Soacra lui Mircea Geoană, audiată la DNA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Margareta Costea, soacra lui Mircea Geoană, a fost audiată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), în dosarul lui Cătălin Voicu.

La intrarea sediul în DNA, întrebată dacă că îl cunoaşte pe senatorul Cătălin Voicu, Margareta Costea a răspus doar că doreşte să fie lăsată în pace.

Potrivit unor surse judiciare, citate de Mediafax, pentru obţinerea certificatului de revoluţionar, Margareta Costea, care ar fi apelat la ajutorul lui Cătălin Voicu, i-ar fi promis parlamentarului că îl sprijină pentru a ajunge ministru de Interne.

Margareta Costea a declarat recent că dosarul privind certificatul său de revoluţionar a fost închis în urmă cu patru ani, când nu îl cunoştea pe Voicu.

Reamintim că, preşedintele Senatului, Mircea Geoană, s-a prezenta luni dimineaţă, la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), unde a fost citat de procurori în dosarul senatorului Cătălin Voicu, arestat preventiv pentru corupţie.

La ieşire, preşedintele Senatului a precizat că a fost citat în calitate de martor, dar a refuzat să dea detalii despre ce a discutat cu procurorii, afirmând că discuţia este confidenţială

"Am răspuns solicitării doamnei procuror în calitate de martor. Am venit fără avocat şi am avut o discuţie foarte succintă, în care am declarat chestiuni legate de întrebările care mi-au fost adresate", a spus atunci Geoană.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite