Afacerile înfloritoare ale clanului Gaddafi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Neamurile liderului libian deţin un imperiu financiar de pe urma activelor din petrol, gaze, telecomunicaţii, infrastructură, imobiliare, activităţi hoteliere, media, sport, distribuţie. Experţii susţin că este o mare problemă să faci distincţie între banii statului libian şi cei privaţi ai clanului Gaddafi, din cauza modului netransparent în care sunt gestionate afacerile.

Copiii lui Gaddafi şi soţia sa controlează majoritatea sectoarelor economice importante din ţară, dar principala sursă de finanţare a clanului rămâne petrolul, potrivit unor depeşe diplomatice americane, dezvăluite de WikiLeaks.

Familia şi apropiaţii lui Gaddafi ar beneficia de venituri provenind direct de la Compania naţională de petrol şi filialele sale de gaz, dar mai deţin şi părţi importante din capitalul societăţii petroliere Tamoil. Averea totală a dictatorului s-ar ridica la 120 de miliarde de dolari, este de părere Hosni Abidi, director al Centrului de Studii şi Cercetări asupra Lumii Arabe.

Citiţi şi: Saif al-Islam, legături economice peste Prut

Această cifră a fost calculată de diplomaţii americani şi apare în documentele dezvăluite de WikiLeaks. Ea corespunde unei treimi din cele 450 de miliarde de dolari, câştig din exportul de hidrocarburi ale Libiei, din anii 1980 şi până anul acesta. O treime din această sumă a dispărut în mod misterios din statisticile oficiale ale statului. „Marea întrebare pe care toată lumea o pune este care e graniţa dintre banii privaţi şi cei ai statului", se întreabă Abidi. „Chiar şi societăţile care beneficiază de plasamente ale Fondului Suveran Libian (LIA) nu ştiu dacă e vorba de investiţii ale Libiei sau ale lui Gaddafi, mai spune Abidi, citat de „The Telegraf".

Filme americane cu bani de la Gaddafi

Experţii susţin că este o mare problemă să faci distincţia între banii statului libian şi cei privaţi ai clanului Gaddafi, din cauza modului netransparent în care sunt gestionate afacerile.

După o carieră eşuată de fotbalist profesionist în Italia, Saadi, cel de-al treilea fiu al lui Gaddafi, s-a lansat în cinematografie. El are o casă de producţie de filme, dar nu stă departe nici de industria imobiliară, turism şi infrastructură.

Saadi nu s-a limitat doar la subvenţionarea filmelor naţionale, ci a dat bani şi pentru cele holywoodiene. Potrivit „The New York Times", filmul „The Iceman", în care ar fi urmat să joace Mickey Rourke, îl are printre producători pe Saadi, motiv pentru care actorul se gândeşte să renunţe la proiect. Studiourile Natural Selection, care au produs „The Experiment" şi „Isolation" ar fi beneficiat, deasemenea, de o cofinanţare de 100 milioane de dolari de la acelaşi fiu al liderului libian, potrivit cotidianului american.

Investiţii în Europa

Saif al-Islam deţine un alt sector strategic, presa, prin intermediul One-Nine Group. Nicio publicaţie nu poate exista fără acordul acestui organism strâns legat de primul cerc al puterii în Libia.

Un alt domeniu sensibil care se află  în mâinile familiei este cel al telecomunicaţiilor. „Muammar Gaddafi îşi aminteşte foarte bine rolul jucat de telefoanele mobile în timpul revoltei din Benghazi în 2006", scrie scrie ambasadorul SUA la Tripoli în depeşele publicate de WikiLeaks şi a a luat măsuri în consecinţă.

Libia deţine acţiuni la numeroase companii străine, în principal britanice şi italiene. În Marea Britanie, Autoritatea Libiană pentru Investiţii (LIA) a cumpărat 3% din Editura Pearson, ce aparţine „Financial Times". Potrivit „The Telegraph", Libyan Foreign Bank, ce aparţine Băncii Centrale Libiene, deţine  83,5 la sută  din British Arab Commercial Bank.

LIA a achiziţionat şi Portman House, un centru comercial pe Oxford Street şi mai multe clădiri de birouri, iar fiul preferat al lui Gaddafi, Saif al-Islam, are o vilă de 10 milioane de lire în cartierul londonez luxos Hampstead. Grosul petrodolarilor libieni sunt investiţi în Italia. Presa din Cizmă estimează valoarea participaţiunilor deţinute de Tripoli în Italia la 3,6 miliarde de euro.

Cea mai importantă investiţie este la banca UniCredit, unde are 7,5% dintre acţiuni, dar Libia mai deţine 2% din grupul Fiat, 7,5% din clubul de fotbal Juventus Torino,  2% din grupul Finmeccanica, 0,5% din grupul petrolier ENI şi 22% din compania de textile Olcese. Dictatorul libian deţine în Spania mai multe terenuri şi clădiri în localităţile andaluze Malaga, Marbella, Granada şi Sevilla, fiind posibil, crede Guvernul Spaniei, să deţină şi active financiare în Spania.

Aisha Gaddafi, „Claudia Schiffer" a Libiei

Născută în 1977, Aisha este avocat de profesie şi preşedinta fundaţiei caritabile Waatassimou care se ocupă în special de femei. Ea l-a apărat chiar şi pe Saddam Hussein în procesul care i-a fost  intentat dictatorului în Irak. Este comparată cu cu modelul german Claudia Schiffer, pentru eleganţa sa şi pentru părul său lung şi blond.

De la ridicarea în 2003 a unei părţi din sancţiunile economice impuse de Naţiunile Unite Libiei, întreprinderile mici, îndeosebi cele textile, au înregistrat creşteri semnificative. În ţară au apărut multe magazine noi şi, potrivit WikiLeaks, acestea sunt controlate de Aisha şi de mama sa Safia.

"Chiar şi societăţile care beneficiază de plasamente ale Fondului Suveran Libian (LIA) nu ştiu dacă e vorba de investiţii ale Libiei sau ale lui Gaddafi."
Hosni Abidi
director al Centrului de Studii şi Cercetări asupra Lumii Arabe

Bunurile externe ale dictatorului au fost îngheţate

Uniunea Europeană a decis îngheţarea activelor deţinute de Muammar Gaddafi şi 25 din apropiaţii dictatorului, iar ţările membre ale UE vor trebui să pună în practică, una după alta, această decizie. Spania a anunţat că va bloca folosirea terenurilor pe care colonelul le deţine în Benahavis, provincia Malaga, pentru a împiedica regimul să obţină vreun beneficiu din vânzarea sau închirierea acestora, Executivul spaniol a îngheţat şi activele financiare ale dictatorul libian în Spania.

Statele Unite al Americii au blocat active libiene în valoare de 30 de miliarde de dolari, după cum a anunţat, un reprezentant al Trezoreriei americane. Banca centrală a Austriei a decis şi ea  să îngheţe activele deţinute de liderul libian şi apropiaţii acestuia.

Activele libiene în Austria se ridică la aproximativ 1,2 miliarde de euro, a precizat Banca centrală a Austriei. Statul elveţian a blocat pe timp de trei ani bunurile pe care le deţine în Confederaţie Gaddafi şi anturajul său. Banca Naţională a Elveţiei susţine că 630 de milioane de franci elveţieni de origine libaneză au fost localizaţi în Confederaţia Helvetă. După arestarea fiului său Hannibal, în 2008, Gaddafi a retras mare parte din cele 7 miliarde de dolari depuşi în băncile elveţiene, iar banii ar fi ajuns, potrivit „The Guardian" în conturi secrete din Dubai şi din ţări din Golf.

image
image
Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite