Alcoolul, interzis în perimetrul secţiilor de votare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Comercializarea sau consumul de băuturi alcoolice pe o rază de 500 de metri în jurul secţiilor de votare este interzisă
Comercializarea sau consumul de băuturi alcoolice pe o rază de 500 de metri în jurul secţiilor de votare este interzisă

Prim ministrul, Victor Ponta, le-a solicitat, astăzi, prefecţilor să se asigure că la referendumul de duminică nu se comercializează şi nici nu se consumă băuturi alcoolice pe o rază de 500 de metri în jurul secţiilor de votare.

„Ministrul Administraţiei şi Internelor mi-a precizat şi vă va preciza şi dumneavostră să luaţi măsuri azi, dacă nu le-aţi luat deja, pentru aplicarea articolului 5 din hotărârea BEC nr. 8 care specifică: comercializarea sau consumul de băuturi alcoolice pe o rază de 500 de metri în jurul secţiilor de votare este interzis㻓, a declarat Victor Ponta.

Deşi premierul a recunoscut că o astfel de măsură este greu de aplicat în zonele în care oamenii sunt în vacanţă, trebuie totuşi luată.

„Este mai dificil să luaţi această măsură, dar trebuie să o luaţi şi să asiguraţi, fie că e vorba de mare, de munte, de staţiuni, că pe o rază de 500 de metri de secţiile de votare, nu se comercializează băuturi alcoolice“, a conchis Prim ministrul.

Citeşte şi: Camerele de supraveghere vor fi întrerupte în timpul votului

Aliodor Manolea: Relaţia preşedintelui suspendat cu Elena Udrea a fost cauza rupturii

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite