Contraatacul lui Adrian Severin: Nu demisionez, vreau să fiu judecat. Cine e Ponta de îmi cere să plec?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Eurodeputatul Adrian Severin este implicat în scandalul "Mită de la lobbişti"
Eurodeputatul Adrian Severin este implicat în scandalul "Mită de la lobbişti"

Eurodeputatul Adrian Severin a declarat în această seară, pentru Adevărul Europa, că nu demisionează din Parlamentul European, că cere să fie anchetat în scandalul „mită pentru amendamente" şi că are electorat care îl susţine.

Europarlamentar britanic: Sunt extrem de dezamăgit de Adrian, era dedicat, muncitor, om respectabil, o adevărată valoare

"Rămân pe poziţii, nu demisonez. Şi am trei argumente pentru aceasta. Primul: dacă aş demisiona aş recunoaşte că sunt vinovat, iar eu sunt nevinovat.Al doilea. Dacă voi demisiona, atunci în Parlamentul European nu va mai avea loc nicio anchetă. Cei trei au demisionat, iar Parlamentul European este mai curat şi mai uscat", a declarat Severin.

Nu vor anchetă. Le e frică de conflictele de interese

Severin spune că mulţi membrii ai Parlamentului European se tem de o astfel de anchetă, fiindcă se află în conflict de interese, se tem de o eventuală modificare a regulilor privind lobbyul, de o înăsprire a acestora. „Aici există reglementări privind lobby-ul, e adevărat, foarte laxe. Dar cei mai vehemenţi împotriva unor reglementări mai strictie au fost tocmai cei din grupurile mari, socialiştii şi popularii", susţine Severin.

El mai spune că va ieşi nevinovat în urma anchetei. „Poate mi se va spune că am fost imprudent, că nu trebuia să le dau sfaturi despre activitatea Parlamentului European, deşi nu văd de ce aceasta ar fi incorect. E ca şi cum un profesor de la universitate le spune celor care vor să fie studenţi despre cum sunt organizate lucrurile în acea universitate. Şi o face tocmai fiindcă el e acolo, înăuntru", susţine Severin.

image

Schulz spune că nu e bine să iei 100.000 de euro din consultanţă

Liderul social democraţilor europeni, Martin Schulz, a cerut astăzi, la Bruxelles, ca Adrian Severin să părăsească Parlamentul European "Biroul socialiştilor a luat notă de scrisoarea domnului Adrian Severin care ne-a explicat că părăseşte grupul. Cu acest gest a prevenit excluderea din grup, dar noi am decis clar că nu mai este loc pentru dânsul alături de social democraţi. Indiferent de deciziile şi ancheta Parlamentului European a mai spus Schulz, Severin trebuie să părăsească postul de europarlamentar", a spus Schulz.

Severin îi răspunde. „E bine ca un socialist să câştige 100 de mii de euro pe an din consultanţă? Martin Schulz zice că nu e bine şi că e bine ca noi, socialiştii, să trăim din pensie şi salariu. OK, nu voi mai câştiga aceşti bani", a declarat europarlamentarul român.

„Toată presa îmi cere acum să plec. De ce nu cere să fiu judecat? Eu tocmai asta doresc, să fiu judecat. Iar ei îmi spun: pleacă, lasă-ne, nu trebuie să fii judecat! Cineva nu are interesul să se facă o anchetă".

image

Cine e Ponta de îmi cere să demisionez?

După două zile de ezitare, liderul PSD Victor Ponta a revenit astăzi cu o poziţie fermă: Severin trebuie să elibereze postul de eurodeputat. "Îmi cere Ponta să demisionez? Dar cine e Ponta? Eu am primit în aceste zile multe sms-uri şi telefoane care îmi spun să nu demisionez.Am un electorat în ţară pe care nu îl voi pierde, indiferent ce se va întâmpla în Parlamentul European. Şi mai e ceva: de ce s-a dus PSD să-l apere pe Constantin Nicolescu, iar pe Adrian Severin, nu? Nu spun să fi venit Victor Ponta la Bruxelles. Dar măcar să fi cerut o anchetă cinstită în ceea ce mă priveşte. Fiindcă nu asta doresc, să fiu judecat. Şi de aceea nu plec din Parlamentul European", a mai spus Severin.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite