soacra - ultimele știri
Bărbatul din Bragadiru pe care soacra l-a otrăvit cu mercur trăiește clipe de groază. El a povestit reporterilor de la Antena 3 CNN care sunt temerile sale.
Soacra lui Cătălin Cherecheș, primarul din Baia-Mare, a fost prinsă în flagrant în timp ce dădea 50.000 de euro mită pentru o sentință favorabilă ginerelui său. Mai exact, banii ar fi urmat să ajungă la magistratul care urmează să dea soluția în cursul acestei luni.
Cântăreața Anda Adam este mai fericită ca niciodată. După ce s-a căsătorit civil, la sfârșitul anului trecut, cu bancherul Yosif Eudor Mohaci, artista mărturisește că se înțelege de minune și cu mama acestuia.
Unul dintre primii inculpaţi pandemici din ţară, devenit celebru după încercarea de a evada dintr-un centru de carantină, a fost achitat definitiv pentru zădărnicirea combaterii bolilor
Un bărbat, în vârstă de 45 de ani, din comuna Grădiştea, Călăraşi, a ajuns după gratii în urma unui scandal în care şi-a lovit soţia şi soacra. De asemenea, pe numele său a fost emis şi un ordin de restricţie provizoriu.
Individul care şi-a înjunghiat soţia şi gemenele de trei luni a fost arestat, la audieri spunând că mintea i-a fost întunecată şi că ar fi fost supus la presiuni psihice
Curtea de Apel Galaţi a stabilit ca procesul fostei contabile a Şcolii nr. 29 din Galaţi să fie rejudecat în urma unei gafe de proporţii a Judecătoriei Galaţi. Instanţa nu şi-a motivat în niciun fel decizia de condamnare, preferând să copieze integra...
O botoşăneancă de 50 de ani şi-a omorât soacra în bătaie. Trupul neînsufleţit a fost găsit într-o baltă de sânge. Femeia suspectată de crimă a fost deja reţinută pentru 30 de zile.
Două femei din Craiova, mamă şi fiică, au fost salvate de furia unui bărbat de 60 ani, soţul fiicei, care le-a bătut şi sechestrat. Pompierii şi poliţiştii sunt cei care au intervenit, în urma unui apel la 112.
Te crezi as în noţiuni de cultură generală? Vezi cât eşti de informat cu ajutorul acestor 27 de întrebări, clasificate pe mai multe domenii de interes.
Un bărbat de 46 de ani din Aiud şi-a înjunghiat viitoarea soacră după ce iubita cu care urma să se căsătorească l-a părăsit.
O femeie din Ploieşti a rămas blocată timp de o oră într-o maşină parcată în soare, într-o parcare din Ploieşti. Nora sa a fugit cu cheile autoturismului, astfel că a fost nevoie ca geamul de la portieră să fie spart pentru ca femeia să fie salvată.
Aventurile lui Omar, primul român acuzat penal de încălcarea carantinei. Disputa cu soacra, decisivă
Nemţeanul Claudiu Ciubotaru, zis „Omar“, a fost primul român care a fugit din izolare de dorul băuturii şi de supărarea soacrei, iar la scurt timp a fugit şi din carantină pentru a se răzbuna pe cei care l-au amendat. Acum, va da socoteală în faţa ju...
Un bărbat de 35 de ani din judeţul Neamţ a fost trimis în judecată, fiind acuzat de comiterea infracţiunii de zădărnicire a combaterii bolilor.
Poliţiştii din comuna Vadu Moţilor, judeţul Alba, au emis un ordin de protecţie provizoriu faţă de o femeie care şi-a agresat soacra
Un individ din Piatra Neamţ s-a certat cu soacra, femeia l-a reclamat şi a fost dus într-un centru de carantină. La scurt timp a sărit de la etaj.
Condamnat la închisoare pe viaţă pentru o dublă crimă, Florin Petrache, un bărbat de 60 de ani din Piatra Neamţ, a contestat sentinţa primită la Curtea de Apel Bacău.
O femeie din Slatina a contestat în instanţă o sancţiune de 500 de lei dată de Poliţie după ce şi-a înjurat nora pe Facebook. Judecătoria Slatina a anulat amenda contravenţională.
O femeie de 51 de ani este cercetată pentru conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, în contextul în care a mers la locuinţa fostei soacrei, iar după o discuţie cu aceasta, s-a urcat în maşină şi a efectuând manevra de mers înapoi fără să s...
Un brăilean de 32 de ani este anchetat de poliţişti pentru că şi-a spionat soţia cu ajutorul unei camere video montate la baie. Bărbatul a montat dispozitivul în propriul apartament deoarece bănuia că soţia îl înşeală.
