Grevă pentru jobul de vis în UE: Cum luptă conţopiştii europeni ca să-şi păstreze privilegiile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sindicatele funcţionarilor UE ameninţă cu greva după ce au eşuat negocierile cu Executivul european, căruia statele membre îi cer să mai taie din cheltuielile cu angajaţii.

Guvernele naţionale au cerut, printr-o scrisoare adresată CE, ca, în acord cu măsurile de austeritate la care sunt supuse popoarele lor, şi salariile funcţionarilor UE să fie măcar îngheţate dacă nu pot fi scăzute.  Propunerea care se discută acum urmăreşte reducerea cheltuielilor cu angajaţii în instituţiile UE cu un miliard de euro, până în 2020. Printre măsuri: reducerea personalului - „o armată" de aproximativ 55.000 de angajaţi - cu cinci procente, săptămâni de lucru mai lungi - de la 37.5 la 40 de ore şi creşterea vârstei de pensionare de la 63 până la 65 de ani. Sindicatele se opun şi sugerează ca reducerile de salarii să se facă de la funcţionarii cu salariile cele mai mari, de 213.000 de euro pe an. 

Cel mai mic salariu: 2.300 de euro

„Sindicatele şi asociaţiile de personal au răspuns la această propunere cu un categoric „Nu!", a spus una dintre uniunile sindicale membrilor săi, potrivit „The Telegraph".  „Atractivitatea serviciului civil european s-ar deteriora", au mai spus sindicaliştii. Shane Frith, directorul think thankului „New Direction" din Bruxelles, care a lansat luna trecută un studiu care arată cum se pot tăia 25% din cheltuielile Parlamentului European, a declarat, pentru „Adevărul Europa", că ameninţarea cu greva arată cât de rupţi sunt funcţionarii UE de realitatea din pieţe. „Sunt oameni în mediul privat care nu au beneficiile lor şi lucrează mai mult de 40 de ore pe săptămână", a spus Frith, care a fost de acord că un post de funcţionar UE este „un job de vis pentru mulţi expaţi".

Iată privilegiile unui job de vis

Potrivit statisticilor Comisiei, doar 80 de angajaţi au demisionat din 2008 - dintr-un total de aproximativ 50.000. De ce este însă atât de atactivă o slujbă de funcţionar public la UE, chiar şi departe de casă, în clădiri mari, gri şi impersonale? Explică chiar site-urile de recrutare ale acestor instituţii. Sistemul de carieră al CE este complicat, dar cel care vrea să aplice - în ultimul an, concurenţa a fost de 51.000 de candidaţi, din care au rămas doar 308 - are 16 categorii de salarizare.

Salariul lunar de bază pentru un angajat al Comisiei Europene începe de la 2.300 de euro pe lună pentru un nou „recrutat" cu cel mai mic nivel de experienţă (grupa AST1) şi ajunge în jurul valorii de 16.000 de europe lună pentru „top level" (grupa AD 16). Salariul de bază lunar este doar punctul de plecare. Urmează „alte beneficii".

Dacă aţi părăsit ţara de origine ca să veniţi să lucraţi pentru Comisia Europeană, aveţi dreptul la o indemnizaţie de expatriere echivalentă cu 16% din salariul de bază", spune fişierul pentru traseul de carieră.

Indemnizaţii, scutiri de taxe şi concediu

Sunt disponibile şi unele alocaţii pentru familiile funcţionarilor Comisiei: alocaţia pentru locuinţă, pentru un copil în întreţinere, o indemnizaţie de învăţământ şi de o grădiniţă. „Ca funcţionar public european, salariul tău nu este supus impozitului pe venit naţional. În schimb, salariile plătite de Comisie sunt supuse unui impozit comunitar plătit direct în bugetul UE: o rată progresivă între 8% şi 45%", scrie site-ul CE.

Funcţionarii europeni au dreptul la concediu anual de 24 de zile lucrătoare. Se mai poate, de asemenea, acorda concediu pentru „timpul petrecut călătorind între ţara de origine şi locul de muncă". Pe lângă concediul legal, funcţionarii mai au şapte zile libere pentru sărbători legale şi încă 11 pentru perioada de Crăciun şi a vacanţei de vară.

Potrivit statutului serviciului civil al UE, funcţionarii UE ies în mod normal la pensie la 63 de ani, dar este posibil să beneficieze de pensionare anticipată, cu o pensie redusă de la vârsta de 55. Dar le este permis  să lucreze până la 67 de ani. Pensiile sunt plătite ca un procent din ultimul salariu de bază, până la maximum 70% din acesta.

Bunăstarea angajatului

„O serie de măsuri sunt în vigoare pentru a-l asigura pe cel care lucrează pentru CE  că duce o viaţă profesională, personală şi de familie sănătoasă", scriu site-urile de recrutare. Aceste măsuri vizează: concediul pentru creşterea copilului şi infrastructură pentru îngrijirea şi  şcolarizarea copiilor angajaţilor. „Comisia are o abordare holistică a tuturor aspectelor legate de bunăstarea la locul de muncă prin asigurarea accesului în locuri de agrement, sport şi cluburile culturale pentru personalul Comisiei şi a familiilor acestora, inclusiv atletism, dans, teatru, artă şi  schimburi lingvistice", mai scrie CE.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite