şi le doreşte. Motive suficiente pentru un exerciţiu viguros de realpolitik. Mai mult: vizita la Bruxelles a dictatorului uzbec venea la mai puţin de două săptămâni după turneul preşedintelui Barroso în Azerbaidjan şi Turkmenistan. Un turneu care, s-a spus la Bruxelles, a adus proiectul Nabucco mai aproape de realitate. Azerbaidjanul este o republică dinastică, la discreţia familiei Aliev. Iar Turkmenistanul este terenul de joacă al lui Gurbangulî Mialikgulîievici Berdimuhamedov. Acesta îi urmează cu succes mult mai celebrului Saparmurat Niyazov, posesor încă din timpul vieţii a unei uriaşe statui de aur, care se învârteşte literalmente după soare, în capitala ţării, Aşkabat.

Comisarul Fule: „Să arătăm smerenie!"

Marţi, în cadrul Comisiei pentru Afaceri Externe a Parlamentului European, comisarul pentru Extindere, Stefan Fule, a rostit un discurs considerat de mulţi observatori ca fiind neobişnuit de dur pentru un înalt demnitar european. „Trebuie să arătăm smerenie faţă de trecut. Europa nu a fost suficient de vocală în apărarea drepturilor omului şi a forţelor democratice. Prea mulţi dintre noi au căzut pradă presupunerii că regimurile autoritare au fost o garanţie a stabilităţii în regiune. Nu spun că tot ceea ce am făcut a fost greşit, ci, mai degrabă, că Europa trebuie să fie fidelă faţă de valorile sale şi să stea de partea democraţiei şi a dreptăţii sociale. Mulţimile de pe străzile din Tunis, Cairo şi din altă parte s-au luptat în numele valorilor noastre comune. Acest lucru înseamnă că trebuie să lucrăm astăzi cu ei, nu cu dictatorii care, în timp ce vorbim, îşi omoară cu sânge rece propriile popoare.

Da, s-ar putea să ne confruntăm cu creşterea fluxurilor de migraţie. Da, va exista un vid politic în ţările nou democratizate, inclusiv o vizibilitate crescută a partidelor islamiste. Da, s-ar putea să crească preţul la petrol şi să pierdem investiţii şi afaceri. Da, poate exista un potenţial război civil şi instabilitate în Libia. Cu toate acestea, trebuie să avem în vedere aceste riscuri, fără a pierde din vedere obiectivul nostru comun pe termen lung: o Africă de Nord democratică, stabilă, prosperă şi paşnică", le-a transmis comisarul Fule eurodeputaţilor din Comisia pentru Afaceri Externe.

Promovarea valorilor are un preţ

Dar alegerea promovării valorilor în locul clasicului realpolitik nu este simplă. UE se învecinează cu multe zone de instabilitate. La sud, revoluţiile nord-africane. La răsărit, conflictele  îngheţate din Transnistria şi zona Mării Negre, Orientul Mijlociu, Iranul. Circa 70 la sută din necesarul energetic al Uniunii Europene vine din zone considerate în acest moment potenţial instabile. La summitul din 4 februarie, liderii europeni au răspuns provocării convenind asupra unificării sistemelor de transport ale energiei şi materiilor prime energetice. Aceasta ar permite ajutorarea regiunilor afectate, la un moment dat, de oprirea livrărilor. Dar proiectul are limita sa: poate funcţiona în condiţiile unor crize regionale, dar nu în cazul unei instabilităţi generalizate.

Cât de mult poate suporta economia europeană, în refacere fragilă, creşterea preţului petrolului? Comisarul pentru Afaceri economice şi monetare, Olli Rehn, aprecia marţi, la Bruxelles, că o creştere cu 10 procente a preţului petrolului ar putea „costa" zona euro cam 0,1 la sută din PIB.

Calculele pentru acest an indică un nivel mediu al preţului petrolului în jurul a 100 de dolari, ceea ce ar fi încurajator, aprecia comisarul Rehn. Există o singură problemă: analiza este realizată cu metodele standard. În cazul unei instabilităţi politice generalizate, metoda standard nu mai are relevanţă şi intrăm pe terenul incertitudinilor.

Omul nostru din Kîrgîzstan

Există însă şi o rază de speranţă. Marţi, pe covorul albastru de la Bruxelles, a păşit preşedintele Kîrgîzs tanului, Roza Otunbayeva, la invitaţia preşedintelui Parlamentului European, Jerzy Buzek. Este o femeie, fost diplomat sovietic, venită la putere în aprilie 2010, ca urmare a unei revoluţii ce a generat fuga preşedintelui în exerciţiu, Kurmanbek Bakiev. "Ea e speranţa noastră în Asia Centrală", afirma un membru al Comisiei pentru Afaceri Externe a PE. Otunbayeva a făcut impresie bună şi s-a întreţinut cu europarlamentarii într-o engleză perfectă.

"Prea mulţi dintre noi au căzut pradă presupunerii că regimurile autoritare au fost o garanţie a stabilităţii în regiune."
Stefan Fule comisarul european pentru Extindere