Bărbatul credea că soţia îl înşeală şi foloseşte apartamentul soacrei pentru a face acest lucru. Proprietara locuinţei a depus plângere la Poliţie, iar soţul gelos este cercetat acum pentru violarea vieţii private....
Certurile dintre cele două sunt vechi, susţin anchetatorii. Nora şi cu soacra sunt vecine şi, după un schimb de replici, nora şi-a lovit soacra un băţ. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de „lovire sau alte violenţe”....
Un bărbat de 30 de ani din Piteşti a fost reţinut de poliţişti în cursul zilei de luni, 21 ianuarie, după ce şi-a lovit intenţionat soacra cu maşina. Între cei doi erau conflicte mai vechi....
Autorul unei crime petrecute în centrul oraşului Piatra Neamţ a obţinut, după două încercări, eliberarea condiţionată.
Un bărbat din Olt este în arest din 25 iunie 2018, fiind învinuit că a întreţinut relaţii sexuale cu o femeie în vârstă de 60 ani, care este chiar mama soţiei sale.
Doi oameni au fost răniţi într-un accident rutier petrecut joi dimineaţa, 8 februarie, în Alexandria. Aceştia erau rude şi au fost duşi la spital pentru investigaţii suplimentare.
Soacra lui Klaus Iohannis este înmormântată marţi, 11 octombrie, la Sibiu. La ceremonia funerară participă şi preşedintele. Trupul neînsufleţit al femeii de 84 de ani a fost depus, duminică, la capela catolică a Cimitirului Municipal din Sibiu.
Conflictul foarte frecvent dintre soacră şi noră riscă să distrugă o frumoasă relaţie şi daă serioase bătăi de cap bărbatului care se simte (şi chiar este) prins la mijloc. Singura soluţie este ca el să gestioneze acest conflict cu multă diplomaţie, ...
Tragedie fără margine în familia magistratului Flavius Chiş (44 de ani), care tocmai câştigase concursul de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, funcţie pe care urma să o ocupe odată cu înaoarcerea din concediu.
În bancuri, dar şi de foarte multe ori în viaţa reală, soacra este prin definiţie un personaj negativ, capabilă să facă viaţa un iad, mai ales nurorilor. Cu astfel de prejudecăţi, poziţia socarei a devenit una ingrată.
Comisarii de la Protecţia Consumatorului din Botoşani primesc lunar plângeri ciudate din partea botoşănenilor. Aceştia au rămas însă uimiţi când au văzut că până şi oamenii biserici au ajuns să fie reclamaţi la Protecţia Consumatorului. Cea mai ciuda...
Mamele de băieţi se întreabă adesea cum va fi femeia de care copilul ei se va îndrăgosti într-o bună zi, cum va fi sotie perfecta, dacă îi va semăna cât de puţin şi dacă îi va fi pe plac sau dacă fiul ei va fi atras de o persoană cu totul altfel decâ...
Probabil că ai avea să-i aduci soacrei zeci de reproşuri, dar să-i spui direct ce te deranjează nu este cea mai bună opţiune dacă nu vrei conflicte în familie. Un specialist în relaţii ne spune cum ne putem păstra diplomaţia în cele mai tensionate mo...
OBICEIURI Şi mireasa de la sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX se împodobea cu mărgele, iar pe cap purta coroniţă de flori. După ce îşi părăsea casa părintească naşa îi rupea turta deasupra capului, şi la sfârşitul petrecerii era legată...
Se întâmplă de multe ori ca relaţiile cu părinţii partenerului să pună la încercare cuplul. Care este cauza neînţelegerilor şi, mai ales, cum rezolvi problemele astfel încât să ajungi la relaţii armonioase cu aceştia? Ce rol joacă partenerul în aceas...
Dacă nimic nu părea să stea în calea cuplului Clooney-Alamuddin, lucrurile au luat o întorsătură neaşteptată cu numai două luni înainte de marele eveniment. Mama viitoarei mirese se opune căsătoriei dintre cei doi, pe motiv că actorul american nu est...
Părinţii se simt în permanenţă judecaţi de cei din jur pentru deciziile pe care le iau spre binele copiilor lor. Chiar dacă au încredere că fac ceea ce trebuie, părerile apropiaţilor sau străinilor reprezintă o sursă de stres, arată o cercetare recen...
O femeie în vârstă de 63 de ani a intrat în casa ginerelui său, fără să i se dea voie şi a distrus ferestrele şi o uşă. Soacra a fost scoasă afară din casă de un echipaj de jandarmi după ce ginerele acesteia a sunat la 112.
Animalele de companie vor primi de Crăciun cadouri mai multe şi chiar mai scumpe din partea stăpânilor decât partenerii de viaţă, copiii şi soacrele acestora, se arată într-un sondaj realizat în Marea Britanie.
Celebra rivalitate dintre noră şi soacră afectează deseori viaţa de familie. Ce poţi face ca să te înţelegi mai bine cu mama partenerului tău? Iată câteva sfaturi simple....
Numai la auzul cuvântului soacră ne aducem aminte de o mulţime de situaţii încordate experimentate pe propria piele sau de momente penibile povestite de cunoştinţe care n-au avut norocul să fie primite cu braţele deschise în sânul familiei soţului. A...
13 ani de închisoare este pedeapsa dată de magistraţii Curţii de Apel Oradea în cazul avocatului Cosmin Moraru, după ce acesta a recunoscut că şi-a ucis soacra anul trecut, la începutul lunii decembrie....
Jumătate din căsnicii ajung la coşul cu divorţuri. Trei sferturi din dosare conţin particulele ”mamă”, ”tată”, ”socru”. Şi aproape toate dosarele conţin cuvântul ”soacră”....
Soţia avocatului Cosmin Moraru, audiată la Curtea de Apel Oradea. Cei doi soţi sunt acuzaţi de crimă
Soţia avocatului Cosmin Moraru, Erika-Krisztina Pazurik va fi audiată astăzi de către judecătorii Curţii de Apel Oradea. Ea a fost adusă în această noapte în Oradea, după ce ieri a fost extrădată din Elveţia, fiind adusă cu un avion pe aeroportul Oto...
Poliţiştii năsăudeni s-au confruntat cu un caz mai puţin obişnuit în acest sfârşit de săptămână. Un bărbat de 43 de ani din localitatea Coşbuc a vrut să-şi incendieze soacra în vârstă de 80 de ani.
Viorel Chetraru, directorul CNA, locuieşte într-o casă de milioane, construită pe un teren sechestrat anterior de ofiţerii anticorupţie, anunţă săptămânalul "Ziarul de Gardă".
Un bărbat din Teleorman şi-a omorat în bătaie soacra pe motiv că-l certa prea des. A atacat-o pe bătrână, chiar în curtea ei, lovind-o de mai multe ori în cap cu un par. Din cauza loviturilor primite, bătrâna s-a stins pe loc într-o baltă de sânge....
O femeie de 40 de ani a fost transferată de la spitalul din Roman la o unitate medicală din Capitala Moldovei după ce soţul său a stropit-o cu acid sulfuric....
Prezentatoarea BBC, Tessa Dunlop, relatează într-un articol publicat în cotidianul britanic „The Guardian" greutăţile din familia soţului său din Iaşi şi primii ani de convieţuire cu bărbatul în Marea Britanie....
Preşedintele României şi familia sa au participat ieri, în cartierul Burdujeni sat din Suceava, la funeraliile Aurorei Andruşcă (mama Mariei Băsescu), care s-a stins din viaţă pe 30 martie....
Viorel Focşa este originar din satul Iezărenii Vechi, raionul Sângerei. Acesta a ajuns în spital cu o plagă în abdomen şi spune că l-a înjunghiat cu un cuţit soacra....
Magistrații Curții de Apel Bacău au decis ca Radu Constantinescu să facă 12 de închisoare, cu trei mai mult decât hotărâse prima instanță, de la Tribunalul Neamț. Ucigașul are posibilitatea să facă recurs la decizia judecătorilor în termen de 10 zile...
Un studiu recent arată că unu din patru bărbaţi implicaţi într-o relaţie îşi visează cu regularitate vechile prietene, dar, unii dintre ei, şi pe actualele soacre....
Două femei din Valu lui Traian au fost condamnate la închisoare de magistraţii Tribunalului Constanţa după ce au pus la cale o căsătorie, după moda turcească. Femeile au fost condamnate din cauză că au sechestrat-o pe viitoarea mireasă şi au legat-o ...
Pietreanul Radu Constantinescu a făcut apel la decizia instanţei Tribunalului Neamţ care l-a condamnat la nouă ani de închisoare pentru omor. După ce a împuşcat-o pe Emilia Mitrea în scara blocului, bărbatul trebuie să plătească şi daune de 312.000 d...
Instanţa a schimbat încadrarea din omor calificat în omor şi i-a dat lui Radu Constantinescu dreptul la apel în termen de zece zile de la pronunţarea sentinţei. La primul termen al procesului, în urmă cu o săptămână, bărbatul şi-a recunoscut integral...
Victima a ajuns la Spitalul Judeţean de Ugenţă Brăila, pentru îngrijiri medicale. Poliţia a declanşat o anchetă şi continuă cercetările....
Maria Marcu, de 63 de ani, din localitatea Lumina, a primit mandat de arestare pentru 29 de zile de la magistraţii constănţeni. Femeia a recunoscut că şi-a lovit ginerele în cap cu o lopată, dar nu pentru că îi bătuse fiica, ci pentru că îi alungase ...