UPDATE: Social democraţii europeni îi cer lui Severin să renunţe la calitatea de europarlamentar/ De astăzi nu mai face parte din grupul politic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Biroul grupului socialiştilor europeni din Parlamentul European a anunţat  astăzi că europarlamentarul român Adrian Severin care deţinea şi funcţia de vicepreşedinte al S&D nu mai face parte din partid, urmare a scandalului "şpagă pentru amendamente".

Grupul social democraţilor din PE, condus de Martin Schultz, îi cere oficial lui Adrian Severin să renunțe nu numai la calitatea sa de membru al grupului, ci și la mandatul său de europarlamentar.

"Biroul îl invită pe Adrian Severin să demisioneze imediat ca membru al Parlamentului European şi să-și dea înapoi mandatul Partidul Social Democrat. Român (PSD)", au anunţat social democraţii.

Adrian Severin a anunţat ieri seară că ia în calcul retragerea „temporară" din grupul politic din care face parte. A trimis însă o scrisoare prin care cere demisia din grup anticipând excluderea sa. La Bucureşti, conducerea centrală a PSD a avut abia astăzi o poziţie fermă.

Citeşte şi: Liderul PSD de la Bucureşti îi cere lui Adrian Severin să demisioneze

Severin nu a luat în serios avertizările de ieri

Preşedintele socialiştilor europeni din PE, Martin Schulz, i-a cerut ieri lui Adrian Severin să demisioneze din grupul politic şi a avertizat că dacă acesta nu ia în serios recomandarea sa va propune excluderea din grup chiar dacă are funcţia de vicepreşedinte.

Eurodeputatul român Adrian Severin s-a întâlnit ieri seară, la Bruxelles, cu Martin Schulz şi, după discuţii, a acceptat că s-ar putea autosuspenda din grupul socialiştilor europeni pe durata investigaţiilor.

„Accept că sunt aperarenţe care nu sunt în favoarea mea. Înţeleg de asemenea presiunea pe colegii mei şi nevoie de a proteja imaginea colectivă şi sunt dispus să iau în considerare posibilitatea să mă suspend ca membru al Grupului social democrat şi, în consecinţă, din toate funcţiile pe care le deţin în acesta. Acest lucru înseamnă că mă pot retrage din grup pe durata perioadei de clarificare a acestei investigaţii", a spus Severin luni seară.

De ce au demisionat ceilalţi doi colegi, a fost întrebat Severin.

„Nu am comparat cazurile. Fiecare le-a evaluat în parte după propriile valori. Aceste comparaţii nu sunt relevante. Demisionând, facem două greşeli: odată acceptăm acuzaţiile. Dacă ele sunt false de ce să demisionez? Şi, în al doilea rând, facem exact ce vor cei care au pus în scenă acest teatru", a mai spus europarlamentarul român, vicepreşedinte al grupului social democrat.

Scrisoare de suspendare temporară

După ce în cursul zilei de ieri, Severin a acceptat să se suspende doar din funcţiile politice deţinute în ţară, după discuţia cu Martin Schulz europarlamentarul român a acceptat că s-ar putea suspenda, temporar, din delegaţia social democraţilor.

„Intenţionez să le scriu o scrisoare colegilor mei în această seară sau mâine dimineaţă. Nu vreau să îi forţez să adopte o atitudine care ar putea să arate lipsă de solidaritate. Şi înţeleg că trebuie să-i ajut şi trebuie să accept că sunt parţial vinovat pentru ceea ce pare să fie acest caz. Dar tot nu accept acuzaţiile.

Nu demisionez ca să le fac jocul

Demisia din Parlamentul European nu era luată în calcul de europarlamentarul român. „Acceptând prea devreme acuzaţiile şi aparenţele care au fost create nu aş face altceva decât să intru în jocul celor care vrut să submineze nu doar credibilitatea mea ci şi a instituţiei europene pentru care lucrez", a spus Severin

Citeşte şi vezi: Parlamentul European a deschis ancheta în cazul scandalului "Mită pentru amendamente"

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite