O pensie militară din trei scade în urma recalculării

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Apărării a procesat la cerere aproape 25.798 de pensii. Dintre acestea, 7.505 sunt mai mici. Cele mai spectaculoase diminuări, între 5.000 şi 10.000 de lei, apar la câţiva foşti magistraţi şi piloţi militari.

Ministerul Apărării a publicat ieri pe site-ul instituţiei tabelele complete ale celor aproape 26.000 de pensii calculate pe baza adeverinţelor individuale de venit. Recalcularea s-a făcut ca şi cum militarii respectivi ar fi plătit contribuţiile corespunzătoare soldei pe care au avut-o în fiecare lună de activitate.  Deşi ministrul Apărării,  Gabriel Oprea, a dat asigurări anul trecut că nicio pensie sub 3.000 de lei nu va scădea, realitatea e alta în cazul celor cu stagiu incomplet.

Citiţi şi:

Ziua Armatei la Timişoara: Unii defilează, alţii protestează (GALERIE FOTO)

Ultimul cavaler al Ordinului “Mihai Viteazul”, erou al celui de-Al Doilea Război Mondial, s-a trezit cu pensia tăiată (Galerie foto)

Tăierea pensiilor la rezervişti: un colonel primeşte cu 1.000 de lei mai puţin decât în decembrie 2010

Concret, cele mai spectaculoase scăderi apar la câţiva foşti magistraţi militari şi foşti piloţi militari. Foarte mult au pierdut şi „militarii NATO", pensionaţi în cadrul procesului de restructurare cerut de Alianţa Nord- Atlantică, acţiune începută încă din 1998. Majoritatea s-au retras pe baza Legii 164-2001 privind pensiile militare de stat, special concepută pentru aceşti pensionari. Reglementarea nu prevedea nicio vârstă minimă, aşa încât s-au pensionat şi militari de numai 40 de ani, cu o sumă reprezentând, în medie, 70% din venitul ultimei luni. Acum, ei pierd fiindcă recalcularea prevede pentru stagiu complet o vechime de 20 de ani şi o vârstă de 55 de ani.

Vă ordon, pensionaţi-vă!

Generalul Mihai Popescu, şeful Statului Major General al Armatei la acea vreme, povesteşte cum s-a făcut Legea 164: „Ne grăbeam să facem calculele, că aveam o mulţime de oameni care trebuiau trecuţi în rezervă. Şi atunci, m-am uitat cum e în alte părţi şi am decis să luăm în calcul doar veniturile din ultima lună de activitate, pentru a simplifica situaţia. Aveam o mie de dosare de pensionare pe zi. Cam ăsta era ritmul în care eram obligaţi să ne încadrăm. Aşa încât, i-am rugat pe oameni să mai slujească o dată ţara, acceptând să iasă la pensie. Acum mă simt vinovat faţă de ei. I-am minţit fără să vreau", spune generalul (r) Popescu.

Unii militari au considerat că e mai bine la pensie, tentaţi şi de plăţile compensatorii. Ministrul Oprea a prezentat ieri cazul unui maior care s-a pensionat la 40 de ani şi a încasat la despărţirea de uniformă 100.000 de lei reprezentând salariile compensatorii. Însuşi ministrul este un exemplu al acelor vremuri: Gabriel Oprea s-a pensionat la 43 de ani şi a primit aproape 92.500 de lei, plăţi compensatorii. A returnat aceşti bani în 2009.

„Mă simt amendat"

Generalul Mihai Popescu a ocupat cea mai mare funcţie posibilă în Armată, a fost şeful Statului Major General. El a fost cel care a semnat, în 2003, intrarea României în NATO. A ieşit la pensie la 55 de ani, cu 6.000 de lei net: „Eu şi cu generalul Eugen Bădălan suntem singurii generali adevăraţi şi aveam cele mai mari pensii pentru activitatea noastră", explică Popescu.

A făcut cerere de recalculare şi acum a pierdut 200 de lei la pensie: „Nu e mult şi nu mă interesează asta. Dar mă simt amendat. De ce să mă amendeze statul? Dar, nu financiar mă deranjează, ci social. ­Mi-am pierdut statutul, mă simt umilit şi jignit. Şi vinovat faţă de toţi militarii", spune Mihai Popescu. Generalul va da statul în judecată pentru a-şi repara onoarea militară, deşi, dacă a semnat cererea se presupune că a fost de acord cu recalcularea.

Generalul Degeratu, pensie de 1.700 de lei

Generalul Constantin Degeratu, şi el fost şef de Stat Major, a îndeplinit până anul trecut funcţia de consilier de stat în cadrul Departamentului Securităţii Naţionale de la Cotroceni. A plecat chiar când se înfierbântaseră discuţiile pe tema recalculării pensiilor militare. În decembrie 2010 avea o pensie de aproape 7.000 de lei. Luna aceasta a primit pe card numai 1.700 de lei. Nu se află în tabelele publicate acum de Ministerul Apărării, fiindcă n-a făcut cerere de recalculare şi, ca atare, i s-a stabilit pensia ca şi cum ar fi avut salariul mediu brut pe economie. Şi el va da în judecată statul, fiindcă: „Este vorba de aplicarea retroactivă a unei legi. Nu pot accepta aşa ceva!". 

A murit în timp ce-i scria lui Băsescu

Colonelul (r) Mihai Irimia, din Ploieşti, a murit în urmă cu 10 zile, chiar în momentul în care-i scria preşedintelui Traian Băsescu pentru a-i reproşa că-şi bate joc de militari. Constantin Monac, secretar general al Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, în Rezervă şi în Retragere, era prieten cu Irimia: „M-a sunat cu numai o zi înainte de dramă. Îmi spunea că i se înjumătăţise pensia şi era foarte revoltat. Nu ştiu exact ce pensie avea, dar dorea să conteste recalcularea”.

"Le-am cerut militarilor să mai slujească o dată ţara şi să se pensioneze."
Mihai Popescu fost şef de Stat Major General

image
image
image
Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite